Iarna. Ce nu ne spunem devine gheață și dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/iarna-ce-nu-ne-spunem-devine-gheata-si-dans/

Manager al Teatrului Naţional din Cluj şi al festivalului ”Întâlnirile internaţionale de la Cluj”, organizate de TNC, co-fondator (împreună cu Alexandru Dabija şi Marcel Iureş) al primul teatru intependent românesc, Teatrul Act, Distinguished Professor la University of California, autor al mai multor cărţi de teoria teatrului, literatură şi eseistică, regizor al multor zeci de spectacole de teatru, dintre care nu puţine au luat premii importante şi au călătorit în turnee internaţionale. Un nume cu reverberaţii teatrale importante, niciodată liniare, deseori surprinzătoare: Mihai Măniuţiu. Aici, în calitate de regizor al unui spectacol pe care, într-un cuvânt, l-aş numi stupefiant: ”Iarna”.

Un articol de Cristina Enescu Aky|28 martie 2017

Dacă de regulă îmi doresc să plec de la teatru cu o stare de bine, de frumos sau cel puțin cu perspective în plus, ”Iarna” mi-a prilejuit experiența nouă a unui spectacol care nu mi-a plăcut pentru aceste motive, ci pentru felul în care este transpusă emoțional, atmosferic și vizual povestea celor doi, care de fapt sunt patru.

”Iarna” este o piesă a dramaturgului norvegian Jon Fosse în care se simte aproape epidermic spiritul nordic. Fosse este unul dintre cei mai celebri scriitori norvegieni și în topul dramaturgilor moderni puși în scenă în Europa. În 2010 a câștigat celebrul Premiu Ibsen, un fel de Oscar al teatrului mondial, iar în 2013 a stârnit furori în pariurile pentru Nobelul în literatură (câștigat însă de Alice Munro). I s-au pus în scenă foarte multe producții în numeroase limbi (conform presei britanice, care pe de altă parte l-a declarat ”interminabil de plictisitor”). Nr 83 din Top 100 al geniilor în viață, realizat de The Daily Telegraph. S-a spus despre el că, deși în aparență lipsit de dramatism în textele sale, este creatorului unui nou tip de suspans și tensiune dramatică. Se spune că este un autor greu de jucat, și totuși foarte mulți regizori de teatru au acceptat provocarea, textele sale fiind traduse în peste 40 de limbi.

Tânărul scenograf Adrian Damian a avut o primă întâlnire de destin cu Mihai Măniuțiu în anul IV la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj, unde a studiat actoria. La FTT neexistând secție de scenografie, pe atunci actorul Adrian Damian a lucrat mult la scenografia spectacolelor din facultate, iar ulterior colaborării scenografice cu Măniuțiu, a decis să urmeze masteratul de scenografie al UNATC. În ultimul FNT a avut 4 spectacole, dintre care 2 în regia aceluiași Măniuțiu. Un actor-scenograf care adulmecă și scoate la iveală magia pe scenă, ca și regizorul clujean, și reușește în acest spectacol o scenografie pe cât de simplă pe atât de impresionantă: creativă până la a modifica spectatorului percepția asupra propriului spațiu din sala de teatru, conectând și în același timp separând două alveole de spațiu, timp și lumină. Scena pare un spațiu-perspectivă, alungindu-se la infinit în albul de regat al zăpezilor, dar în același timp este un spațiu sensibil limitat de peretele-văl dintre scenă și sală, de liniile spațiului și ale cuburilor dinăuntrul său, precum și de zăpada cu consistență aparent eternă. Într-un fel aceasta este, poate, ”iarna vrajbei noastre”, iarna eternă, fără primăvară sau peisaj, a singurătăților noastre, a minciunilor, distanțelor și neîmplinilor. Un spațiu limitat dar cu aparență infinită, o închisoare albă din care atât de ușor s-ar putea ieși (uneori doar cu un cuvânt, o mișcare) și atât de greu se iese.

Superba, adânc feminina și proaspăta  Catrinel Dumitrescu și Andi Vasluianu  compun partiturile unui cuplu care se dovedește a fi unul ilicit, el căsătorit și ea amantă. Astfel începe un dans al sufletelor, viselor, corpurilor prin care fiecare încearcă să găsească sensuri și împliniri în relația cu celălalt și, prin ea, în sine. Se găsesc, se regăsesc apoi iar și iar, se pierd unul pe celălalt și cumva și pe sine înșiși, iar ceea ce cuvintele nu vor, nu pot să spună, urechile nu pot să audă iar ochii se ascund să vadă este transpus în limbajul corporal al alter-ego-urilor lor mute și dansante. Diferența de vârstă este insesizabilă, de fapt ar fi și irelevantă, personajele nu au nume, sunt El și Ea, esențe umane, arhetipuri puse într-o situație de viață a oricui. Tânjirea după iubire, nevoia organică de comunicare, de a crea punți între singurătăți, abisurile dintre doi oameni care alunecă pe orbitele unei relații, toate acestea se împletesc în universul alb, lipsit de culori sau contraste, al scenei. Lumina e luminoasă doar prin contrast cu întunericul. Aici, însă, albul e o închisoare.

Andreea Gavriliu (care semnează și coregrafia) și Ștefan Lupu sunt actorii-dansatori care dau trup și mișcare umbrele jungiene ale celor doi iubiți. Ei transpun vizual, în spațiu, sinceritățile și adevărurile incomode care nu se văd dar se simt visceral. Le-am simțit ca pe alter-ego-urile frământate care poartă, invizibil, crucea interioară a tot ceea ce nu se poate spune și arăta în exterior. Prin ei, interiorul se exteriorizează și vedem nevăzutul prin mișcările, zbuciumul, dansul, alintul celor două personaje mute. Mișcări geometrice, zvâcnite, ca bătăile unei inimi tahicardice uneori, alteori letargice, tandre, conținute. Ceea ce nu spunem nu se pierde, ci devine ecou interior, mișcare concentrică în universul lăuntric în care zidurile și nelimitarea se confundă deseori. Albul luminos intersectat de linii și unghiuri, cuburi și zăpadă pufoasă și jocurile de lumini creează o ambianță feerică, anesteziantă.

Iarna” nu îți dă timp să respiri sau să îți verifici telefonul. Dacă trăiești spectacolul cu onestitate, vei constata, cred, că creează într-un fel o senzație de amorțeală, de ne-durere în fața furtunilor interioare, dar în același timp o stranie senzație de libertate: trăiri pe care le credeam sortite închisorii interioare a minții, le vezi eliberate, explodate, puse în mișcare printr-un dans care ar putea foarte bine să nu fie al celor două alter-ego-uri de pe scenă, ci al propriului ”celălalt”. Eu nu sunt doar eul care se vede, ci și celălalt eu, asupra căruia proiectez ceea ce îi este imposibil eului exterior: explozia spațială a sentimentelor, tectonica și fulgerele, ghemuirea și ruptura.

Mihai Măniuțiu spunea despre acest spectacol că ”în teatru, numai ceea ce este intens este și verosimil. (…) Iar fantasticul nu e reversul, ci coagulantul realității din jurul nostru. Actul scenic nu e o oglindire a realității, ci o radiografie metafizică a ei.” Într-adevăr, nu e un spectacol pentru realiști, pentru adepții lui ”what you see is what you get”. E o radiografie de atmosferă, e poetică a mișcării și a tăcerilor, e suflet în mișcare și vorbe în corp. Chiar piesele lui Fosse sunt scrise, am citit, în Nynorsk (New Norwegian), un ”limbaj sintetic”, poetic, nevorbit în viața de zi cu zi.

Chiar dacă nu suferiți de epilepsie (caz în care spectacolul nu vă este recomandat), efectele luminoase stroboscopice sunt amețitoare, fac tabula rasa din ceea ce credeai că vei vedea, din întunericul sălii. Efectul light-design-ului este destul de obositor pentru ochi și creier, dar cu siguranță interesant și inedit.

Pentru mine a fost un spectacol care m-a zgâlțâit din așteptările mele călduțe și molcome, pe care a trebuit să îl las să se așeze înainte de a scrie despre el, care mi-a lăsat nu o impresie sau plăcere cât un gust, o senzație, și despre care închei (referindu-mă atât la text cât și la montarea lui Mihai Măniuțiu) parafrazând ceea ce s-a scris în Marea Britanie (The Independent) despre un alt spectacol de-a lui (Eu sunt Vântul): mă întreb dacă i-am înțeles jocul. În orice caz, o montare îndrăzneață a Teatrului Nottara, o declarație artistică și o provocare, totodată, către spectator de a savura o atmosferă care nu îi lasă un gust dulce. Un spectacol pe care l-aș descrie în cuvintele folosite de Jon Fosse (în interviul acordat Cristinei Modreanu pentru Revista Scena.ro în 2010) pentru a descrie relația sa cu Ibsen, celălalt norvegian celebru, cu care a fost deseori comparat: Admir acest spectacol, dar nu pot spune că îl și iubesc.

Foto: Adi Bulboacă

Iarna
Iarna, de Jon Fosse

EA – Catrinel Dumitrescu / Andrea Gavriliu
EL – Andi Vasluianu / Ştefan Lupu

Muzica: Mihai DobreAna-Teodora Popa
Scenografia: Adrian Damian
Traducerea: Carmen Vioreanu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Sound-design: Vladimir Ivanov
Light-design: Cristian Șimon,Andrei Florea

Muzica: Mihai Dobre, Ana-Teodora Popa
Scenografia: Adrian Damian
Traducerea: Carmen Vioreanu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Sound-design: Vladimir Ivanov
Light-design: Cristian Șimon,Andrei Florea

Muzica: Mihai Dobre, Ana-Teodora Popa
Scenografia: Adrian Damian
Traducerea: Carmen Vioreanu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Sound-design: Vladimir Ivanov
Light-design: Cristian Șimon,Andrei Florea

28
/10
/15

În stagiunea 2015-2016, Teatrul Nottara continuă seria spectacolelor-lectură din cadrul programului ,,Spectacolul începe cu o lectură,” program cultural asumat prin proiectul de management al directorului teatrului. Ediţiile anterioare au impus două texte care s-au concretizat în producţii teatrale: Fazanul de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, şi Poker Face de Petr Kolečko, regia: Adela Biţică.

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

De ce trebuie să-i mulțumim... prostiei? Aflăm de la Erasmus din Rotterdam, care a scris, acum mai bine de 500 de ani, „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei". Faimosul cărturar umanist s-a născut pe 28 octombrie 1466.

27
/10
/15

Douăsprezece dintre filmele pentru publicul tânăr care s-au întors cu trofee și mențiuni speciale de la Cannes, Berlinale sau Toronto IFF pot fi văzute pentru prima dată în România între 13 și 18 noiembrie, în cadrul secțiunii competiționale Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Biletele și abonamentele pentru Kinodiseea au fost puse în vânzare.

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.

27
/10
/15

Fundaţia Calea Victoriei vă invită la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 31 octombrie, de la ora 18.00, la Grand Hotel Continental. Dirijorul Tiberiu Soare va povesti despre compozitorul Gustav Mahler.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

27
/10
/15

Cum urci scările spre sala Studio, de la etajul întâi al Teatrului Național din București, pe pereți atârnă niște tablouri fără rame, doar cu titlul scris în partea de jos. Pe un fond alb, la o simplă privire vezi puncte, cercuri, linii. Sunt niște semne ce se încheagă într-o figură pe care o recunoști, pentru că e de notorietate. Sunt „graficaturile” lui Horațiu Mălăele.

27
/10
/15

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea cărţii Aventurile hingherului în Balkanya de Mihai Măniuţiu, recent apărută la Editura Humanitas. La eveniment au vorbit, alături de autor, criticul literar Dan C. Mihăilescu, criticul de teatru Marina Constantinescu şi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea.