In memoriam Robin Williams, la TVR 1 – „Marele alb”
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-memoriam-robin-williams-la-tvr-1-marele-alb-astazi-de-la-ora-22-10/

TVR 1 difuzează miercuri, de la ora 22.10, „Marele alb/ The Big White”(2005), în memoria cunoscutului actor Robin Williams, decedat zilele trecute, un film în care regretatul actor joacă alături de Holly Hunter.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2014

În „Marele alb”, Robin Williams joacă rolul lui Paul Barnell, un agent de turism din Alaska. El are o soţie cu probleme psihice, pe care plănuieşte s-o ducă într-o regiune cu climă caldă. Pentru că stă foarte rău cu banii,

Paul încearcă să-şi rezolve problemele financiare aplicând o schemă de îmbogăţire rapidă. Pornind de la sloganul filmului, „When you need somebody, any body will do”, în „Marele alb”, un rol important revine unui cadavru îngheţat, găsit la ghena de gunoi din spatele biroului lui Paul Barnell.

S-a spânzurat cu o curea

Robin Williams a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat marţi că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea. Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului.

Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Good Will Hunting

Good Will Hunting

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.

Oscar pentru „Good Will Hunting”

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul „Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din „Bună dimineaţa, Vietnam”, „Cercul poeţilor dispăruţi” şi „Regele pescar”. Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Foto cu Robin Williams – TVR

08
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film al scenaristului și regizorului francez Laurent Cantet (devenit celebru în 2008 cu „În clasă”, câștigător al Premiului Palme d`Or la Cannes), „Atelierul” (2017) se vrea portretul în miniatură al Franței din prezent, reflectat printr-un grup de tineri adunați la un atelier de scriitură.

07
/03
/18

Premiera de gală a celui mai nou film al regizorului Corneliu Porumboiu, „Fotbal Infinit", are loc joi, 8 martie, de la 20:30, la Cinema Muzeul Țăranului, în prezența unor reprezentanți celebri ai fotbalului românesc, între care fotbaliști din Generația de Aur precum Gică Popescu, Florin Prunea, Miodrag Belodedici sau Marius Lăcătuș.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

05
/03
/18

Documentarul „Chipuri, locuri/ Faces Places/ Visages villages”, semnat de Agnès Varda şi JR, nominalizat la premiile Oscar 2018, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 29 iunie. Filmul va putea fi vizionat în avanpremieră naţională la festivalul One World România, pe 18 martie, ora 15.30, la Cinema Pro, şi pe 25 martie, ora 21.00, la Cinemateca Eforie.

04
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Premiat în 2017 la Cannes pentru cel mai bun scenariu și cel mai bun actor (Joaquin Phoenix), „N-ai fost niciodată aici”, scris și regizat de scoțiana Lynne Ramsay, este o demonstrație de stil care poate fura privirea, dar nu poate ascunde prețiozitatea și senzaționalismul regiei.

02
/03
/18

Proiecţia documentarelor „Chipuri, locuri/ Faces Places”, regizat de Agnès Varda, şi „Ultimii bărbaţi din Aleppo/ Last Men in Aleppo”, de Feras Fayyad, nominalizate la ediţia din acest an a premiilor Oscar, concertul suedezei Silvana şi lansarea volumului „Metaforă. Protest. Concept. Performance Art din România şi Moldova” se numără printre evenimentele care vor avea loc la festivalul One World Romania.

01
/03
/18

“6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu) și “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) sunt cele cinci lungmetraje care intră anul acesta în cursa pentru trofeul Gopo, creația sculptorului Adrian Ilfoveanu, la categoria Cel mai bun film.

01
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Documentar-eseu aparent simplu, dar subtil şi străbătut de un comic ingenios, „Fotbal infinit”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, are în prim-plan un funcţionar din Vaslui, prieten al regizorului, şi ideile sale pretins revoluţionare de schimbare a regulilor din fotbal – de fapt, o adevărată filosofie de viaţă.

28
/02
/18

“Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi lansat în cinematografele din România pe 8 iunie 2018. “Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvențional cu parfum retro.