„Hoţii“ de Conor McPherson, în regia lui Cristi Juncu, premieră online
https://www.ziarulmetropolis.ro/hotii-de-conor-mcpherson-in-regia-lui-cristi-juncu-premiera-online/

Cristi Juncu, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, revine pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“. Premiera spectacolului va avea loc vineri, 11 decembrie, ora 19.00, şi va fi difuzată în variantă live streaming de New Generation Studio.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2020

După spectacolele de succes „Şcoala nevestelor“ şi „Navigatorul“ cu o nouă producţie care beneficiază de o distribuţie de excepţie: Marius Turdeanu – nominalizat de trei ori la Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor–, Theo Marton şi Cristian Iorga.

Când grijile financiare apasă existenţa fraţilor Frank şi Joe, o sumă consistentă de bani pare a fi salvarea. Pe termen scurt, ideea funcţionează, însă problemele în familie, o educaţie precară, deriva existenţială şi o mamă plecată prematur dintre cei vii nu se pot remedia atât de simplu. E nevoie de ceva în plus. Iar ajutorul oferit de Ray, un tânăr profesor afemeiat, beţiv şi imoral, e binevenit, dar şi acesta are proprii săi demoni de învins. Poate fi prietenia răspunsul la toate acestea? Dar prietenia adevărată există, de fapt?

Textul lui Conor McPherson, autorul piesei „Navigatorul“, oferă o perspectivă tulburătoare asupra relaţiilor interumane, marcate deseori de egoism şi lipsă de scrupule, ne prezintă meandrele înşelătoare ale încrederii în semeni, dar şi apele tulburi ale maturizării într-o societate în care inocenţa şi onestitatea nu se numără printre valorile de căpătâi.

Din distribuţie fac parte actorii Marius Turdeanu – Frank, Theo Marton – Ray şi Cristian Iorga – Joe.

Regia artistică, traducerea şi scenografia sunt realizate de Cristi Juncu, regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun, iar sufleur este Laura Moldovan.

Biletele se pot achiziţiona de pe site-ul eventim.ro, accesând link-ul https://www.eventim.ro/ro/bilete/hotii-online-teatrul-national-targu-mures-559387/event.html

Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu o oră înainte de eveniment, veţi primi un email cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea live după adăugarea codului respectiv.

Preţul unui bilet este de 19 lei.

Spectacolul este recomandat celor cu vârsta peste 16 ani.

26
/03
/21

Tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Seria continuă vineri, 26 martie, la ora 20:00 cu concertul Eyedrops live la Expirat.

26
/03
/21

Conferințele „Despre lumea în care trăim“, ediția a patra: Radu Paraschivescu despre iluziile și mecanismele deformării, Valentin Naumescu despre criza de încredere în democrația liberală, Ioana Pârvulescu despre librarii exemplari de ieri și de azi, Sorin Ioniță despre tranziția postcomunistă și ce ne desparte de o Românie normală.

26
/03
/21

În conştiinţa publicului, Valentin Gheorghiu, care a devenit solist al Filarmonicii în anul 1950, este pianistul exemplar și universal. Filarmonica „George Enescu” îl aniversează, în cadrul stagiunii online, la împlinirea a 93 de ani, prin difuzarea de înregistrări ale unor concerte susținute de maestru, în calitate de solist, la Ateneul Român.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

23
/03
/21

CRONICĂ DE FILM „Soul” (2020), noua animaţie a lui Pete Docter şi a Studioului Pixar, debordează de fantezie şi reia ambiţia din „Inside Out” (2015) de a crea imagini şi personaje animate accesibile pentru a reprezenta concepte abstracte.

23
/03
/21

Oana Pellea, Marius Manole, Maia Morgenstern, Marian Râlea, George Ivașcu, Rodica Mandache, Ilona Brezoianu, Adriana Trandafir, Vlad Logigan, Medeea Marinescu, Tudor Aaron Istodor, Iuliana Vilsan, Maria Miu, Chris Simion - Mercurian sunt doar câteva din numele pe care urmează să le vedeți pe scenă de Ziua Mondială a Teatrului, sâmbătă 27 martie, de la ora 18 la 21, într-un spectacol care are ca scop strângerea de fonduri pentru construcția teatrului Grivița 53 – primul teatru construit împreună de la zero.