Începe „Bulandra – lecturi online. Vă rugăm să vă deschideţi telefoanele!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-bulandra-lecturi-online-va-rugam-sa-va-deschideti-telefoanele/

Teatrul Bulandra anunţă un nou proiect: „Bulandra – lecturi online. Vă rugăm să vă deschideţi telefoanele!”.

Un articol de Liliana Matei|14 decembrie 2020

Acesta constă într-o serie de spectacole-lectură. Regia se va face de la distanță, prin intermediul unei platforme online, fiecare din cei 16 actori aflându-se acasă. Regizorul va trebui să simtă, să intuiască, să corecteze și să regleze interpretările actorilor filtrate de un mediu mai degrabă nefiresc actului teatral, aşa cum sunt platformele destinate activităţilor la distanţă.
Primul regizor invitat în proiect este Theodor-Cristian Popescu, iar prima propunere este „KRUM – Ectoplasmă”, textul dramaturgului israelian Hanoch Levin.
Din distribuţia spectacolului-lectură „KRUM-Ectoplasmă” fac parte actorii: Alexandra Fasolă, Constantin Dogioiu, Mirela Gorea, Lucian Ifrim, Alin State, Dan Aștilean, Profira Serafim, Mihai Bisericanu, Rodica Lazăr, Silvana Negruțiu, Daniela Nane, Marius Chivu, Romeo Pop, Adrian Ciobanu, Cătălin Babliuc şi Maria Veronica Vârlan.
Spectacolul-lectură va fi transmis în regim live streaming pe pagina de Facebook şi pe site-ul teatrului, sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 19:00, şi va rămâne la dispoziţia publicului o săptămână, până sâmbătă, 26 decembrie, la ora 19:00.
Evenimentul se va încheia cu o sesiune Q&A, în cadrul căreia spectatorii vor fi invitaţi să descopere, întrebând, modul în care limitările impuse de distanţare au permis regizorului și actorilor să reconsidere ideea de spectacol de teatru.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.