In Memoriam George Bălăiţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-george-balaita/

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viaţă sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiţă Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

Un articol de Petre Ivan|19 aprilie 2017

Tot în acel an, Puşa Roth realiza un interviu cu regretatul scriitor, din care am extras câteva fragmente edificatoare pentru memoria celui care a fost autorul romanului  ”Lumea în două zile”.

Născut pe 17 aprilie 1935, la Bacău, a debutat publicistic în revista „Luceafarul”, în 1960. Editorial, a debutat cu volumul „Călătoria – proze scurte” (1964).   George Bălăiţă este autorul unor romane importante pentru istoria literaturii române: „Lumea în două zile”, 1975, „Ucenicul neascultător”, 1977, „Învoiala”, 2016, şi al mai multor volume de proză scurtă şi publicistică literară. A fost directorul editurii Cartea Românească, succesor al lui Marin Preda (1981-1990). A fost premiat cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1975 şi cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, în 1977.

George Bălăiţă: „Nu poţi să fii tot timpul inteligent. E foarte obositor”

“Râsul este o boală a inteligenţei, da așa cred, înainte de orice. Altminteri este o formă a prostiei. Prostul râde de pomană. Trebuie să luăm râsul ca pe o formă a inteligenţei, ca şi cinismul de altfel. Râsul este o cale de comunicare mai onestă, mai sigură decât altele.” – George Bălăiţă

Atunci când conversez, acasă cu prietenii (nu am foarte mulţi), căci nu mai există cafenea iar pe stradă aş putea părea uşuratic, mă relaxez. Lucrurile care mă preocupă mult le ţin pentru mine şi nu le fac cunoscute decât atunci când apar scrise, în general. Lucrurile grave, adânci, serioase, aşa cum le discutau grecii doar în agora, la Academie sau la şcolile filosofice, este mai greu să le pui în discuţie astăzi, să faci conversaţie ”încărcată” de faţă cu multă lume. – George Bălăiţă

“Nu poţi să gândeşti şi să fii tot timpul genial; nu poţi să fii tot timpul inteligent. E foarte obositor. Îţi stă bine când faci gafe. ” – George Bălăiţă

Cred că nu sunt în stare să fac altceva decât să descriu ce văd şi ce gândesc, evident. Dacă în descriere se practică ghilimelele şi dacă eşti pe micul ecran, faci şi din degete semnul… dacă descrierile mele (nu pun nici un fel de ghilimele) conţin şi filosofia şi viziunile dar şi complicata estetică a romanului, să zicem, atunci, cu atât mai bine… Dar eu premeditez asta. Nu îndrăznesc să judec pe nimeni şi nici să pun în ecuaţie. Ba da, pun în ecuaţie dar nu rezolv nimic. – George Bălăiţă

“O să vă povestesc ceva apropo de cărţi. Am fost nu de mult în casa unor oameni tineri, unde nu există cărţi. Sunt oameni instruiţi, licenţiaţi, muncesc mult dar în casa lor nu există decât computerul. ” – George Bălăiţă

Fragmente dintr-un interviu realizat de Puşa Roth în anul 2008. Puşa Roth, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este dramaturg, realizator de adaptări radiofonice piese de teatru, traducător şi realizator de emisiuni publicistice la Radio România.

Foto: George Bălăiţă – facebook

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.