Începe Bucharest International Dance Film Festival. Filme și performance-uri în premieră în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-bucharest-international-dance-film-festival-filme-si-performance-uri-in-premiera-in-romania/

Cea de-a patra ediţie a Bucharest International Dance Film Festival începe astăzi, 6 septembrie, cu documentarul „Dancer”, de Steven Cantor,de la ora 19.00, şi se va încheia duminică, 9 septembrie, cu documentarul fantezist „Hail the New Puritan”, de Charles Atlas, de la 20.30. Ambele proiecţii vor avea loc la Cinema „Elvire Popesco”.

Un articol de Petre Ivan|6 septembrie 2018

Evenimentele din cadrul BIDFF 2018 se vor desfășura la Cinema „Elvire Popesco” (Institutul Francez din România), Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, LINOTIP-Centru Independent Coregrafic, DESCHIS Atelier, DESCHIS Gastrobar, Qreator și CINETic.

Tema ediţiei de anul acesta a singurului festival de gen din România este „[re]tracing” – urmele pe care timpul le-a lăsat în vieţile oamenilor şi ale comunităţilor din care fac parte.

Pe lângă cele două programe competiţionale (scurtmetraje internaţionale şi naţionale), în care au fost selectate 30 de filme, la BIDFF 2018 vor fi prezenţi doi specialişti internaţionali, care vor coordona laboratorul de dezvoltare de filme de dans – „Stories in Movement”: Guy Cools, unul dintre cei mai renumiţi dramaturgi internaţionali, care va susţine atelierul de dramaturgie, și Helena Jonsdottir, una dintre cele mai importante coregrafe din Scandinavia, inovatoare a filmului de dans, care va coordona atelierul de creaţie.

Competiţia internaţională de scurtmetraje a fost împărţită în două secţiuni – „[re]tracing Values” şi „[re]tracing Time” -, iar fiecare dintre acestea cuprinde zece filme. Cât priveşte competiţia naţională, numărul de aplicaţii s-a triplat faţă de anul 2016, când a fost introdusă în festival.

Cele zece filme selectate în competiţia naţională vor fi proiectate pe 7 septembrie, de la ora 21.00, la Deschis Gastrobar, iar cele din competiția internaţională, pe 8 septembrie, de la ora 18.30, la Cinema „Elvire Popesco”.

Juriul va fi format din Helena Jonsdottir (Islanda, coregrafă şi regizoare de film), Gabor Pinter (Ungaria, selecţioner şi director de festival) şi Adrien Ouaki (Franţa, regizor şi coregraf, câştigătorul BIDFF 2017) și va acorda trofeul pentru cel mai bun film din competiţia internaţională, în valoare de 1.000 de euro, premiul pentru inovaţie, în valoare de 500 de euro, şi premiul pentru cel mai mai bun film românesc, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român. Acestora le va fi adăugat premiul publicului, în valoare de 300 de euro.

„Midnight Specials”, o selecţie de filme româneşti de arhivă, şi „A Museum (Theatre)”, expoziţie participativă creată de regizoarea Clyde Chabot şi compania „La Communauté Inavouable”, vor fi prezentate pe 6 septembrie, între orele 21.00 – 22.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, respectiv pe 8 și 9 septembrie, la DESCHIS Atelier, între orele 12.00 și 18.00.

În cadrul BIDFF 2018 va mai fi proiectat lungmetrajul de ficţiune 3D „My Life Rehearsed in One Leg” (2018, România), regizat de Bogdan Mustaţă, cu aportul coregrafei Iulia Weiss, pe 7, 8 şi 9 septembrie, la CINETic.

Sala „Stere Popescu” a CNDB va găzdui premiera în România – pe 9 septembrie, de la ora 18.30 – a spectacolului „IRIS”, creat de coregrafa şi dansatoarea finlandeză Johanna Nuutinen.

Foto: Bucharest International Dance Film Festival – www.bidff.ro

 

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.