Înscrierile pentru Bursa „Alex. Leo Șerban” se prelungesc până pe 27 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/inscrierile-pentru-bursa-alex-leo-serban-se-prelungesc-pana-pe-27-martie/

Termenul limită de înscriere pentru Bursa „Alex. Leo Șerban”, acordată de platforma Conceptual Lab la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a fost prelungit până pe 27 martie 2020.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2020

Valoarea bursei destinate cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, jurnaliștilor și criticilor de film este de 2.500 de euro.

Ei trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivație și descrierile unor proiecte aflate în lucru pe https://tiff.ro/inscrieri-bursa-alexleo-serban

Condiția principală pentru înscrierea la cea de-a șasea ediție a Bursei este să aibă vârsta maximă de 35 de ani. Pot fi depuse proiecte de lungmetraj – ficțiune sau documentar – aflate în dezvoltare sau în preproducție și proiecte editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog ș.a.).

„Mă alătur din nou cu bucurie Festivalului Internațional de Film Transilvania, cel mai important eveniment cinematografic din România. Sunt încântat să continuăm acest parteneriat cu TIFF și să descoperim noi proiecte care au nevoie de susținerea noastră. Un alt motiv de bucurie îl reprezintă faptul că, anul acesta, platforma pe care am creat-o pentru a sprijini inițiativele artistice din România împlinește jumătate de deceniu. 2020 reprezintă cel de-al treilea an în care Conceptual Lab susține acordarea Bursei «Alex Leo Șerban», iar într-o perioadă în care sectorul cultural este supus unor intense presiuni este nevoie ca el să fie sprijinit și mai mult”, a spus Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Pe lângă Bursă, o mențiune specială în valoare de 1.000 de euro – oferită de Conceptual Lab și TIFF – va recompensa performanța unui actor român cu vârsta de până la 35 de ani, care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2019. Anul trecut a fost premiat Alex Bogdan, pentru rolul din „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (r. Radu Jude). Acesta va fi al patrulea an consecutiv când Conceptual Lab va oferi premiul pentru interpretare.

Bursa „Alex. Leo Șerban” a fost inițiată în 2012 de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative. Anul trecut, a fost acordată Linei Vdovîi, pentru proiectul documentar „Il Bel Canto”. Mențiunea specială pentru un proiect editorial i-a fost oferită lui Iosif Prodan, pentru dokumentar.ro.

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania este programată să aibă loc între 29 mai și 7 iunie 2020, la Cluj-Napoca.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.