Incompresa, filmul Asiei Argento, în premieră la Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/incompresa-filmul-asiei-argento-in-premiera-la-anonimul/

Prezentat în cadrul secţiunii competitive “Un certain regard” la Cannes 2014, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Asia Argento, “Incompresa”/ “Misunderstood”, va fi proiectat în premieră la Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, la Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|1 august 2014

Incompresa spune povestea Ariei (Giulia Salerno), o fetiță de 9 ani, prinsă în mijlocul conflictului dintre părinții ei (Charlotte Gainsbourg și Gabriel Garko) care se despart. Aruncată de la familia mamei la cea a tatălui, Aria este mereu pe drumuri alături de prietenul ei cel mai bun, motanul Dac.

Filmul este inspirat din copilăria Asiei, dar nu este unul autobiografic, și a fost catalogat de către Huffington Post drept un “triumf asupra unei copilării nefericite”.

Deși în limba engleză filmul Asiei Argento se intitulează la fel cu cel al celebrului regizor italian Luigi Comencini, “Misunderstood” (în italiană “Incompreso”, realizat în 1967), asemănările se opresc aici, spune Asia, care, altminteri, a plâns la filmul lui Comencini, pe care l-a văzut prima dată în copilărie, apoi l-a revăzut înainte să se apuce de propriul film.

Incompresa şi Placebo

Genericul de început, precum și cel de final al lungmetrajului “Incompresa”/ “Misunderstood”, este semnat de Brian Molko, celebrul solist al formației de rock alternativ Placebo.

Asia Argento este fiica regizorului italian Dario Argento și a devenit cunoscută mai întâi pentru rolurile din filme horror. Argento spune că după ce a filmat cu regizorul Abel Ferrara pentru filmul “New Rose Hotel” în 1998, s-a hotărât să se lanseze în regia de film. Așa că, în anul 2000, regizează primul său lungmetraj, intitulat “Scarlet Diva”. Au urmat “The Heart is Deceitful Above All Things” (2004) și o serie de scurtmetraje.

Prin prezentarea filmului regizat de Asia Argento, ANONIMUL va continua programul inițiat în 2008, intitulat “Actori în spatele camerei”.

În cadrul programului, de-a lungul anilor, au fost prezentate filme regizate de Gwyneth Paltrow, Jennifer Aniston, Ben Affleck, Sean Penn, Helen Hunt, Isabella Rossellini, Sarah Polley, Kenneth Branagh, Bob Hoskins, Jude Law, Ewan McGregor, Adrian Grenier, Anthony Hopkins, Casey Affleck şi Tommy Lee Jones, Dustin Hoffman, Isabella Rossellini, precum și de actorii români Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu în cadrul Omnibus ANONIMUL 10.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.

Foto cu Incompresa – anonimul.ro

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.