Începe Festivalul de Film de la Berlin. De ce eu?, în secțiunea Panorama Special
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-de-film-de-la-berlin-de-ce-eu-in-sectiunea-panorama-special/

Șase proiecţii pentru public şi presa internaţională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, şi se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secţiunea Panorama Special.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2015

O primă proiecție deschisă publicului este programată vineri, 6 februarie, iar premiera oficială a filmului De ce eu? va avea loc pe 11 februarie, la ora locală 19.30, la Kino International. Pe covorul roșu de la Berlinală, alături de regizorul Tudor Giurgiu, se vor afla actorii Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Sore Mihalache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache și Alin Florea.

La seara de gală vor lua parte și co-scenarista Loredana Novak, producătoarea Oana Giurgiu, producătorul executiv Bogdan Crăciun, precum și alți membri ai echipei. În aceeași zi, pe 11 februarie, echipa se va întâlni cu jurnaliștii străini, în cadrul unei conferințe de presă transmise online.

De ce eu? a fost deja achiziționat de agentul de vânzări internațional Heretic Outreach și va fi prezentat distribuitorilor din diverse teritorii în cadrul European Film Market.

Thriller-ul politic va fi lansat în cinematografele din toată țara pe 27 februarie 2015. Filmul este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care

Mihai Constantin, în De ce eu?

Mihai Constantin, în De ce eu?

s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror și a presiunilor exercitate asupra sa. Devenit un simbol al luptei din interior împotriva unui sistem corupt, Panait a fost subiectul a numeroase articole de presă și dezbateri. Rolul său este preluat Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, aflat la debut în rol principal într-un lungmetraj de cinema.

Cristian (Emilian Oprea) este un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente.

Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.

Distribuția este completată de Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreția Mandric, Sore Mihalache, Ionuț Caras, Virgil Ogășanu.

Loredana Novak și Tudor Giurgiu semnează scenariul filmului. Director de imagine este Marius Panduru, montajul este semnat de Lemhényi Réka, de scenografie s-a ocupat Cristian Niculescu, iar costumele au fost create de Szélyes Andrea. Muzica este compusă de Viktor Chouchkov.

Tudor Giurgiu participă pentru a doua oară la Festivalul de la Berlin – în 2006, Legături bolnăvicioase a fost selecționat în Panorama.

Foto: De ce eu?- facebook.com/deceeufilmul

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.