Intalnire eveniment cu Ludmila Ulitkaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-eveniment-cu-ludmila-ulitkaia/

Joi, 27 octombrie 2016, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt invitaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire-eveniment cu Ludmila Ulitkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, prilejuită de lansarea romanului ”Imago”, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“ la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Russo.

Un articol de Petre Ivan|25 octombrie 2016

La lansare vor participa, alături de Ludmila Ulitkaia, scriitoarea și criticul literar Ioana Pârvulescu, traducătoarea romanului Gabriela Russo și Ioan Stanomir, scriitor, publicist și politolog. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Tradus în 18 limbi și primit elogios de presa internațională, Imago, un mare roman despre iubire, destine și caractere, acoperă peste o jumătate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin până la moartea poetului exilat Iosif Brodski.

O saga scrisă cu măiestrie despre destinele retezate a trei prieteni în timpul comunismului. Un superb roman despre fidelitate și totalitarism. (Le Monde)

Ludmila Ulitkaia propune o frescă a Rusiei într-o epocă în care teroarea se îmblânzise doar întrucâtva, dăinuind în diverse forme: un dezgheț pervers în cultură, o acceptare de fațadă a libertății de opinie, sancționată drastic apoi cu procese și condamnări.

Pe acest fundal apar portretele câtorva tineri care aderă la noile tendințe artistice, pendulând totodată între idealism și cinism, curaj și lașitate, dragoste și trădare.

Destinele lor sunt urmărite cu adâncă înțelegere și pătrundere psihologică ale marii romanciere, obsedată de condiția oamenilor într-o lume strâmb croită: „oameni reali, azi dispăruți, care au stat în spatele personajelor mele, al celor care s-au purtat ireproșabil și al celor care au călcat greșit, striviți în mașina de tocat a vremurilor, al celor care au rezistat și al celor care au cedat, martori, și eroi, și victime, a căror amintire va rămâne în veci“.

Frumusețea și bogăția acestui roman, plin de întâmplări și personaje, în tradiția marilor prozatori ruși, constă în zugrăvirea unei lumi contradictorii, care visa la schimbare, dar s-a trezit cu milioane de destine strivite sub o stăpânire întunecată. (Il Mattino)

Despre Ludmila Ulitkaia

Ludmila Ulitkaia s-a născut într-un sat din Urali, în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film.

Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatură Rusă și recompensat cu premiile Médicis Étranger și Giuseppe Acerbi.

Cărțile Ludmilei Ulitkaia s-au vândut până în prezent în peste două milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur și în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

Foto: Lansare Ludmila Ulitkaia – Humanitas

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.