Să curgă sânge!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-curga-sange/

CRONICĂ DE FILM Premiat în 2017 la Cannes pentru cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor (Joaquin Phoenix), „N-ai fost niciodată aici”, scris şi regizat de scoţiana Lynne Ramsay, este o demonstraţie de stil care poate fura privirea, dar nu poate ascunde preţiozitatea şi senzaţionalismul regiei.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 martie 2018

Joe este un asasin plătit. Deducem asta încă din debutul filmului „N-ai fost niciodată aici”, când scenarista și regizoarea scoțiană Lynne Ramsay ni-l arată curățând urmele unei crime într-un hotel.

Însă Joe nu vine din tradiția cinematografică a asasinilor cerebrali, imperturbabili, fără psihologie. Dimpotrivă, Joe ne este prezentat ca un bărbat profund tulburat.

Nu de crimele violente pe care le comite la comandă (tocmai primește o nouă însărcinare: să găsească fata unui senator, răpită probabil de proxeneți și vândută unor pedofili, și să răzbune violent fapta), ci de trecut.

Un trecut care năvălește în prezent prin flashbackuri recurente, la început fulgerătoare și neclare, apoi puțin mai lungi și tot mai lămuritoare. Încet-încet, aflăm că Joe, care acum locuiește cu mama sa în vârstă la New York (orașul e, din păcate, aproape absent), a avut o copilărie traumatizantă, cu un tată brutal ce obișnuia să-și maltrateze soția, inclusiv cu ciocanul.

Prin urmare, e cât se poate de firesc – și de clișeistic – ca Joe să se folosească în noua sa meserie de asasin chiar de ciocan.

Și asta nu e tot. Joe e bântuit și de trecutul ceva mai recent de agent special care pare să fi asistat la câteva orori ce nu-i dau pace (un mort pe o plajă; un grup de civili îngroziți).

Toate acestea par să explice postura sa încremenită într-o suferință sufletească și corporală pe care Joaquin Phoenix, premiat în 2017 la Cannes pentru interpretarea sa, o joacă într-o singură notă, cu o dorință atât de vizibilă de a face un rol presupus mare (privire mereu neliniștită, invadată uneori de lacrimi; transformare fizică; vorbe puține), încât devine, surprinzător, aproape deloc interesant.

Însă vina nu e a lui Joaquin Phoenix (fără discuție, unul din marii actori americani ai momentului), ci mai degrabă a ambiției de neoprit a lui Lynne Ramsay, laureată și ea la Cannes pentru scenariu, de a face o demonstrație de stil, probabil în încercarea de a aduce ceva proaspăt într-un gen destul de prăfuit.

Regizoarea scoțiană a debutat în 1999, cu extraordinarul „Ratcatcher”, o redare naturalistă și sinceră a copilăriei în Glasgow-ul anilor `70. A continuat în 2002, cu „Morvern Callar”, un road-movie emoționant despre două prietene pornite la drum prin Scoția. Transformarea a venit în 2011, cu „Trebuie să vorbim despre Kevin”, un teribilist thriller internațional menit a șoca pornind de la ideea răului inexplicabil care poate pune stăpânire pe un copil.

Senzaționalismul și afectarea domină, din păcate, și „N-ai fost niciodată aici”. Altfel cum s-ar explica această incapacitate nu doar de a face credibilă și relevantă durerea protagonistului, dar chiar și de a zgudui în vreun fel prin efectele de horror?

Lynne Ramsay bruschează desfășurarea liniară a narațiunii printr-un montaj al contrastelor și prin exploziile cu frânturile de amintiri (o imagine recurentă – și apăsat-metaforică – este cea cu Joe, copil sau adult, înnăbușindu-și durerea prin autosufocarea cu o pungă de plastic) și sparge o eventuală monotonie a regiei prin unghiuri neobișnuite ale camerei de filmat, totul completat de o spectaculoasă coloană sonoră a chitaristului Jonny Greenwood de la Radiohead.

Însă toate aceste elemente corecte sau chiar impresionante în sine nu se leagă într-un final, nu reușesc să ofere acel film răscolitor pe care premisele sale îl anunțau. Asta și din cauza insistenței lui Lynne Ramsay pe o introspecție psihologică destul de facilă (în detrimentul unei mai mari concentrări pe emoții directe, de moment, și pe acumulări de stări) și pe simbolistica omniprezentă, până la kitsch, a sângelui, dar și pe câteva artificii vizuale gratuite care nu fac decât să atragă atenția asupra lor, în defavoarea dramei personajului.

„N-ai fost niciodată aici” („You Were Never Really Here”) a intrat în cinematografele din România la 2 martie, fiind distribuit de Voodoo Films.

24
/01
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, "1917" (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

21
/01
/20

În marginea filmului de cinema "Dolor y gloria" (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, și în care Antonio Banderas face un rol pentru care e, de asemenea, nominalizat).

20
/01
/20

Filmele „Tipografic” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

Page 1 of 25612345...102030...Last »