Igor Cobileanski și Cecilia Ștefănescu predau scenaristica la atelierul Play
https://www.ziarulmetropolis.ro/igor-cobileanski-si-cecilia-stefanescu-predau-scenaristica-la-atelierul-play/

De la idee până la un scenariu terminat e cale lungă, apoi urmează încă un drum, de la prima variantă până la cea finală. Atelierul de scenaristică „Play” te însoţeşte de la idee până la primul draft, în 24 de întâlniri, timp de 3 luni. Antrenorii sunt regizorul şi scenaristul Igor Cobileanski, împreună cu scriitoarea şi scenarista Cecilia Ștefănescu.

Un articol de Petre Ivan|16 iulie 2015

Atelierul se va desfășura la București în perioada 9 septembrie – 25 noiembrie 2015 și costă 1300 lei. Vor fi admiși cel mult 15 participanți, care vor lucra la curs fiecare pe un scenariu de lungmetraj de ficțiune. Pe de-o parte se vor discuta regulile și tehnica scrisului pentru film, pe de altă parte participanții vor primi feedback pe măsură ce scenariile lor se dezvoltă.

Apropo de scopul atelierului, Cecilia Ștefănescu scrie: „Dacă filmul e divertisment, atunci şi scrierea unui scenariu ar trebui să conţină nu numai ideea de profesionalism, dar mai ales cea de plăcere. Iar scopul unui atelier de scenaristică nu e doar acela de a-ţi dezvălui bucătăria din spatele scrisului unui scenariu, ci mai ales de a te face să-ţi placă cinemaul cu adevărat, graţie sau în pofida faptului că îi cunoşti ingredientele.”

Cei care vor să participe sunt invitați să trimită până pe 20 august un scenariu de scurtmetraj de maximum 15 pagini la adresa scenaristica [at] revistadepovestiri.ro, însoțit de un CV și de o idee de lungmetraj. Pentru mai multe detalii despre atelier, intrați pe revistadepovestiri.ro/scenaristica2. Eveniment pe Facebook.

Atelierul organizat de Revista de Povestiri e la a treia ediție și se adresează scenariștilor aflați la început de drum, care vor să învețe din experiența celor doi tutori. Igor Cobileanski este cunoscut pentru scurtmetrajele Sașa, Grișa și Ion, Când se stinge lumina, Plictis și inspirație și lungmetrajele Tache (TV) și La limita de jos a cerului, ultimul considerat cel mai bun debut de juriul Premiilor Gopo anul acesta. De asemenea, a colaborat cu HBO pentru regia serialului Umbre. Cecilia Ștefănescu este scriitoare și scenaristă – romanul Legături bolnăvicioase a fost ecranizat după scenariul său în 2006, de Tudor Giurgiu.

29
/08
/15

După două seri de filme la poalele Tâmpei, pe 26 și 27 august, și după nouă orașe parcurse, Caravana se îndreaptă spre București pe 29 august, cu nouă dintre cele mai bune filme alese din programul de scurtmetraje al Caravanei Filmelor NexT. 

29
/08
/15

Începând cu data de 1 septembrie 2015, UNATC ”I.L.Caragiale” îi așteaptă pe toți cei pasionați de studii în domeniile Teatru și Cinematografie să se înscrie la concursul de admitere, pentru anul universitar 2015-2016.

28
/08
/15

Sandra Bullock, Julianne Moore, Matt Damon, Helen Mirren, Susan Sarandon, Kate Winslet Johnny Depp, Jessica Chastain, Ryan Reynolds, Steve Martin, Jake Gyllenhaal, Naomi Watts, Rachel McAdams, Jesse Eisenberg, Drew Barrymore, Kristen Stewart, Tom Hardy, Shia LaBeouf, Anna Kendrick şi Idris Elba sunt câteva dintre vedetele care vor fi prezente la cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF 2015), programat între 10 şi 20 septembrie.

27
/08
/15

Noua generaţie Griswold îşi face iar de cap şi stârneşte hohote de râs. Producţia New Line Cinema „Vacanţă cu peripeţii” îi aduce împreună pe marile ecrane, din 28 august, pe Ed Helms şi Christina Applegate într-o călătorie de familie care se transformă rapid într-o aventură nefastă.

25
/08
/15

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, și Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” și Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

24
/08
/15

Woody Allen aduce pe marile ecrane povestea unui profesor de filozofie plin de îndoieli, care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce comite un act existenţial. Filmul, scris şi regizat de cineastul în vârstă de 79 de ani, cu Joaquin Phoenix şi Emma Stone în distribuţie, va avea premiera în cinematografe pe 28 august.

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.