În premieră, la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, a fost acordat Premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-premiera-la-cea-de-a-22-a-editie-a-festivalului-national-de-teatru-a-fost-acordat-premiul-asociatiei-internationale-a-criticilor-de-teatru/

Aliniindu-se altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa, anul acesta, în premieră, Festivalul Naţional de Teatru şi-a supus afişul „judecăţii” critice internaţionale. La solicitarea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), în al cărei Comitet Executiv este prezentă şi România, prin persoana preşedintelui Secţiei române a Asociaţiei, criticul Alice Georgescu, un juriu format din trei […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Aliniindu-se altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa, anul acesta, în premieră, Festivalul Naţional de Teatru şi-a supus afişul „judecăţii” critice internaţionale. La solicitarea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), în al cărei Comitet Executiv este prezentă şi România, prin persoana preşedintelui Secţiei române a Asociaţiei, criticul Alice Georgescu, un juriu format din trei membri ai AICT a acordat ieri seară (4 noiembrie), în cadrul ceremoniei de închidere  a festivalului, un premiu purtând numele prestigioasei Asociaţii.

În urma vizionării spectacolelor incluse în secţiunile „De toate pentru toţi” şi „Teatrul de mâine”, Yun-Cheol Kim, profesor universitar la Academia Centrală de Dramă din Seul (Coreea de Sud), director-fondator al publicaţiei internaţionale on-line „Critical Stages”, preşedintele AICT, Raymond Bertin, critic de teatru şi ziarist, membru al redacţiei revistei „Jeu” din Montréal (Canada), şi Octavian Saiu, teatrolog, profesor universitar, vicepreşedinte al Secţiei române a AICT, au hotărât să se concentreze asupra viitorului teatrului şi, în consecinţă, asupra tinerilor creatori prezenţi în festival.

Astfel, juriul a acordat Premiul „Tânără Speranţă” al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru spectacolului Casa M – producţie a Centrului de Arte Coliseum din Chişinău, Republica Moldova, cu Snejana Puică, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu, Irina Vacarciuc, scenariul şi regia: Luminiţa Ţîcu – „un spectacol puternic, cu o regie minimalistă, dar plină de forţă, în stil documentar, cu un mesaj curajos despre realitatea întunecată a abuzurilor suferite de femei în regiunea basarabeană şi cu o distribuţie solidă”.

De asemenea, juriul a hotărât în unanimitate să acorde Premiul „Tânără Speranţă” al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru actriţei Ioana Manciu, care „a interpretat cu vulnerabilitate, simţ al adevărului şi extraordinară abilitate în alternarea rolurilor” personajele Dvori şi Procuroarea din spectacolul Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, producţie a Teatrului ACT, regia: Bobi Pricop.

Cele două producţii au figurat în secţiunea „Teatrul de mâine” a FNT 2012.

 

 

Sursa: FNT

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.