În răspăr – despre Caragiale, Pintilie și școala românească de teatru și film
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-raspar-despre-caragiale-pintilie-si-scoala-romaneasca-de-teatru-si-film/

Studenţii şi profesorii universităţii noastre îşi acordă, în fiecare an, pe 30 ianuarie, o zi de relache. E data pe care istoria culturii o menţionează ca zi de naştere a lui Caragiale şi, de aceea, un prilej de sărbătoare şi sărbătorire a celor care, prin activitatea lor, au marcat arta şi învăţământul artistic din ţara noastră.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2019

Lucian Pintilie a refuzat, de fiecare dată când „institutul” pe care l-a absolvit (al 13-lea (!) pe lista promoției 1956, clasa profesorului George Dem. Loghin), a dorit să îl „sancționeze” cu titlul de Doctor Honoris Causa. Dar, cum în carnavalul vieții regulile se pot schimba în timpul jocului, în același spirit polemic care le-a fost comun lui Caragiale și lui Pintilie, am decis să îi omagiem împreună, în contumacie, nu una, ci două zile, pe 30 și 31 ianuarie 2019.

„Fantezia unui mare artist este nelimitată, ea e stimulată în primul rând de prezența altor mari artiști, care au trăit înainte sau în același timp cu el; experiențele artistice trecute și contemporane o proiectează în direcțiile cele mai halucinante, cele mai neverosimile ale cunoașterii. Expresia acestor căutări noi o știm. Ea e întotdeauna polemică. Cu ce a fost înainte sau chiar cu artistul însuși.”

Așa încheia Lucian Pintilie, în 1965, un articol publicat de revista „Teatrul”. În spiritul acestor afirmații (firește, pro/contra), vă invităm să fiți alături de noi la Ziua UNATC 2019! Pe 30 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala „Ileana Berlogea” trei dintre foștii rectori ai UNATC – Victor Rebengiuc, Florin Mihăilescu și Florin Zamfirescu – vor modera un dialog deschis între studenți și colaboratori ai lui Lucian Pintilie (actori, scenografi, directori de imagine, scenariști, producători). De la ora 14.00, vor fi proiectate două documentare realizate în timpul filmărilor la De ce trag clopotele, Mitică? („Fără titlu”, un film de Horea Lapteș) și Balanța („Filmare/Filmage” realizat de Gabriel Kosuth).

Întâlnirea continuă a doua zi, 31 ianuarie, când, de la ora 11.00, va avea loc o sesiune de comunicări științifice coordonată de prof.univ.dr. Laurențiu Damian. După-amiază, vom difuza două dintre capodoperele cinematografice ale lui Lucian Pintilie: De ce trag clopotele, Mitică? (ora 16.00) și Balanța (ora 18.30). De ce merită să le (re)vedem? Pentru că, așa cum spunea Caragiale, „Vorba nu e să umpli lumea largă cu o operă, ci o operă strâmtă s-o umpli cu lumea; fiindcă o operă trebuie să trăiască în lung, nu în larg, ca o rază care pătrunde drept înainte, nu ca un balon de la luminaţie, care se umflă în lături.”

08
/07
/15

Vineri, 10 iulie, Institutul Francez din București dă startul unei veri responsabile. Campania „A vélo au cinéma – Pedalează spre cinema”, se înscrie în programul de conștientizare COP21 asupra riscurilor încălzirii globale.

08
/07
/15

Pixels, o comedie de acţiune în care extratereştrii atacă Pământul, inspirată de jocurile video din anii 1980. e produs de Happy Madison şi 1492 Pictures. La cârma filmului a fost invitat Chris Columbus, care a contribuit la definirea filmelor din anii 1980 - Gremlins sau The Goonies, Home Alone sau Mrs. Doubtfire, Harry Potter, Percy Jackson, sau Night at the Museum.

08
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu – destinul unor câştigătoare – o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

08
/07
/15

Scurtmetrajului Tibi, realizat de un grup de liceeni din Bucureşti, va rula în premieră naţională vineri, 10 iulie, de la ora 18.00, la Cinema Movieplex din incinta Plaza România. Filmul, regizat de Dan Iliuţă (17 ani), elev la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, a participat anul acesta în programul Short Film Corner al Festivalului de la Cannes.

07
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

07
/07
/15

Filmul Muntele Magic semnat de Anca Damian va avea prima proiecție în cadrul Selecției Oficiale de anul acesta de la Karlovy Vary astăzi, de la ora 17:00 (Grand Hall). Alături de Muntele Magic, România este reprezentată anul acesta și de filmele Box semnat de Florin Șerban, în competiție și Lumea e a mea al lui Nicolae Constantin Tănase, în cadrul East is West.

06
/07
/15

Mâine, 7 iulie, “Box”, lungmetrajul lui Florin Şerban (Marele Premiu al Juriului - Ursul de Argint, la Berlin, în 2010, pentru "Eu când vreau să fluier, fluier"), va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 50-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary.

06
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

06
/07
/15

Pe 1 iulie, cele 12 filme KineDok – un proiect One World Romania – au pornit la drum prin țară. La primele proiecții de la Elvira Popescu (București) și de la Ambasada (Timișoara), KineDok l-a avut alături pe Ignácz József, protagonistul filmului „Turneul de la Besence”, primarul care și-a convins concetățenii să joace tenis, să cultive pepeni și să se mobilizeze pentru o viață mai bună.

05
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

04
/07
/15

La 78 de ani, Jack Nicholson este unul dintre cei mai cunoscuți actori contemporani și cel mai nominalizat din istoria Oscarurilor. În tinerețe, i se spunea „Sălbaticul”. „M-am culcat cu toate femeile, am încercat toate drogurile, am băut toate băuturile posibile”, declara într-un interviu.

03
/07
/15

Din 5 iulie, în fiecare duminică, de la 14.45, TVR 1 difuzează serialul Puterea binelui: un bărbat renunţă la viaţa pe care o trăia şi călătoreşte prin lume aproape fără bani, contând pe bunătatea semenilor.

03
/07
/15

Sâmbătă asta e Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, maratonul iubitorilor de cinema ajuns la ediţia 7. De la 7 seara la 5 dimineaţa, spectatorii vor avea parte de 6 ore de scurtmetraje premiate plus un video-show care va aduce la viaţă imagini din filme în cea mai mare sală de cinema construită până acum în România – Pavilionul Central Romexpo.