Interviu în premieră cu regizorul Eugenio Barba, pe TVR2
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-in-premiera-cu-regizorul-eugenio-barba-pe-tvr2/

TVR 2 difuzează duminică, 7 aprilie, documentarul „Eugenio Barba, provocatorul” (în două episoade: de la ora 12 şi, respectiv, de la ora 12.30), care cuprinde un interviu în premieră absolută în România acordat de regizorul Eugenio Barba realizatoarei Sanda Vişan.

Un articol de Adina Scorţescu|4 aprilie 2013

TVR 2 difuzează duminică, 7 aprilie, documentarul „Eugenio Barba, provocatorul” (în două episoade: de la ora 12 şi, respectiv, de la ora 12.30), care cuprinde un interviu în premieră absolută în România acordat de regizorul Eugenio Barba realizatoarei Sanda Vişan.

Cu peste 40 de ani de carieră în teatru şi mai mult de 70 de piese, Eugenio Barba a devenit o referinţă de neocolit. Acesta a început prin a face cunoscută Europei occidentale originalitatea unui alt nonconformist, descoperit de el în lagărul socialist: Jerzy Grotowski.

„Toate spectacolele mele sunt ca un limbaj elaborat într-o manieră diferită. Întâi este limbajul verbal, cel al cuvintelor textului, apoi limbajul sonor, care nu e doar sonoritatea vocii, ci şi tot ceea ce ţine de dramaturgie, succesiunea evenimentelor sonore, muzica, zgomotul, tăcerea. Toate sunt surse de informaţie pentru spectator. Se adresează unei părţi a creierului care nu lucrează cu concepte, ca limbajul verbal. Al treilea limbaj este cel al dinamismului fizic, al reacţiilor fizice, al gesturilor, al mişcărilor, al imobilităţii. […] Dacă e posibil, trebuie să spunem aceste trei poveşti în acelaşi timp”, spune regizorul Eugenio Barba în cadrul interviului.

De ce a părăsit regizorul ţara natală – Italia? Care sunt originile teatrului lui Eugenio Barba? Care este istoria Teatrului Odin? Urmărind documentarul „Eugenio Barba, provocatorul”, telespectatorii au ocazia să afle răspunsul la aceste întrebări şi să-l cunoască pe nonconformistul regizor şi într-o altă ipostază – aceea de scriitor.

Documentarul poate fi urmărit simultan şi online, pe platforma video a Televiziunii Române TVR+, în secţiunea LIVE.

Foto: Rina Skeel



31
/08
/21

Gala Tânărului Actor HOP, ediția a 24-a, își deschide porțile pe 2 septembrie. Pe drumul căutărilor către autenticul DansActor, concurenții sunt pregătiți de confruntarea de la Alba Iulia unde, ajutați de lumea lui Caragiale, vor demonstra că sunt pregătiți să fie creatori de teatru.

27
/08
/21

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu așteaptă publicul și în acest sfârșit de săptămână cu o varietate de evenimente dedicate artelor spectacolului și invită iubitorii de teatru să se bucure de reprezentațiile programate în cele din urmă zile ale manifestării. Sâmbătă și duminică vor avea loc spectacole stradale, vor fi prezentate spectacole de teatru de excepție, seria conferințelor continuă și expozițiile pot fi vizitate în spațiile de desfășurare.

26
/08
/21

Conferința de presă este programată pe 28 august, de la ora 10.00, la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu și se desfășoară în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Vor participa: cunoscutul artist Răzvan Mazilu, deopotrivă regizor, coregraf și dansator, precum și mai mulți artiști străini – potrivit informațiilor oferite de organizatorii festivalului. Moderator va fi criticul de teatru Octavian Saiu.

25
/08
/21

Secțiunea dedicată Conferințelor speciale din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu reunește, de-a lungul mai multor zile, întâlniri esențiale între personalități de marcă ale culturii românești și universale. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, este prezent la un eveniment al acestei secțiuni, în cadrul unei întâlniri care are tema „Icoana ca speranță a sufletului”.

24
/08
/21

Cea de-a noua ediție Festivalul Național de Improvizație va avea loc în perioada 16-19 septembrie, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” București (Sala Amfiteatru) și RECUL. Cu formate de succes din edițiile anterioare care au fost reinterpretate și vor îmbrăca haine noi, trupe consacrate, invitați internaționali de renume în domeniu și spectacole de debut susținute de tineri improvizatori entuziaști, festivalul invită publicul să se bucure de tot ce poate arta improvizației să ofere mai frumos și interesant în prezent.

24
/08
/21

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns în cea de-a cincea zi de desfășurare, aduce marți, în sălile de teatru, în spațiile de conferințe, în biserici sau în aer liber o varietate de evenimente dedicate artelor spectacolului. Reprezentații ale unor regizori cu faimă internațională, conversații culturale, ateliere, teatru aerian sau acrobații se regăsesc în programul acestei zile.

23
/08
/21

Prima ediție KATHE, AKANA! Festival Internațional de Teatru Rom prezintă, între 30 august și 6 septembrie, spectacole de teatru și cine-teatru, creații recente și premiere realizate de artiste și artiști romi profesioniști din Austria, Germania, Slovacia, România, Ucraina și Ungaria. Directorul artistic al festivalului Alex Fifea, dramaturg, actor și regizor rom, împreună cu Rodrigo Balogh (Ungaria), Mihaela Drăgan (România) și Andrei Șerban (România) au făcut selecția spectacolelor.

23
/08
/21

„Călătoriile lui Gulliver”, un spectacol coordonat de Silviu Purcărete, „OMMA”, de Josef Nadj, deschiderea Bursei de Spectacole de la Sibiu, o reprezentație în cadrul Festivalului Universităților de Teatru și Management Cultural sunt doar o mică parte din programul bogat pe care cea de-a patra zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu îl oferă publicului.

19
/08
/21

Ediția din 2021 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) prezintă, începând din 20 august, o serie de reprezentații excepționale ale artiștilor din România, opere ale unor apreciați regizori și puneri în scenă ale teatrelor românești renumite.

19
/08
/21

În perioada 28 august–5 septembrie, la Teatrul Național din Timișoara va avea loc a XXVI-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara–Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului.