Începe noua stagiune la Teatrul Ţăndărică. A 70-a!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-noua-stagiune-la-teatrul-tandarica-a-70-a/

În prima zi a toamnei, Teatrul Țăndărică îşi deschide porţile pentru cea de-a 70-a stagiune, continuând seria de evenimente aniversare “Țăndărică 70 de ani”. Începând de marţi, 1 septembrie, publicul este invitat la ultima parte a Stagiunii de Vară 2015, în cadrul căreia Teatrul Itinerant Țăndărică se va găsi, până pe 20 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor.

Un articol de Petre Ivan|27 august 2015

Cea mai importantă parte a acestei secțiuni a Stagiunii de vară o reprezintă Festivalul de Vară “Teatru, stradă și copil”, care se va desfășura în perioada 11 – 16 septembrie în mai multe locații din capitală: Teatrul Itinerant Țăndărică (Parcul Lumea Copiilor), sediul din Lahovari (Sala Lahovari, Teatrul din Nori și Anima Studio) și Grand Cinema and More – Mall Băneasa.

Fiind un centru de interconectare internațională în domeniul teatrului de animație, festivalul va reuni la București 11 dintre cele mai importante state membre ASSITEJ (Asociația Internațională a Teatrelor pentru Copii și Tineret), care își vor prezenta activitatea în cadrul unor sesiuni de lucru pe toată durata festivalului.

Personalități marcante, de talie mondială, din domeniul teatrului vizual vor dezvălui stategii și modalități de lucru în tendințele contemporane din teatrul de animație.

De asemenea, Țăndărică va susține o microstagiune menită să prezinte activitatea teatrului, prin prisma accentului pe un teatruTeatrul de animație actual, care se adresează atât copiilor, cât și adulților. Invitații străini vor afla povestea fascinantă a celor 70 de ani de existență a Teatrului Țăndărică și prin marionetele prezente la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, în cadrul expoziției “Călătoria lui Țăndărică”.

Mărturii ale tendințelor inovatoare estetice, de construcție și de compoziție din cei 70 de ani de activitate a Teatrului Țăndărică, cele 70 de exponate pot fi văzute de publicul larg până în 20 septembrie.

Stagiunea 2015 – 2016 va include premiere (printre care spectacolele

“Cine ești tu?”,

“Micul Prinț”,

 “Eu, Oblio” și

“Omul de zăpadă care dorea să întâlnească soarele”,

evenimente dedicate publicului iubitor de teatru dar și specialiștilor din domeniu, precum și participări la importante festivaluri naționale și internaționale (Festivalul de Teatru de la Alba Iulia, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși PUCK din Cluj Napoca, FNT, Fest (in) pe Bulevard, Festivalul TOPIC de la Tolosa – Spania, expoziția “Călătoria lui Țăndărică” la Čakovec) .

Foto: Teatrul Ţăndărică – teatrultandarica.ro

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.