Începe prima ediție a Festivalului Filmului Palestinian din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-prima-editie-a-festivalului-filmului-palestinian-din-romania/

Prima ediţie a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe luni la Bucureşti cu proiecţia în premieră în România a multipremiatului film „Wajib – Invitaţie la nuntă” (2017), regizat de Annemarie Jacir. Festivalul are loc între 26 şi 28 noiembrie la Cinema PRO din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2018

Timp de trei zile, spectatorii vor putea să vadă cinci dintre cele mai de succes filme palestiniene recente, printre care și propunerea Palestinei la Premiile Oscar2019, și să discute cu doi dintre cei mai apreciați cineaști palestinieni – actorul Mohammad Bakri și regizorul Raed Andoni.

Premiat anul trecut la prestigioasele festivaluri de la Locarno și Mar del Plata, „Wajib – Invitație la nuntă” („Wajib”, 2017), al treilea film al regizoarei Annemarie Jacir, poate fi văzut în premieră în România la gala de deschidere a FFP, în prezența cunoscutului actor Mohammad Bakri, interpretul rolului principal.

Wajib

„Vânătoare de fantome” („Ghost Hunting”) a fost ales în 2017 cel mai bun documentar din secțiunea Panorama a Festivalului de la Berlin, iar recent a fost desemnat să reprezinte Palestina în cursa pentru Premiile Oscar 2019. Filmul va fi proiectat în cadrul galei de închidere, cu participarea regizorului Raed Andoni.

Tot de la Festivalul de la Berlin vine și surprinzătorul „Dragoste, furt și alte încurcături” („Love, Theft and Other Entanglements”, 2015), primul film al regizorului Muayad Alayan, unul dintre cei mai originali regizori palestinieni.

3000 Nights

Extrem de așteptată este și puternica dramă „3.000 de nopți” („3.000 Nights”, 2015), debutul în lungmetrajul de ficțiune al regizoarei Mai Masri, prezentat la festivalurile de la Toronto, Londra, Busan sau Valladolid.

Al doilea documentar din selecție este „Gaza Surf Club” (2016), realizat de regizorii germani Philip Gnadt și Mickey Yamine și prezentat la prestigioasele festivaluri Toronto și Max Ophüls.

Organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și cu Ambasada Statului Palestina la București, FFP își propune să ofere șansa publicului din România să vadă cele mai apreciate filme palestiniene recente și să îi cunoască pe cei mai importanți cineaști palestinieni.

Programul complet și detalii despre filme pot fi găsite pe pagina oficială – www.palestinianfilmfestival.org și pe pagina de Facebook a festivalului.

Abonamentele și biletele pot fi achiționate din rețeaua Eventbook sau online accesând: www.eventbook.ro/program/festivalul-filmului-palestinian.

Foto: Festivalul Filmului Palestinian – facebook

20
/07
/15

Actorul Alexandru Papadopol joacă rolul principal în lungmetrajul românesc, "Acasă la tata", un film nou, în regia lui Andrei Cohn, apreciat de critici de specialitate și de public. Filmul  a avut avanpremiera în luna mai, când a rulat în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului European (FFE).

20
/07
/15

„Întoarcere în Havana,” în regia lui Laurent Cantet (premiat în 2008 cu Palme d'Or pentru Entre les Murs) va avea premiera în România pe 14 august. Filmul este distribuit în cinematografele autohtone de Independenţa Film.

16
/07
/15

De la idee până la un scenariu terminat e cale lungă, apoi urmează încă un drum, de la prima variantă până la cea finală. Atelierul de scenaristică „Play” te însoțește de la idee până la primul draft, în 24 de întâlniri, timp de 3 luni. Antrenorii sunt regizorul și scenaristul Igor Cobileanski, împreună cu scriitoarea și scenarista Cecilia Ștefănescu.

15
/07
/15

Cine nu-şi aminteşte savurosul dialog dintre Toma Caragiu, în rolul actorului Caratase, şi Marin Moraru, în rolul valetului Vasile, din filmul ACTORUL ŞI SĂLBATICII inspirat din viaţa renumitului comediant interbelic Constantin Tănase? Marii actori români - Toma Caragiu, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Ştefan Mihăilescu Bărila, Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Catrinel Dumitrescu şi mulţi, mulţi alţii - şi replicile lor celebre din vechile filme româneşti, se pot vede, la sfârşitul acestei săptămâni (17 – 19 iulie), la Giurgiu.

15
/07
/15

A mai rămas doar o săptămână până la debutul primului festival timişorean dedicat filmului european, care va aduce 5 zile de proiecţii şi evenimente speciale la Grădina de vară „Capitol”, Casa Artelor, AMBASADA, şi în proaspăt renovatul cinematograf din comuna Gottlob. Din 22 iulie, Ceau, Cinema ! (Festival de buzunar) va oferi cinefililor timişorenilor nu numai ocazia de a vedea filme premiate şi noi descoperiri cinematografice, ci şi de a întâlni câţiva dintre oamenii aflaţi în culisele platourilor de filmare.

14
/07
/15

Caravana Filmelor TIFF pornește la drum zilele acestea, pentru al șaselea an, aducând 34 de filme din selecția Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în peste 15 orașe din țară. Prima oprire este Oradea, între 17 și 19 iulie, la Șanţul Cetății Oradea.

13
/07
/15

Actor, regizor, scenarist, producător. 2 Oscaruri și alte 57 de premii importante, peste 52 de nominalizări, 77 de roluri, milioane de fani pe facebook și cronici excelente. Pe scurt, Kevin Spacey, căruia Paramount Channel îi face, luna aceasta, o urare foarte specială la aniversare.

13
/07
/15

Debutul Lumea e a mea/ The World is Mine, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, a câștigat Mențiunea specială a juriului în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary. Este a doua distincție importantă pentru lungmetraj, care a obținut și Premiul de debut în Zilele Filmului Românesc la TIFF.

13
/07
/15

„Ăsta-i bărbatul cu care o să mă mărit” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se aflau la un teatru din Londra, iar pe scenă juca Laurence Oliver, în spectacolul cu piesa “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare. „Nu fi proastă, doar sunteţi amândoi căsătoriţi” îi răspunde amica. „Nu are importanţă, tot o să mă mărit cu el. Ai să vezi tu!” o contrazice Vivien.

12
/07
/15

Prozatorul Florin Lăzărescu va fi prezent la Viena cu ocazia primei ediţii a festivalului internaţional de film de scurtmetraj în aer liber dotdotdot care va avea loc în perioada 11 iulie – 23 august. Institutul Cultural Român de la Viena este partener al dotdotdot, sprijinind prezenţele româneşti în cadrul festivalului.