Începe CineMAiubit 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-cinemaiubit-2017/

A 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiţie a UNATC ‘I.L.Caragiale’ şi a României, va debuta pe 5 decembrie, la Sala ATELIER din cadrul UNATC Bucureşti, str. Matei Voievod 75-77.

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2017

Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.LCaragiale București (UNATC), Teatrul Metropolis și Fundația Cinemaiubit, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și DACIN SARA.

Fiind cel mai important festival internațional de film studențesc din România, CineMAiubit este locul unde, de-a lungul timpului, și-au făcut lansarea la public majoritatea cineaștilor români, azi unanim recunoscuți.

Deschiderea va avea loc miercuri, 5 decembrie, ora 19:00 la Sala Atelier a UNATC, iar în următoarele patru zile publicul se va putea delecta cu scurtmetraje din întreaga lume. Printre țările participante în acest an se numără, în afară de România: Israel, Polonia, Turcia, SUA, Iran, Belgia, China, Argentina, Spania, India Rusia, unele dintre cele mai prestigioase școli de cinema din lume având filme în competițiile festivalului.

Miza competiției este Premiul pentru cel mai bun film, alături de peste alte 20 de premii printre care menționăm: Premiul de regie ‘Cristian Nemescu’, Premiul special al juriului, Premiul Președintelui UCIN, Premiul Rectorului UNATC, Premiul de imagine, Premiul de montaj, Premiul de sunet ‘Andrei (Otto) Toncu’ sau tradiționalul Premiu al criticii oferit de Asociația criticilor de film din UCIN.

Cele trei secțiuni principale ale festivalului sunt ficțiune, documentar și animație/experimental, iar spectatorii pot fi siguri că vor vedea pe marele ecran o paletă largă de viziuni cinematografice, din zone culturale diferite. CineMaiubit continuă tradiția competiției și pentru scenariul de scurt-metraj, pentru fotografie și afiș de film.

Juriul internațional al festivalului reunește personalități din lumea cinematografică, atât din România, cât și din străinătate.

Componența Juriului secțiunii FICȚIUNE este:

Anca PUIU — președintele juriului, producător de film;

Diana CAVALLIOTI — actriță, binecunoscută publicului românesc pentru rolul din ‘Ana, mon amour’;

Boris KARADZHEV — regizor și profesor la VGIK (Rusia);

Ellis FREEMAN — producător, scenarist și profesor la DFFB (Germania)

Bulent KUCUKERDOGAN — profesor (Turcia)

Ioakim MYLONAS — director artistic al ISFFC (Cipru);

Vivi DRĂGAN VASILE — director de fotografie, producător;

Vali HOTEA — regizor;

Eugen KELEMEN — monteur de film.

Juriul secțiunii DOCUEMNTAR îi reunește pe:

Rebekah JORGENSEN — regizor și profesor din SUA,

Isabela ȚENȚ — dublă laureată a competiției de documentar a festivalului nostru și câștigătoare a Premiului Gopo și pe Ioana GRIGORE — regizor de film documentar și masterand UNATC la proaspătul înființat program de studii de film documentar.

Juriul secțiunii animație-experimental este compus din

regizorii de animație Constantina MIHĂILĂ și Octavian FRECEA și criticul de cinema Laurențiu BRĂTAN.

În plus, sub umbrela festivalului va avea loc a șasea ediție a workshopului de scenaristică de scurmetraj MIDPOINT INTENSIVE, unde echipe de studenți cineaști vor lucra sub îndrumarea lui Csaba Bollok.

Pe 7 și pe 8 decembrie, la UNATC — Sala Berlogea, va avea loc un workshop de actorie de film susținut de profesorul Dragan MILINKOVIC, din Serbia.

De asemenea, în cadrul CINETic (centrul de cercetare al UNATC) se va desfășura un workshop dedicat filmului de animație.

Pe lângă secțiunile competitive, Festivalul CineMAiubit are și două proiecții speciale, sâmbătă 9 decembrie la Sala Atelier a UNATC. La ora 13:00 vor fi proiectate filme realizate de către adolescenți, câștigătoare ale Festivalului SUPER, iar de la ora 15:00 va fi proiectată o retrospectivă de filme realizate în ultimii 10 ani de studenții de la VGIK, Moscova.

În cadrul festivalului CineMAiubit vor avea loc trei lansări de carte, toate la Sala Berlogea din UNATC: miercuri, 6 decembrie ora 19:00: ‘Călătorie într-o lume uitată’ și ‘3 păzește’ de Ovidiu Georgescu, joi — 7 decembrie ora 19:00: ‘Florin Mihăilescu imaginea imaginii de film’ de Titus Vîjeu și vineri — 8 decembrie ora 19:00: ‘MasterPlot 2017’, volum de scenarii scrise de studenții UNATC.

Intrarea la toate proiecțiile festivalului este liberă.

CineMAiubit își așteaptă și în acest an oaspeții cu entuziasm, filme diverse și valoroase în care se pot vedea vocile cinemaului de mâine și cu spiritul inconfundabil care îl definește deja încă din 1996.

Foto:

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).