Înţelegeţi mai bine teatrul, cu Liviu Ciulei
https://www.ziarulmetropolis.ro/intelegeti-mai-bine-teatrul-cu-liviu-ciulei/

Unul sau mai mulţi actori, pe o scenă. Aşa se naşte teatrul. Dar ştiţi care este istoria scenei, care este alcătuirea ei şi prin ce diferă un „arlechin” de un „lambrochin”? Vă povesteşte unul dintre cele mai importante nume ale teatrului românesc, Liviu Ciulei.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2014

În anul 1957, regizorul, actorul și scenograful Liviu Ciulei publica în Revista Teatrul, nr.1 (anul II), un articol despre scenă, în capitolul „Mic dicționar teatral”. Mai jos sunt fragmente din acest text:

SCENA

În dramaturgie:

a) locul geografic, imaginat de autor, unde se desfășoară actiunea piesei. (În Furtuna lui Shakespeare: scena, marea, cu o corabie; după aceea, o insulă nelocuită. În Avarul lui Molière: scena e la Paris, în casa lui Harpagon);

b) o diviziune a acțiunii dramatice, determinată fie de schimbarea numărului de personaje care apar în fața publicului, fie de modificarea locului sau timpului de acțiune.

În tehnica teatrală: suprafața de joc, locul din teatru, unde – în timpul reprezentației teatrale – joacă actorii.

În sensul acesta, „a intra în scenă” înseamnă a apărea în câmpul de vedere al spectatorilor. Nu întotdeauna această „suprafața de joc” a fost rezervată exclusiv actorilor. Prin 1467, sub domnia lui Ludovic al XI-lea, „Les Confrères de la Passion” au dat câteva spectacole – primele manifestari de teatru laic amintite la Paris – pe o mare masa de marmoră din palat.

Chiar în clădiri special destinate reprezentațiilor teatrale, scena a devenit un loc rezervat numai pentru actori abia din 1759, când contele de Lauragais a scos băncile și scaunele spectatorilor care mărgineau stânga și dreapta scenei, fapt care l-a costat 12.000 livre, plătite ca despăgubire societarilor Comediei Franceze. În tot teatrul italienesc și franțuzesc, ca și în cel elisabetan, parterul avea locuri în picioare. Abia în 1794 a fost amenajat cu bănci, evitându-se astfel gălăgia și mișcarea necontenită a spectatorilor.

Delimitarea scenei

în față, printr-o denivelare (între 0,90 si 1,10 m) care formează o buză cu lumini, numita rampă. Distanța dintre linia cortinei și rampă se numește avanscenă. Unele scene sunt despărțite de sală printr-o fossă de orchestra, care – astupată mecanic prin lifturi sau acoperită cu capace – poate deveni proscenium. Scena e despărțită de sală de una sau mai multe cortine, mărginite de două panouri mobile, îmbrăcate în același material, numite arlechine, care se unesc, sus, prin mantoul de arlechin (vizibil când dispare cortina). Denumirea exista din epoca commediei dell’arte: pe acolo, își făcea intrarea în scena personajul Arlechin. În fata mantoului de arlechin, mascându-l, se află o draperie orizontală, numită lambrochin;

în spate, de așa numitul fund al scenei – un zid neutru care, uneori, e întrebuințat ca „orizont” (suprafața netedă, vopsită în albastru, luminată anume pentru a da impresia unui cer), iar alteori prezintă o deschizatură mare care unește scena cu arierscena.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

lateral, spre stânga și dreapta, de spatii de degajament ale actorilor si decorurilor, numite culise. Pe pereții laterali, sunt dispuse contragreutăți care ajută la depozitarea decorurilor în podul scenei. De multe ori, există deschizături spre scenele laterale (Seltenbühnen) sau buzunarele scenei, cum se mai numesc. Pereții laterali și fundul scenei sunt tăiați orizontal, la o anumită înălțime, de două sau mai multe pasarele, necesare manevrării decorului;

în sus, de ceea ce numim podul scenei – spațiu de trei ori mai mare ca scena (la Opera din Paris, construită de Garnier, podul scenei ajunge la 47 de m înălțime) folosit ca depozit de decoruri.

Topografia scenei

Partea stângă (privind din sală) se numește grădină, iar partea dreapta curte (denumiri datând din timpul revoluției franceze, când – înlocuindu-se vechiul repertoriu, în care apăreau regi, regine, prinți etc., cu piese de actualitate – orice aluzie la regalitate a fost suprimată); ele corespund așezării Teatrului regal, care avea în stânga gradina Tuileries, iar în dreapta „la Cour du Carroussel” și s-au substituit denumirilor clasice, după lojile respective, „cotê du roi” și „cotê de la reine”.

Deoarece pâna la începutul secolului al XX-lea, scena era construită în pantă (4 cm la un metru), urcând de la rampă spre fund, mișcarea spre partea dindărăt a scenei „urcă”, iar înaintarea spre public „coboară”. Panta era tăiată, din metru în metru, de drumuri pe care alunecau „catargele” și „chasis”-urile, de care se fixau culisele și care se schimbau cu ajutorul unui cărucior de sub scenă.

Azi, decorul construit tridimensional, ca și cel liber, nu mai îngăduie această panta, care își are originea în primele decoruri ale teatrelor italiene construite de Rafael, Bramante, Palladio, etc.

Între drumuri, scena era prevazută cu trape (1 x 2 sau 1 x 1 metri), capace care permit aducerea eroului de sub scenă în orice parte a suprafeței de joc.

Acestea sunt elementele scenei asa-zise clasice. În realitate, scenele teatrelor variază în privința construcției, adăugând, eliminând sau interpretând unele din aceste elemente, în funcție de scopul artistic urmărit.

scena

1 – Sala; 2 – Spațiul scenei; 3 – Serviciile teatrului (cabine, depozite, etc.); 4 – Podul scenei;

5 – Dedesubtul scenei; 6 – Avanscena; 7 – Trapa; 8 și 9 –Drumuri;

10 – Primul dedesubt; 11 – Al doilea dedesubt; 12 – Al treilea dedesubt; 13 – Fossa orchestrei; 14 – Cadrul scenei;

15 – Lambrochin; 16 – Cortina metalică (contra incendiului); 17 – Cortina; 18 – Mantou de arlechin (orizontal), arlechinii (vertical); 19 – Orga de lumini (tabloul de comanda al luminilor scenei);

20 – Locul contragreutăților; 21 – Fundul scenei; 22 – Primul pod; 23 – Al doilea pod; 24 – Prima pasarelă; 25 – A doua pasarelă.

*Intertitlurile aparțin redacției

FOTO cu Liviu Ciulei: cinemagia

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

26
/05
/17

Cum vii dinspre Hala Traian către Piața Unirii, pe Calea Călărașilor – la numărul 55 – este La Scena. Un local prietenos, cu o curte primitoare și o sală de teatru la etaj, situat chiar la stradă. La doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului, această sală a Teatrului Arca, înființat prin Fundația Culturală ParteR, este unul dintre primele spații neconvenționale în care, la începutul anilor 2000, tinerii artiști creau spectacole și jucau teatru, atrăgând în proiectele lor îndrăznețe actori consacrați precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc ori Șerban Ionescu. Făcând un salt rapid în timp – ca într-o poveste SF – acesta este și locul care găzduiește duminică, pe 28 mai, a doua reprezentație a Cenușăresei. Primul musical produs de Compania Pelerin, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin și pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, este o premieră și pentru La Scena, fiind primul spectacol pentru copii care se joacă aici.