ImPuls la Teatrul Țăndărică
https://www.ziarulmetropolis.ro/impuls-la-teatrul-tandarica/

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului internaţional al teatrului contemporan de animaţie – ImPuls se va desfăşura în Bucureşti, între 19 şi 28 noiembrie, pe cele două scene ale Teatrului Țăndărică.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2016

Spectatorii sunt așteptați la 60 de manifestări și la spectacole din România, Austria, Germania, Grecia, Israel, Italia, Polonia, Australia, Rusia, Spania, Turcia, SUA, Ungaria. ImPuls este un festival-concurs dedicat publicului din toate categoriile de vârstă, fiind promovate tendințele contemporane ale teatrului vizual și de animație din țară și din străinătate. În cadrul evenimentului participă personalități remarcabile din domeniul de specialitate, care conferențiază despre ultimele tehnici și cercetări în animație. Manifestarea favorizează schimburi culturale, comunicare între artiști și instituții de gen, generează parteneriate și chiar coproducții naționale și internaționale.

Însă nu trebuie uita că multe evenimente sunt dedicate  copiilor.
După cum spune Călin Mocanu, directorul Teatrului Țăndărică și al festivalului, „Copiii își formează o cultură cu foarte multe imagini, gândesc în imagini, se joacă cu imaginile, memorează vizual. Ei își iau informațiile altfel decât noi, trebuie să îi încurajăm să lucreze cu noua tehnologie, cu noile lor cărți, cu gadget-urile. Este esențial să ținem mereu cont de ei. Vrem să vină spre teatru, așadar trebuie să avem grijă să nu îi plictisim, să nu îi „culturalizăm” forțat! Să vină la teatru ca la joacă, fericiți, cu dorința de căutare, cu prietenie și chiar cu obrăznicie. Să le asigurăm un loc în care ei să fie… liberi”.

Mai mult de 60 de evenimente în 10 zile de festival, cu spectacole din România, Austria, Germania, Grecia, Israel, Italia, Polonia, Australia, Rusia, Spania, Turcia, SUA, Ungaria. În formula completă, ImPuls cuprinde: Conferințele IDEEA, Lansări de carte, Premiile de excelență în animația Românească Michaela Tonitza Iordache, expoziția de păpuși și fotografie Universul miraculos al lui Ildiko Kovacs, proiecţia filmului Cabaretul Cruciadelor, de Waek Shawky, laboratorul de dramaturgie DramAnima şi platforma-atelier pentru copii și adolescenți Țăndărică Altfel.

13
/09
/13

Love Building are astăzi o seară cu totul specială. Aceasta reprezintă mult așteptatul moment al premierei de gală a filmului, care va avea loc de la ora 19.30, la CinemaPRO.

13
/09
/13

Teatrul Nottara începe toamna în forță. Pe lângă deschiderea stagiunii, instituția organizează prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, între 12 și 19 octombrie.

12
/09
/13

Martha Bibescu cu ,,Catherine-Paris'', una dintre cele mai importante figuri ale perioadei interbelice româneşti, și ,,Visătorul'' de Ian McEwan, sunt cele mai recente apariţii din colecţia de traduceri a Editurii Polirom.

12
/09
/13

CRONICĂ DE FILM. „Love Building”, debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, este o comedie de public despre ipostazele relaţiei de cuplu. Un film lipsit de profunzime, care păstrează însă distanţa regulamentară faţă de prostul-gust.

11
/09
/13

Actorul american John Malkovich a jucat luni seara, pe scena Ateneului Român, rolul unui ucigaș în serie, în cadrul Festivalului „George Enescu”. În ciuda abilităților actoricești și a farmecului personal, „Comedia infernală” a fost un spectacol... infernal de plictisitor.