Trimitem inimioare peste inimioare în e-mailuri, SMS-uri şi alte tipuri de mesaje. Purtăm bijuterii în formă de inimă şi avem obiecte de decor în aceeaşi formă. Facem sau cumpărăm prăjituri ca nişte inimioare.
Un articol de Monica Andronescu|11 februarie 2019
De scris, scriem mai rar felicitări în formă de inimă, căci scrisul de mână e pe cale de dispariție. Pe scurt, trăim printre inimi, nenumărate variațiuni grafice vulgarizate pe tema iubirii. Și când e invazia asta mai evidentă, dacă nu de Ziua Îndrăgostiților? Și cum să nu te înttrebi, când orașul e invadat de inimi roșii, de unde forța acestui simbol, de unde rezistența lui? Cum a devenit inima simbolul suprem al iubiriii și cum a învins acesta trecerea timpului, ajungând învingător în era tehnologiei?
„Inima îndrăgostită. O istorie inedită a iubirii” de Marilyn Yalom, volum apărut recent la Editura Nemira, îl ghidează pe cititorul contemporan dintr-o lume saturată de simboluri într-o poveste care a început acum veacuri, în Egiptul Antic. Marilyn Yalom, istoric care s-a aplecat multă vreme asupra studiilor de gen, propune aici o incursiune în evoluția unei forme care a fascinat și care continuă să transmită azi afecțiune de diverse tipuri. „Sunt atrasă de inima metaforică, întrucât reprezintă ce-i mai bun în natura umană. A iubi și a avea grijă de altul nu este doar sarcina poeților, ci a oricărui muritor care își trăiește viața din plin (…). Popularitatea globală a inimii ca simbol al iubirii ne dă o mică doză de speranță într-o lume plină de cicatrice lăsate de mult prea multă ură. În mod ideal, inima ne servește de memento al afirmației că numai iubirea ne poate salva”, scrie autoarea în paginile finale ale volumului.
Dar cum se prezintă inima între copertele lui, între care încap o mulțime de povești cu îndrăgostiți din Occident, dar și din lumea musulmană, destule dintre ele intrate în patrimoniul universal și în legendă? De la primul capitol, „Inima îndrăgostită în Antichitate”, până la ultimul, în cele câteva sute de pagini pe care se desfășoară inedita istorie a iubirii, cititorul este călăuzit prin labirintul de simboluri. De la poeții antici care au cântat dragostea, erotică și nu numai, până la graficienii de azi și la creatorii seduși și acum de ea, cartea lui Marilyn Yalom prezintă pagini frumoase dintr-un parcurs care ne este, paradoxal, puțin cunoscut. Filosofi, medici scriitori din alte epoci prind viață aici, însuflețiți de privirea curioasă a cercetătoarei care vrea să readucă în atenția publicului întâmplări și personaje de pe scena nesfârșită a unui sentiment asemenea. Literatură, filosofie, artă plastică, teologie, toate sunt consultate în căutarea răspunsurilor, iar cartea istoricului american, care a publicat și alte volume interdisciplinare, se adresează deopotrivă antropologilor, psihologilor, sociologilor, graficienilor și în general tuturor celor care vor să înțeleagă cât mai mult din sentimentul suprem. „Sfântul Valentin, al cărui nume a ajuns acum să fie echivalent cu al unei felicitări”, scrie Marilyn Yalom în ultima pagină, „ar putea să fie bucuros știind că a îndulcit unirea a nenumărate cupluri de îndrăgostiți. Ce semnificație are faptul că o zi dedicată anume iubirii a supraviețuit timp de cel puțin șase sute de ani? Acest lucru vorbește despre puterea enormă a iubirii romantice, chiar și într-o perioadă în care sexul fără obligații este mai acceptabil decât a fost în epocile anterioare.”
Din zbuciumata și pestrița istorie a iubirii, în realitate un capitol amplu din istoria omenirii, câteva episoade importante prezentate de autoare pot reține în mod special atenția prin importanța lor, prin bogăția de sensuri și prin rolul jucat pe scena unei evoluții neîncetate.
La început a fost Eros cel periculos
Înainte să devină cupidon, Eros, înarmat cu săgeți pe care le trage în inimile oamenilor, li se arată adesea poeților din vechime. Într-o primă fază, este considerat periculos, căci trezește în cei atinși de săgețile lui o dorință nebună, pătimașă și, deci, imprevizibilă. Iubirea, se simțea deja, nu are nicio legătură cu rațiunea. Mai târziu, la romani, Cupidon, fiul lui Venus, zeița iubirii, străpunge inimile cu sârg. Drept mărturie stau scrierile poetice ale lui Catul, Horațiu și Ovidiu. Dragostea, aflați, apărea în poezie lângă… silphium. Ce este acesta și la ce folosea el cuplului de îndrăgostiți, Marilyn Yalom explică în chiar primul capitol, vorbind despre inimă ca reprezentare a celor două jumătăți ale cuplului roman.
Două jumătăți se contopesc într-o bijuterie
Inima stilizată ca reprezentare grafică a iubirii – love, amour, amore, Liebe – s-a răspândit nu numai în arte, ci și în viața cotidiană din Europa, începând din secolul al XIV-lea, același secol în care ziua Sfântului Valentin, sărbătorită în Franța și în Anglia, a devenit ziua iubirii. Primele obiecte în formă de inimă, inspirate din câteva manuscrise medievale, au fost bijuteriile, mai exact broșele și pandantivele. Lor li s-au adăugat oglinzi, suporturi de oglinzi, casete de bijuterii, iar apoi țesături și medalioane.
Până în secolul al XV-lea, când inima a pornit pe drumuri mai rafinate și mai subtile în ceea ce privește expresiile și sensurile ei, situația a stat, în cuvintele lui Marilyn Yalom, astfel: „Pentru laici, inima însemna pur și simplu dragoste, reprezenta sentimentele tumultoase ale îndrăgostiților, sentimente care nu pot fi satisfăcute decât atunci când două inimi se contopesc, devin una, metaforic vorbind. Pentru membrii clerului, inima era însă înțeleasă ca locul unde Dumnezeu și omul se întâlnesc. Domnul își trimitea mesajul de iubire drept în inima omului, care îl prelua – sau nu – întru totul.”
De la inocență la kitsch: Sfântul Valentin
Ziua Sfântului Valentin, sărbătorit pe 14 februarie, inevitabil asociată acum cu producția și consumul în masă, care aplatizează și individualitățile, și sensurile, are în spate o poveste veche, începută tot în Evul Mediu. Primele texte de Sfântul Valentin, aflăm din volum, au fost scrise de poeți englezi și francezi deopotrivă în vremea Războiului de 100 de Ani. Inimi, păsări (Sfântul Valentin și dragostea însăși erau asociate, cum altfel?, cu primăvara), flori și frunze împodobeau primele felicitări tematice atât în Europa, cât și în America. Sfârșitul secolului al XVIII-lea, când în Anglia au apărut primele felicitări comerciale de Sfântul Valentin, a provocat o adevărată frenezie și nu una care să se încheie prea curând. Sobre sau comice, pe hârtie din cea mai ieftină sau gofrată, însoțite de o șuviță de păr sau de o bucățică de dantelă, toate felicitările erau mostre de sentimentalism care au rezistat. Ba, mai mult, s-au diversificat enorm. Evident, la momentul începutului, creatoriii și amatorii de asemenea simboluri nu aveau cum să știe că ele vor contribui semnificativ la istoria kitschului.
Celebrată azi într-o mulțime de locuri din întreaga lume, unde se păstrează și elementul specific, Ziua Sfântului Valentin a întâmpinat și greutăți. Pe 14 februarie 2011, ne spune autoarea, în Malayesia autoritățile religioase au arestat o sută de cupluri care țineau sărbătoarea, deși ea era interzisă. Așa cum interzis le este și tipografiilor din Iran să tipărească orice produs pe acceastă temă, mai ales pe cele care conțin forma inimii.
