În anul Centenarului, 10 clădiri istorice, într-o altă lumină
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-anul-centenarului-10-cladiri-istorice-intr-o-alta-lumina/

În perioada 29 octombrie – 13 noiembrie se desfăşoară, în Bucureşti şi în alte 5 oraşe din ţară, proiectul „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină”, în cadrul căruia vor fi iluminate arhitectural 10 clădiri a căror istorie este strâns legată de momentul Marii Uniri şi de ultimii o sută de ani. Proiectul, cofinanţat de Ministerul Culturii şi Integrării, se derulează în Capitală şi în Iaşi, Constanţa, Sighet, Arad şi Alba Iulia.

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2018

Ateneul Român, Grădina Capitol, Academia Română, Palatul Regal, Palatul Cantacuzino, Cazinoul din Constanța, Muzeul Unirii din Iași, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, Catedrala Încoronării din Alba Iulia și Casa lui Ștefan Cicio Pop din Arad sunt clădirile a căror fațadă va fi iluminată în timpul unui spectacolului vizual și auditiv de 15 minute.

Pe lângă punerea în valoare a celor 10 clădiri reprezentative, inițiatorii acestui eveniment, membrii Asociației Culturale pentru Educație prin Artă,susținuți de light-designerii de la Apart Production și Five’s International, își doresc să le ofere locuitorilor din cele 6 orașe informații, unele dintre acestea necunoscute, cu privire la monumentele selectate și rolul pe care l-au avut în dezvoltarea societății românești de la începutul secolului XX.

„Prin spectacolul de lumini special conceput pentru fiecare monument și cu ajutorul vocii actorului Șerban Pavlu, respunem povești pierdute, iar prin această îmbinare de elemente de arhitectură, iluminat, tehnologie și act artistic încercăm să generăm un moment în care edificiul se adresează privitorilor prin sintagma <<Mă vezi? 1918 într-o altă lumină>>. Ideea proiectului îi aparține light designer-ului Alin Popa, cel care a și conceput acest spectacol și care a realizat că orice spațiu ajunge să intre în cotidian, obișnuință și uitare. Scopul acestei manifestări culturale este să repoziționeze toate aceste edificii, unele aflate în stare de degradare, în mentalul colectiv și să tragă un semnal de alarmă asupra stării în care acestea se află”, a declarat Eugen Lumezianu, președintele Asociației pentru Educația prin Artă.

În toate cele 6 orașe, spectacolul de lumini va demara la ora 19:30 și va cuprinde câte 5 sesiuni a câte 15 minute. „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină” se desfășoară în București, Constanța, Iași, Sighet, Arad și Alba Iulia după cum urmează:

Ateneul Roman iluminat

29 octombrie – Ateneul Român, București

30 octombrie- Grădina Capitol, București

31 octombrie – Academia Română, București

1 noiembrie – Palatul Regal, București

2 noiembrie – Palatul Cantacuzino – Muzeul George Enescu, București

6 noiembrie – Cazinoul din Constanța

8 noiembrie – Muzeul Unirii, Iași

10 noiembrie – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet

12 noiembrie – Casa lui Ștefan Cicio Pop, Arad

13 noiembrie – Catedrala Încoronării, Alba Iulia.

Accesul publicului este gratuit, iar cei care nu vor putea asista la aceste evenimente le vor putea vizualiza live pe pagina de Facebook a Asociației Culturalepentru Educația prin Artă și cea a proiectului – Mă vezi? 1918 într-o altă lumină.

Foto:

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.