Ilie Gheorghe și Marian Râlea în premiera spectacolului „Noaptea bufonilor“, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ilie-gheorghe-si-marian-ralea-in-premiera-spectacolului-noaptea-bufonilor-la-sibiu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu anunţă premiera oficială a spectacolului „Noaptea bufonilor“, în montarea regizorului Alexa Visarion, cu doi actori de excepţie în rolurile principale: Ilie Gheorghe şi Marian Râlea. Evenimentul va avea loc joi, 1 octombrie, ora 19:00.

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2015

Alexa Visarion propune pentru prima sa colaborare cu Teatrul Național din Sibiu o versiune scenică proprie după texte de Cehov și Shakespeare, intitulată „Noaptea bufonilor“.

Pornind de la „Cântecul lebedei“ – pe care Cehov o considera „cea mai mică dramă din lume” – Alexa Visarion s-a îndreptat spre Shakespeare, cu dorința și ambiția de a-i aduce împreună pe cei doi dramaturgi care au exprimat, fiecare în stilul său, existența tragi-comică a ființei în universul teatral.

Spectacolul este un omagiu adus Teatrului și Actorului. Ilie Gheorghe este Actorul, cel care se găsește întotdeauna la rampă. Marian Râlea este sufleorul, cel nevăzut de public, dar care devine acum partenerul de scenă al Actorului, într-un dialog ce reconstituie fragmente din marile texte dramatice. Este pentru prima dată când Ilie Gheorghe și Marian Râlea joacă împreună într-un spectacol, ceea ce creează un anumit tip de anvergură profesională și umană. „Noaptea bufonilor“ este un amestec de râs și plâns, de dramă și bufonerie, de melancolie și violență. Un spectacol alcătuit din cuvinte și din tăceri, în egală măsură. Iar la final, așa cum spune Alexa Visarion, „rămâne ecoul“.

„Un spectacol despre magia și deriziunea ce sălășluiesc în arta actorului, despre dragostea neliniștitoare a publicului pentru arta întrupării ființei în semn… Spectacolul nostru ne trece prin vrajă, prin înălțare, prin poezie, neuitând niciodată dublul însoțitor: degradarea, ridicolul, bătrânețea, singurătatea…

Cred că spectatorii talentați ai Sibiului pot să se întâlnească într-o ceremonie, orchestrată de pasiune și talent cu o lume ce ne susține universul existențial. “
(Alexa Visarion)

NOAPTEA BUFONILOR

Versiune scenică de Alexa Visarion, după A.P. Cehov și W. Shakespeare;

REGIA: Alexa Visarion; SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă;

ASISTENT REGIE: Dana Taloș

DISTRIBUŢIA: Ilie Gheorghe, Marian Râlea, Veronica Arizancu, Ioana Cosma

durata aproximativă: 1h10min

preţ bilete: 20 lei; 15 lei

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.