IN MEMORIAM George Alexandru, în această seară, pe TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-george-alexandru-in-aceasta-seara-pe-tvr-2/

La un an de la moartea lui George Alexandru (1957-2016), Televiziunea Română şi Teatrul Nottara îi aduc un omagiu celui care, între copertele primelor şi ultimelor sale spectacole, a interpretat zeci de roluri în teatru şi film. Astfel, iubitorii teatrului pot vedea în această seară, de la ora 21.20, pe TVR 2, spectacolul IN MEMORIAM George Alexandru.

Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2017

A trecut un an de când actorul George Alexandru nu mai este cu noi.

George Alexandru (1957-2016) a fost absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, specializarea actorie. În primul an, i-a avut profesori pe Amza Pellea şi Dan Micu. În următorii ani de studenţie a lucrat sub îndrumarea lui Gelu Colceag şi Ion Cojar.

Debutul pe o scenă profesionistă bucureșteană s-a petrecut în 1982, la Teatrul Foarte Mic, în montarea lui Cristian Hadji-Culea, Nu pot să dorm, de Ion Brad.

Timp de doi ani a fost în trupa Teatrului de Stat V.I. Popa din Bârlad, unde a lucrat la două spectacole semnate de Cristian Nacu (1987). A urmat Teatrul Nottara, unde a jucat începând din anul 1987, până la final vieții sale.

george alexandruPortretul  George Alexandru  a fost realizat  cu mărturiile prietenilor actori şi regizori, şi cu fragmente din arhiva de filme și spectacole în care a fost protagonist.

Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Alexandru Repan, Diana Lupescu, Constantin Dicu, au rememorat perioade de timp în care au fost parteneri de scenă sau au colaborat în proiecte teatrale alături de Jorjac.

IN MEMORIAM George Alexandru – INFO

montajul – Constantin Marciuc

operatori – Mihai Buzura și Cristian Glodeală

producător – Cătălin Mireuţă

realizator – Daniela Ciolan

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Foto:  George Alexandru – tvr.ro

07
/06
/23

Visul e la îndemâna oricui: te lași cuprins de o reverie care îți face bine, care îți dă aripi și care îți arată calea împlinirii. Acolo totul e posibil. Doar să îndrăznești să visezi și apoi, dincolo de existența pe care o duci, te vei strădui să trăiești năzuind la împlinirea visului.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

31
/05
/23

 14 spectacole cu comedii de autori celebri, dileme de cuplu și de adolescență, regizori consacrați, tineri actori cu un palmares impresionant, povești care emoționează, dau de gândit și oglindesc lumea în care trăim.

31
/05
/23

„Stilul e omul”, spunea acum două secole un gânditor uitat în societatea noastră. După ce au făcut-o atâția în diferite contexte, putem și noi să-l parafrazăm astăzi, fără să greșim, spunând „Exprimarea e omul”. Fără îndoială, e incontestabil că felul în care vorbim este un indicator al personalității noastre și al educației noastre, din care […]