Începe Divan Film Festival 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-divan-film-festival-2018-filme-balcanice-senzationale-concerte-electrizante-teatru-si-demonstratii-culinare-de-poveste/

Festivalul dedicat cinematografiei şi bucătăriei balcanice – Divan Film Festival – începe în forţă la Craiova, vineri, 24 august. 13 filme în avanpremieră naţională, concerte cu zvâc şi demonstraţii culinare însoţite de poveşti se regăsesc în program, reunite sub tema „Balcanii visează”.

Un articol de Liliana Matei|24 august 2018

Divan Film Festival are loc în perioada 24 – 26 august la Craiova (Inspire Cinema și Teatrul de Vară din Parcul Romanescu) și între 27 august – 1 septembrie în Port Cultural Cetate.

Ediția 2018 a Divan Film Festival începe vineri, 24 august, la Teatrul de Vară din Craiova, cu un show plin de energie al formației transilvănene care combină teatrul, muzica și poveștile: sZempöl Offchestra. Vioară, trompetă, tobe, bass, și instrumente electronice sunt ingredientele cu care sZempöl Offchestra (foto) vin la Divan Film Festival pentru un performance electrizant.

Kazim Öz, autorul unui demers cinematografic extrem de curajos în Turcia zilelor noastre, vine la Divan FF cu cel mai recent film al său. “Zer” , filmul care va deschide cea de-a 9-a ediție a festivalului, tratează cu sensibilitate un episod sângeros din istoria acestei țări, pe care establishmentul dorește cu orice preț să îl dea uitării: masacrul turc asupra etnicilor kurzi de la Dersim. La finalul proiecției de la Teatrul de Vară din Parcul Romanescu, regizorul Kazim Öz va participa la o sesiune Q & A.

Un eveniment special din cadrul festivalului îl constituie proiecția filmului de referință al lui Stere Gulea, “Moromeții”, unde va rula și un fragment de 15 minute din cel mai așteptat film al anului, “Moromeții 2”. Horațiu Mălăele și Iosif Paștină, actorii care dau viață personajelor lui Ilie și Niculaie Moromete în noul film, vor participa la proiecție.

Parteneriatul cu Festivalul de Teatru Tânăr Ideo – Ides aduce anul acesta la Divan FF o poveste de dragoste neconvențională, plină de evenimente tragi-comice: “Semne de bună purtare”, un spectacol oferit de Trupa AS din București, duminică, 26 august, ora 19.30, la Teatrul Național “Marin Sorescu”, Sala Studio, Craiova.

De luni, 27 august, până sâmbătă, 1 septembrie, Divan Film Festival continuă pe malul Dunării, în Port Cultural Cetate, cu producții inedite precum SF-ul sârbesc “Ederlezi: Ascensiunea” / “Ederlezi Rising” (r. Lazar Bodroza), care o are ca protagonistă pe celebra actriță Stoya, avanpremiera națională a primei părți din trilogia lui Florin Șerban, “Dragoste 1: Câine”, la care va participa actorul Valeriu Andriuță, sau filme recent premiate cum este “Aga” (r. Milko Lazarov, premiul cel mare la festivalul de la Sarajevo).

Demonstrațiile culinare sunt oferite de gazda festivalului, Mircea Dinescu și invitații săi, și sunt introduse prin povești fascinante de către istoricul culinar Cosmin Dragomir.

Aida și Noi invită la dans spectatorii din Port Cultural Cetate cu un mix irezistibil de glam disco și folclor balcanic, în timp ce Mambo Siria vine c-o ofertă irezistibilă ultima seară a festivalului: versuri deocheate pe muzică lăutărească din zona Olteniei.

Divan Film Festival va avea loc în perioada 24 – 26 august în Craiova, la Inspire Cinema și Teatrul de Vară din Parcul Romanescu, și 27 august – 1 septembrie în Port Cultural Cetate. Intrarea la evenimentele Divan FF este liberă.

Mai multe detalii despre Divan Film Festival sunt disponibile pe site.

Divan Film Festival este un proiect cultural co-organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu” și Casa de Cultură “Traian Demetrescu”, Craiova, susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Dolj și Primăria Craiova, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Uniunea Cineaștilor din România.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.