„În trafic“, Piesa anului 2013, online – o actriță, șase personaje, tot atâtea situații de viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-trafic-piesa-anului-2013-online-o-actrita-sase-personaje-tot-atatea-situatii-de-viata/

Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă invită să vă instalaţi comod în fotolii, ca şi când aţi fi în sala de spectacol, şi să vizionaţi înregistrarea unui spectacol care a făcut deliciul publicului în stagiunile precedente.

Un articol de Liliana Matei|8 mai 2020

În zilele de luni şi vineri, de la ora 20.30, vă propunem câte o producţie din stagiunile trecute care, prin intermediul internetului şi al dumneavoastră, continuă să fie vie şi relevantă.

Vineri, 8 mai, vă aşteptăm pe canalul de YouTube al Companiei (https://www.youtube.com/channel/UCyxzwhJj5ZiGWMc_–fY20Q) să vizionaţi „În trafic“, un spectacol scris și regizat de Alina Nelega.

Şapte personaje diferite sunt blocate în trafic ca urmare a unui accident. Fiecare se găseşte într-un moment de criză al vieţii sale. Ce fel de decizii vor lua? Dacă vreți să descoperiți unghiuri diferite de înțelegere a vieţii, personaje diferite raportându-se la un eveniment comun, sunteți așteptați „În trafic” pentru o călătorie inedită!

Din distribuție face parte Elena Purea, cu participarea lui Mihai Crăciun, iar corul este compus din Alexandru-Andrei Chiran, Paul Predușel și Marian Vultur.

Regia artistică a fost semnată de Alina Nelega, decorul și costumele au fost create de Tiberiu Toitan și Oana Micu, coregrafia a fost realizată de Claudiu Știan, ambientul sonor a fost conceput de Cătălin Roșață, graffiti a fost executat de Illyés Hunor, regia tehnică a fost asigurată de Stelian Chițacu, iar sufleur a fost Laura Moldovan.

Textul a fost distins cu Premiul pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2013 de către UNITER.

Premiera spectacolului a avut loc pe 19 iunie 2014, la Sala Mică. Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani!

Criticul Mircea  Morariu spunea despre spectacol: „Important e că nici Elena Purea, nici Alina Nelega nu concep montarea pe modelul, pe calapodul recitalului. Ci vor să ne ofere un spectacol de teatru autentic, de relaţie nu doar cu publicul, ci şi cu partenerii. Cine sunt aceştia? Cinci tineri, foarte tineri actori de la Naţional care se exprimă mai puţin prin vorbe, cât mai curând prin dans. Cele şapte monologuri sunt delimitate prin numere coregrafice concepute de Claudiu Ştian şi executate de Andrei Chiran, Claudiu Banciu (foarte bun), Simon Kalman Attila şi Mihai Bloj. Nu, nu e vorba de numere coregrafice independente, ci gândite în complementaritatea discursului verbal pe care îl continuă, prefaţează, completează. Un decor cvasi-minimal imaginat de Tiberiu Toitan şi Oana Micu, un inspirat ambient sonor datorat lui Cătălin Roşată, grafitti-ul semnat de Illyes Hunor desăvârşesc fericit ansamblul montării. O montare ce lansează în chip fericit un text şi confirmă existenţa unei mari actriţe: Elena Purea.”

Foto: Cristian Ganj

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.