În căutarea lui Janis
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-cautarea-lui-janis/

CRONICĂ DE FILM Ajuns discret şi în repertoriul cinematografelor de la noi, „Janis: Little Girl Blue” (2015), al cineastei americane Amy Berg, investighează viaţa legendarei Janis Joplin. A apărut în acelaşi an cu „Amy”, documentarul biografic mai premiat al britanicului Asif Kapadia despre Amy Winehouse.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 aprilie 2016

Este frapantă și cunoscută asemănarea dintre destinele celor două talente ale muzicii, care depășește anecdota decesului la vârste extrem de apropiate (în jurul a 27 de ani), dependența de droguri și alcool şi presupusa fragilitate.

Este vorba mai ales de asumarea unei vieți trăite intens şi haotic (raportat la normele unei existeţe aşezate) și în care muzica – singura – devine reflexia celor mai profunde emoţii și traume.

„Janis” este mai convențional în realizare decât „Amy” – regizoarea Amy Berg combină clasicele interviuri din prezent cu apropiați ai interpretei (soră, frate, colegi de trupă, foşti prieteni) cu imagini de arhivă din concertele, turneele sau apariţiile ei televizate.

În plus, sunt citite, cu vocea din off a solistei Cat Power, câteva scrisori pe care Janis le-a trimis părinţilor ei cu ocazia a diverse etape importante din fulgurata sa carieră şi viaţă după plecarea din Port Arthur (Texas).

Oraşul în care s-a născut şi în care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa sub semnul unui aparent complex de inferioritate cauzat de presupusa lipsă de frumuseţe (comparativ cu modelul impus de societatea de consum a vremii) şi de înclinaţiile sale artistice într-o comunitate mai degrabă conservatoare şi tradiţională.

Chiar şi această tratare regizorală cuminte – lipsită de îndrăzneală şi care ţinteşte un public cât mai larg – oferă momente de o frumuseţe care poate subjuga: sunt exact scenele în care camera surprinde, în cadre lungi şi strânse pe chipul transfigurat al artistei, energia din timpul câte unui concert sau a unei înregistrări, dar şi vivacitatea sa din intervalele de respiro.

Este avantajul pe care îl au documentarele biografice despre muzicieni – ceva din graţia artei lor se transferă şi în film, care se dotează astfel cu o armă în plus de seducţie.

Altfel, acest gen cinematografic – iar „Janis” o dovedeşte din plin – este traversat de un paradox: deşi îşi propune să livreze un portret cât mai complex şi mai nuanţat al artistului, însăşi esenţa existenţei sale scapă cumva percepţiei cineastului şi, implicit, a spectatorului.

Dar, în fond, nici nu are cum să fie altfel. Oricât ar ajuta mărturiile celor care au cunoscut-o, oricât ar permite scrisorile şi imaginile a desluşi câte ceva din felul ei de a fi în prezenţa altora, din psihologia sa, este imposibil de pătruns în enigmatica intimitate a solistei.

Acolo unde se dădea probabil în permanenţă lupta dintre, pe de o parte, aspiraţia spre o viaţă dedicată muzicii şi căutarea iubirii şi, de cealaltă parte, alunecarea în tristeţea tratată cu alcool şi droguri atunci când concertele se încheiau.

Un mister a cărui profunzime se putea intui numai în vocea sa unică, intensă, emoţionantă.

Janis: Little Girl Blue, documentar, SUA, 2015

Regie: Amy Berg

Rating: ●●●○○

„Janis” este distribuit în România de Cine Europa.



31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.