În atenția tinerelor mame și nu numai
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-atentia-tinerelor-mame-si-nu-numai/

Aşa a fost să fie – ca poeta Elena Vlădăreanu să dea naştere, nu de mult, unei fiice. Ea a făcut din toate emoţiile naşterii, din toate întâmplările primilor ani din viaţa fiicei sale, o piesă de teatru.

Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2014

Piesa „Habemus bebe“ e produsă de compania „Art No More“, iar eu am văzut-o la WASP (Working Art Space and Production), pe strada Ion Minulescu din Bucureşti, încolo, înspre capătul lumii, în incinta fabricii Flaros, undeva printre uzine dezafectate, într-o zonă care respiră – trebuie scris și asta – o neştiută libertate.

Trei femei (mame și ele), actrițele Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Mişosniky, dau viață spectacolului. Sunt mulți oameni care s-au implicat pentru ca acest spectacol să existe. Această aliniere de forțe către bine este și ea o speranță.

Habemus bebe

Ce înțelege din „Habemus bebe”, un text, așa cum îl recomandă chiar autoarea, deopotrivă teribil de personal și de public, de politic, până la urmă, un bărbat de treizeci de ani care nu este încă (nu fiindcă nu și-ar fi dorit – este, consider, o nuanță esențială) tată și – măcar atât e cert, deși e mileniul care e – nici mamă nu va fi?

Un bărbat printre ale cărui preocupări nu se găsește, însă, alimentația bio și care e, conform fișelor medicale actuale, mai aproape de sfârșit decât început? Ecoul spectacolului este, intuiesc, gândesc, altul, acut, la femei, mai ales la tinerele mame. Nu voi fi – cum probabil vor fi acestea – sentimental, și poate îi voi greși piesei.

Am privit-o de la distanță, nu critic, ci altfel – curios. Elena Vlădăreanu a reușit, cred, să-și rezume bine și frica și nădejdea, iar, din câte știu, asta fac scriitorii, fie ei dramaturgi sau deloc.

Textul încântă uneori, doare alteori, e viu, e viu ca un nou-născut. Nu-i lipsește nici un oarecare patetism, dar este un patetism, găsesc, inevitabil în context. În definitiv, Elena Vlădăreanu scrie despre nașterea fiicei sale, deși și despre nașterea tuturor copiilor în acest loc și în timpul acesta. La fel de bine, ce am scris eu aici s-ar putea să fie doar o chestiune de aparențe. Îmi asum și posibilitatea de a nu fi înțeles, bărbătește, nimic.

La prezent

Nu e un spectacol care să semene altora, mai ales că nici nu ar avea cui să semene. Vorbim, de altfel, din câte cunosc, de primul copil al poetei. Forța spectacolului vine din originalitate, dar și din sinceritate vine.

Elena Vlădăreanu nu se menajează – e onestă cu misterul nașterii unui om, e onestă cu vocabularul pe care noul om îl folosește, e onestă până și cu perplexitatea în fața unui cântecel pentru copii interpretat de Ilie Năstase (!).

Există în „Habemus bebe” liniști profunde, urmate de suspine aprige, zgomotoase, și chiar de oftaturi prelungi. Nu e o odă închinată maternității, nu e nici o elegie, e viață – viață adevărată, și de aceea e frumoasă și cumplită.

Am văzut multe spectacole de teatru – în unele, timpul atârnă de umerii oamenilor, îi trage în jos până devin negri, neputincioși, în altele, oamenii sunt tineri, sunt la începutul speranțelor, abia urmează să fie cuprinși de existență, de cele mai multe ori în tragic.

„Habemus bebe” n-are, însă, sper, miza viitorului. Este, fundamental, la prezent. Actrițele fac risipă de energie, joacă în deplină sinceritate, știind, se vede, ce joacă. Toate acestea și încă multe altele fac din „Habemus bebe” o declarație curajoasă a unei femei care, așa mamă cum e, rămâne artistă, suportându-și, cu demnitate și cu grele încercări, toate consecințele.



19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?