Încă o moarte indimenticabilă la Veneția
https://www.ziarulmetropolis.ro/inca-o-moarte-indimenticabila-la-venetia/

Se joacă pe scena Naţionalului din Bucureşti “Anonimul veneţian”, spectacol-studiu coordonat de însuşi Ion Caramitru. Doar doi actori – Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, o splendidă ilustraţie muzicală (de Vasile Manta) şi, mai ales, indimenticabilul text al lui Giuseppe Berto (vă este cunoscut, poate, pentru “Il male oscuro”).

Un articol de Andrei Crăciun|18 iunie 2014

Anonimul venetian” este o piesă de teatru căreia nimic nu-i lipsește. Povestea este simplă, dar puternică: un el și o ea, care încă se iubesc, deși de mult s-au despărțit, un el care moare și o ea care va trăi, o ultimă întâlnire la Veneția, oraș care moare și el de atâtea secole – moare frumos, cu demnitate, sub cupola inevitabililor săi porumbei.

El a fost un despot pentru cei din jur, ea i-a fost supusă, s-a eliberat, și-a refăcut viața cu un altul, unul obscen de bogat.

El nu e bogat, el e sărac, el este un muzician sărac. Muzica este, de altfel, fundamentală pe tot parcursul spectacolului. Muzica Veneției, muzica morții și acea arie a unui Anonim venețian (istoricii muzicii l-au identificat, dar nu e ca și cum ar conta).

Giuseppe Berto nu face greșeli: scriind despre un bărbat murind, face totodată o excelentă demonstrație de supraviețuire – “Anonimul venețian” i-a supraviețuit deja autorului cu treizeci și șase de ani și îi va mai supraviețui cât pe pământ oamenii vor continua să se iubească incurabil și să se despartă absurd.

Anonimul venetian

Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, într-o scenă din „Anonimul venetian“

“Anonimul venețian” este ceea ce eu numesc “un spectacol de replică”. Fluxul și refluxul textului este încântător, decorul Naționalului trebuie, de asemenea, apreciat și – iată – îl apreciez.

Ilinca Goia, învingându-și, înțeleg, vechi suferințe personale, e memorabilă în rol. Ioan Andrei Ionescu devine, pe măsură ce timpul se scurge și personajul său pierde din clepsidră, tot mai bun.

Dar dacă există un Cezar căruia să i se cuvină profunzimea aplauzelor finale, acesta rămâne Giuseppe Berto.

Înțelegerea naturii umane este, la Berto, exactă, deplină – în parte matematică, în parte pictură. Berto e riguros în sondarea acestor chestiuni umane: speranța, iubirea, vina, trădarea, remușcarea, violența, moartea.

Berto pictează din cuvinte adevăruri pe care spectatorul, o dată ieșit din magia sălii de spectacol, nu le poate uita.

În cazul meu, rezistă această replică teribilă care mă tot urmărește, ca o umbră inepuizabilă, de când în acea duminică am ieșit de la Național în noaptea bucureșteană ornată cu orbitoare paiete de lună plină: “Pe Socrate l-a împiedicat nevastă-sa să ajungă Socrate?”.

Răspunsul, atât de evident, era că nu, nu l-a împiedicat. Acesta ar trebui să fie un contraargument care să-i adâncească în deznădejde pe toți cei față de care mă simt atât de solidar – toți ratații lumii.

E, însă, un contraargument fals. Despre nevasta lui Socrate, Xantipa, se știe că era o femeie arțăgoasă, insuportabilă. Au avut împreună trei copii. Niciunul nu l-a moștenit, în inteligență și caracter, pe Socrate.

Foto din spectacolul „Anonimul venetian“ – Tudor Predescu



05
/03
/17

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, „Australia” (2009), în regia lui Claudiu Mitcu, este un documentar de o oră despre participarea echipei românești a oamenilor străzii la Campionatul Mondial de fotbal pentru persoanele fără adăpost, la Melbourne.

03
/03
/17

Românca Miruna Mănescu, reprezentanta Elveției în concursul Eurovision de la Kiev, reprezentantul Spaniei, Manel Navarro, și moldovenii de la SunStroke Project sunt invitații speciali ai finalei Eurovision România, care va avea loc duminică seara.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

03
/03
/17

După reprezentații de succes în New York, Paris, Stockholm, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, aduce în România, spectacolul de teatru The Fever, un one-woman show cu actrița Simona Măicănescu. Spectacolul, realizat după un text de Wallace Shawn, în regia lui Lars Norén, va avea loc pe 10 și 11 martie, de la ora 20:00, la Sala Mare a sediului ARCUB, din strada Lipscani, nr. 84-90 și se va juca în limba engleză, cu supratitrare în română.

03
/03
/17

Într-o zi de 3 martie, la Opéra Comique din Paris, avea loc premiera operei Carmen de Georges Bizet. Tot într-o zi de 3 martie apărea primul număr al revistei Time, se stingea din viaţă compozitorul german Johann Pachelbel, iar Elvis Presley apărea la tv pentru prima dată. Și, desigur, tot într-o zi de 3 martie se năştea Ion Iliescu, fost director al Editurii Tehnice (1984 – 1989), dar asta nu (prea) face obiectul unei publicaţii de cultură.

02
/03
/17

„Pitch Perfect”, filmul despre o trupă a cappella de studenți, este comedia musical pe locul 2 ca încasări din istoria înregistrată a filmului. Filmul a adus în atenția publicului mondial un fenomen muzical vechi de câteva secole bune, care atrage numeroase tipuri de public modern: muzica a cappella.

02
/03
/17

Vineri, 3 martie 2017, dirijorul elvețian Kaspar Zehnder se va afla la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, într-un concert Brahms & Dvořák, care îl va avea ca solist pe pianistul italian Giovanni Bellucci. Seara va debuta cu Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, op. 15 de J. Brahms, iar în partea a doua orchestra va interpreta Simfonia nr. 8 în sol major, op. 88 de A. Dvořák.

02
/03
/17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”din București vă invită sâmbătă, 4 martie, ora 14, sala 112A la evenimentul prilejuit de lansarea celui de-al II-lea volum „MasterPlot” în cadrul „Uși Deschise" UNATC 2017, ediția a XXI-a.

02
/03
/17

Opera Națională București prezintă evenimentul lunii martie, premiera spectacolului de balet Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev, vineri, 10 martie, și duminică, 12 martie. Regia și coregrafia sunt semnate de Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului ONB.

02
/03
/17

Cine decide cine trăiește și cine moare? Cine stabilește superioritatea, inferioritatea sau dreptul la viață al unui om, al unei etnii, al unui popor? De-a lungul istoriei, oamenii au ales mereu să ucidă și au făcut-o justificându-se cu cele mai pure concepte: binele suprem, evoluția etc. Sâmbătă, 4 martie și duminică, 5 martie, de la ora 19.00, la Sala 2 a Teatrului Național vor avea loc primele două reprezentații ale spectacolului “Controversa de la Valladolid” de Jean-Claude Carrière, în regia lui Radu Jude.

02
/03
/17

Tabloul "Bauerngarten", de Gustav Klimt, s-a vândut miercuri seara la Sotheby's Londra cu 48 de milioane de lire sterline, stabilind al treilea cel mai ridicat preț pentru o operă a artistului vândută în Europa.