Începe Unfinished 2020: peste 60 de speakeri, din 21 de țări din întreaga lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-unfinished-2020-peste-60-de-speakeri-din-21-de-tari-din-intreaga-lume/

La finalul acestei săptămâni, pe 27 septembrie, începe UNFINISHED, primul festival multidisciplinar din România. Timp de şapte zile, evenimentul va oferi participanţilor mici doze de încredere prin workshopuri, dezbateri, sesiuni de yoga, online dating şi performance-uri susţinute de peste 60 de speakeri, din 21 de ţări de pe întreg globul.

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2020

Artista Marina Abramović, autorii Priya Parker și Anand Giridharadas, activista cyborg Moon Ribas, fondatorul Kickstarter – Perry Chen, profesorul de matematică aplicată – Chris Wiggins și mulți alți profesioniști din diferite industrii vor deschide o conversație mai largă despre cum ne putem recăpăta încrederea în cei din jurul nostru, în lideri, în știri, în social media, în comunitate.

Capucine Gros, directorul artistic al festivalului, a explicat: „Cum UNFINISHED nu se mai întâmplă în muzeu, am reinventat complet festivalul. Nu putem reda în online atmosfera unui eveniment offline și nici măcar nu vrem să facem asta. Așa că anul acesta, pe lângă o platformă online dedicată, creată pe nevoile actuale ale comunității, am ales să avem mai puține prezentări și mai multe dezbateri și conversații pentru a surprinde interacțiunea umană. Am preînregistrat majoritatea momentelor pentru o experiență fără cusur și am filmat totul alb-negru pentru a reda o atmosferă unică. Alături de invitații noștri, am creat conținut original, nimic reciclat, nimic repetat, filmat în studiouri din Brazilia, SUA, Franța, Anglia, Lituania, Elveția și România. Toate acestea cu gândul la comunitatea noastră, la cum să le câștigăm încrederea și cum să nu le înșelăm așteptările.”

Capucine Gros, directorul artistic al festivalului

Desfășurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, festivalul UNFINISHED va oferi tuturor participanților înscriși conținut audio, video și vizual împărțit în patru categorii: Conversații, Performance, Artă și Wellness. Toate momentele sunt reunite sub tema TRUST și vor fi transmise în platforma F[OS], în cele trei momente esențiale ale zilei: dimineața, între ora 08:00 și 09:00, la amiază, începând cu ora 13:00, și seara, între ora 20:00 și 23:00. Programul complet va fi disponibil cu câteva zile înainte de eveniment, însă printre cele mai așteptate momente se numără conversația dintre organizatorii festivalului și artista Marina Abramović, performance-ul artistelor Moon Ribas și Oshoke Abalu, expoziția de artă a lui Dan și Lia Perjovschi, sesiunea de online dating organizată de Isabella Nardini, dar și discuția dintre jurnalista New York Times Rukmini Callimachi și echipa din spatele emisiunii România, te iubesc!.

Cea de-a cincea ediție UNFINISHED va avea loc în perioada 27 septembrie – 4 octombrie 2020, într-o nouă platformă digitală – [F] OS – creată de la zero.

UNFINISHED, primul festival multidisciplinar din România, a fost creat de Fundaţia Eidos ca o experienţă în continuă evoluţie. Printre invitaţii ediţiilor anterioare s-au numărat co-fondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, strategul digital din timpul administraţiei Obama, muzicianul Nicolas Jaar, creatorul rubricii “Modern Love”, de la New York Times, Daniel Jones și Esther Perel, cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu şi autorul unui bestseller din topul New York Times. Începând cu 2020, UNFINISHED se desfășoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European.

Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice.

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

20
/09
/16

Timișoara va fi Capitală europeană a culturii în anul 2021. Anunțul a fost făcut vineri și oamenii au plâns de bucurie când au aflat. Care este pulsul străzii și cum se vede „cultura” din mijlocul mulțimii?

11
/09
/16

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris și regizat de Cristi Puiu. Am plătit bilet, am luat loc în sală. Îmi place să înjur pe banii mei, da? Era o vineri și era un amurg. Nu eram douăzeci de oameni la film. Și uite care e treaba.

05
/09
/16

Pentru a înţelege mai bine cinematografia, este întotdeauna util să revenim la filmul mut, a cărui diversitate a fost remarcabilă. Acolo s-au pus bazele gramaticii vizuale, prin căutările marilor cineaşti-pioneri, aşa cum reaminteşte volumul nou apărut „Limbajul cinematografic în era filmului mut”, de Silviu Şerban.

14
/08
/16

Dragă domnule Zweig, vă scriu tocmai din Europa de Est, în anul 2016, după Hristos, pentru a vă informa că, așa cum v-ați temut, lumea a continuat să-și piardă mințile...

22
/07
/16

În Piazza Navona e cald, e torid, sunt grupuri de asiatici care zumzăie și fac poze la orice, sunt o mulțime de turiști care-și fac selfie în orice colțișor, zâmbind frumos și seducător în ecranul telefonului așezat pe bățul de selfie, ca să surprindă, desigur, și „obiectivele”, adică pe ei lângă „obiective”...

21
/06
/16

"Filmul „Poziția copilului”, , regizat de Călin Netzer, a fost foarte tulburător pentru mine. E un film despre întreaga noastră societate, despre cum ieșim dintr-un fel de a trăi și intrăm în altul, ceea ce pentru unii oameni e imposibil. A fost o onoare să fac parte din juriul care a hotărât premiul pentru acest film." - Tim Robbins