Imagini nemaivăzute cu John Lennon, descoperite într-un sertar
https://www.ziarulmetropolis.ro/imagini-nemaivazute-cu-john-lennon-descoperite-intr-un-sertar/

O serie de imagini nemaivăzute cu John Lennon, datate în 1970, au fost descoperite de un bărbat într-un sertar abandonat al tatălui său, unde au rămas uitate timp de peste 30 de ani, pentru că proprietarul credea că nu au nicio valoare. Imaginile au ajuns la muzeul The Beatles Story din Liverpool, care le va expune începând din noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|27 octombrie 2017

Proprietarul celor 26 de negative le-a prezentat la o zi de evaluare la muzeul The Beatles Story, spunând că tatăl său le-ar fi obţinut în timp ce era student la artă, în anii 1970.

Potrivit organizatorului de licitaţii Darren Julien, ”portretele intime” ale lui John Lennon ar putea valora peste 11.200 de euro.

Diane Glover, directorul de marketing al muzeului, a spus că proprietarul imaginilor, care a vrut să îşi păstreze anonimatul, a găsit negativele printre obiectele tatălui său, după ce acesta a decedat. El le-a spus angajaţilor muzeului că fotografiile au fost uitate într-un sertat timp de cel puţin 34 de ani, pentru că nu s-a gândit nimeni că acestea ar valora ceva.

Negativele, care datează din februarie 1970, îl prezintă pe Lennon într-un moment foarte important al carierei sale – trupa The Beatles se destrăma, iar el abia îşi lansase cel de-al treilea single, ”Instant Karma”. Acesta a fost primul single solo lansat de un membru al unei trupe rock celebre care s-a vândut în peste un milion de copii în SUA.

Diane Glover a precizat că negativele şi imaginile developate vor fi expuse la muzeu începând din noiembrie, înainte de a fi licitate, în 2018.

Ea a adăugat că în aceeaşi zi de evaluare a fost descoperit un program semnat al unui spectacol de Crăciun susţinut de The Beatles în 1963, în Bradford, care a fost evaluat la peste 9.000 de euro, precum şi o carte poştală semnată de John Lennon, estimată la peste 5.600 de euro.

John Lennon, liderul formaţiei The Beatles, a fost împuşcat mortal pe 8 decembrie 1980 în faţa clădirii Dakota din New York, la trei săptămâni după ce şi-a lansat ultimul album, ”Double Fantasy”.

Foto: Imagini nemaivăzute cu John Lennon – facebook

27
/04
/15

"Enescu şi Viena", o serie de evenimente dedicate compozitorului român, de la a cărui moarte se împlinesc 60 de ani în 2015, debutează pe 7 mai, în capitala Austriei, cu un concert care va conţine lucrări de George Enescu, Gustav Mahler şi Richard Strauss.

26
/04
/15

Joi, 7 mai 2015, de la ora 20.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Corul Regal, format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, va susţine un concert de gală intitulat „Nihil Sine Deo”, un omagiu adus celei mai longevive Zile Naţionale din istoria României.

24
/04
/15

Corul de Copii Radio, un ambasador artistic al României peste hotare, invitat frecvent la festivaluri internaţionale şi implicat în diferite proiecte culturale în ţară şi în străinătate, împlineşte în acest an 70 de ani de existenţă.

24
/04
/15

În 27 aprilie se împlinesc 100 ani de la dispariția compozitorului Aleksandr Skriabin: nu mă iluzionez crezând că sunt prea mulți cei care au auzit vreodată de Aleksandr Skriabin, deși el este unul dintre cei mai importanți și interesanți compozitori care au trăit la granița secolelor al XIX-lea și XX.

24
/04
/15

Folkul alternativ și gospelul se instalează în premieră pe 26 aprilie la Silver Church, prin trupa americană Wovenhand, care-și lansează al șaptelea album, „Refractory Obdurate”.

22
/04
/15

Cântărețul britanic de origine nigeriană, Ola Onabule, unul dintre artiștii marcanți ai soul-jazzului britanic va concerta la București, în 27 aprilie la Sala ArCub. Concertul face parte din turneul de promovare al Zilei Internaționale a Jazzului în Romania (www.jazzday.ro) și este de asemenea prilej de aniversare a celor 70 de ani UNESCO.

21
/04
/15

Tinerimea Română prezintă pe 26 aprilie la ora 19.00 la Ateneul Român, Ceaikovski in love - un concert-eveniment marca Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal.

20
/04
/15

Cu prilejul sărbătoririi celui de-al IV-lea Centenar de la publicarea părţii a doua a romanului “Don Quijote de la Mancha” de Miguel de Cervantes y Saavedra (1615-2015), Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Filarmonicii “George Enescu”, organizează marţi, 21 aprilie, ora 19.00, la Sala Mare a Atenelui Român, recitalul de muzică veche “Cervantes şi muzica. Donde hay música no puede haber cosa mala / Unde-i muzică, nu poate fi nimica rău”, în interpretarea grupului ZARABANDA (Spania).

20
/04
/15

Jazz Night Out revine la Sala Radio, pe 21 aprilie, cu trupa americană Oregon. Patru nominalizări la Grammy, prezența la Woodstock în ’69 a doi dintre membri și peste patru decenii de înregistrări sunt câteva dintre poveștile care-i recomandă. Ca să nu mai spunem că au urcat pe scene legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall.

20
/04
/15

Vineri, 24 aprilie (19.00), Bogdan Zvorișteanu revine pe scena Sălii Radio împreună cu vioara sa de patrimoniu universal Gagliano (realizată în 1761) pentru a interpreta, alături de Orchestra Naţională Radio, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră semnat de compozitorul francez romantic Camille Saint-Saëns.

16
/04
/15

Mickey Mouse şi gaşca sa de prieteni au sosit la Bucureşti pentru a pregăti Disney Live! Mickey's Music Festival, un spectacol muzical pentru întreaga familie, care se va desfăşura între 22 şi 26 aprilie, la Sala Palatului.

15
/04
/15

Doi dintre cei mai mari muzicieni români – pianistul VALENTIN GHEORGHIU şi violonistul GABRIEL CROITORU – îşi dau, pentru a treia oară, întâlnire cu... BEETHOVEN la Sala Radio! După primele două recitaluri ca parte a Integralei sonatelor pentru pian şi vioară semnate de Beethoven, sunteţi invitaţi luni, 20 aprilie (19.00) să „savuraţi” următoarea serie de trei lucrări, în interpretarea celor doi artişti.