Începe Unfinished 2020: peste 60 de speakeri, din 21 de țări din întreaga lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-unfinished-2020-peste-60-de-speakeri-din-21-de-tari-din-intreaga-lume/

La finalul acestei săptămâni, pe 27 septembrie, începe UNFINISHED, primul festival multidisciplinar din România. Timp de şapte zile, evenimentul va oferi participanţilor mici doze de încredere prin workshopuri, dezbateri, sesiuni de yoga, online dating şi performance-uri susţinute de peste 60 de speakeri, din 21 de ţări de pe întreg globul.

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2020

Artista Marina Abramović, autorii Priya Parker și Anand Giridharadas, activista cyborg Moon Ribas, fondatorul Kickstarter – Perry Chen, profesorul de matematică aplicată – Chris Wiggins și mulți alți profesioniști din diferite industrii vor deschide o conversație mai largă despre cum ne putem recăpăta încrederea în cei din jurul nostru, în lideri, în știri, în social media, în comunitate.

Capucine Gros, directorul artistic al festivalului, a explicat: „Cum UNFINISHED nu se mai întâmplă în muzeu, am reinventat complet festivalul. Nu putem reda în online atmosfera unui eveniment offline și nici măcar nu vrem să facem asta. Așa că anul acesta, pe lângă o platformă online dedicată, creată pe nevoile actuale ale comunității, am ales să avem mai puține prezentări și mai multe dezbateri și conversații pentru a surprinde interacțiunea umană. Am preînregistrat majoritatea momentelor pentru o experiență fără cusur și am filmat totul alb-negru pentru a reda o atmosferă unică. Alături de invitații noștri, am creat conținut original, nimic reciclat, nimic repetat, filmat în studiouri din Brazilia, SUA, Franța, Anglia, Lituania, Elveția și România. Toate acestea cu gândul la comunitatea noastră, la cum să le câștigăm încrederea și cum să nu le înșelăm așteptările.”

Capucine Gros, directorul artistic al festivalului

Desfășurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, festivalul UNFINISHED va oferi tuturor participanților înscriși conținut audio, video și vizual împărțit în patru categorii: Conversații, Performance, Artă și Wellness. Toate momentele sunt reunite sub tema TRUST și vor fi transmise în platforma F[OS], în cele trei momente esențiale ale zilei: dimineața, între ora 08:00 și 09:00, la amiază, începând cu ora 13:00, și seara, între ora 20:00 și 23:00. Programul complet va fi disponibil cu câteva zile înainte de eveniment, însă printre cele mai așteptate momente se numără conversația dintre organizatorii festivalului și artista Marina Abramović, performance-ul artistelor Moon Ribas și Oshoke Abalu, expoziția de artă a lui Dan și Lia Perjovschi, sesiunea de online dating organizată de Isabella Nardini, dar și discuția dintre jurnalista New York Times Rukmini Callimachi și echipa din spatele emisiunii România, te iubesc!.

Cea de-a cincea ediție UNFINISHED va avea loc în perioada 27 septembrie – 4 octombrie 2020, într-o nouă platformă digitală – [F] OS – creată de la zero.

UNFINISHED, primul festival multidisciplinar din România, a fost creat de Fundaţia Eidos ca o experienţă în continuă evoluţie. Printre invitaţii ediţiilor anterioare s-au numărat co-fondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, strategul digital din timpul administraţiei Obama, muzicianul Nicolas Jaar, creatorul rubricii “Modern Love”, de la New York Times, Daniel Jones și Esther Perel, cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu şi autorul unui bestseller din topul New York Times. Începând cu 2020, UNFINISHED se desfășoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European.

Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice.

12
/05
/16

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film scris și regizat de Cristian Mungiu, extrem de așteptatul „Bacalaureat”, este, mai presus de orice, portretul intens al unui tată de vârstă mijlocie, medic, aflat într-un moment hotărâtor al vieții.

03
/04
/16

Regizorul Alexandru Darie a fost invitatul lunii martie la „Întâlnirile Yorick”, eveniment care s-a desfășurat la Ceainăria Cărturești, unde a susținut o conferință pornind de la întrebarea „Mai avem nevoie de teatrul de artă?”. Alexandru Darie a vorbit, de asemenea, despre teatrul independent și teatrul de consum în lumea noastră.

04
/03
/16

Scriitoarea Nora Ioga a susținut o conferință la Teatrul Național din București în care a vorbit despre farmecul Bucureștiului, despre erotism și a povestit cum a ajuns să scrie poezie pentru că Radu Beligan a împiedicat-o să devină actriță.

01
/03
/16

Vedeta incontestabilă a acestor zile, actorul Leonardo DiCaprio, proaspăt premiat cu un Oscar pentru Cel mai bun rol masculin, pentru „The Revenant”, crede că în ultimă instanță banii și succesul nu aduc fericirea. Vă prezentăm în zece citate felul cum vede viața Leonardo di Caprio.

01
/04
/15

SPECIAL ZIARUL METROPOLIS. Că sunt intimidant de frumoase și copleșitor de talentate este o banalitate. Ele sunt, de fapt, zeițe coborâte printre noi, muritorii. Datorită lor e imposibil să nu iubești filmul francez de ieri sau de azi, cu toate aerele lui de superioritate.