Începe Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-dramaturgiei-romanesti-contemporane/

A doua ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti Contemporane (5-11 noiembrie) reuneşte 12 spectacole din 9 teatre din Bucureşti şi din ţară: Teatrul de Comedie,  Teatrul ACT, Teatrul Mic (cu premiera oficială a spectacolului Scrisori de pe front în regia lui Vlad Massaci), Teatrul Nottara, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” (Craiova), Teatrul „Sică Alexandrescu” (Braşov), Teatrul Municipal „Matei Vişniec” (Suceava), Teatrul „Tudor Vianu” (Giurgiu) şi nu în ultimul rând spectacolele Teatrului Dramaturgilor Români.

Un articol de Petre Ivan|29 octombrie 2018

Primăria Capitalei, prin Teatrul Dramaturgilor Români organizează în perioada 5-11 noiembrie 2018 Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane, ediția II.

La Festival participă spectacole cu piese românești contemporane ale unor teatre profesioniste naționale, municipale sau companii teatrale private.

Spectacolele care au avut premiera în stagiunea 2017-2018 vor intra în secțiunea concurs, juriul din această ediție fiind alcătuit din: George Mihăiță, Horia Gârbea, Ioan Cristescu, Radu Herjeu, Carmen Dominte. Premiile se vor acorda pentru: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță.

În ediția de anul acesta a Festivalului, Teatrul Dramaturgilor Români propune publicului două evenimente culturale surprinzătoare: Conferința „100 de ani de teatru românesc” moderată de directorul Muzeului Național al Literaturii Române, domnul Ioan Cristescu și concertul de lansare „Theatre Music Collection – Memorabilia” susținut de Alifantis & FragileBand.

În cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane există și secțiunea dramaturgie. Tema pentru competiție a fost Povești de dragoste iar juriul pentru această secțiune (Lucia Verona, Horia Gârbea, Ioan Cristescu) va alege cea mai bună piesă care va fi premiată în cadrul Galei din 11 noiembrie 2018, ora 19.00.

Foto: Festivalul Dramaturgiei Românești Contemporane – facebook

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.