INTERVIU Sharunas Bartas: „Îi las pe oameni să aleagă ceea ce vor să înţeleagă şi să simtă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-sharunas-bartas-ii-las-pe-oameni-sa-aleaga-ceea-ce-vor-sa-inteleaga-si-sa-simta/

Invitat special al celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj, unde a fost omagiat prin proiecţia a trei dintre cele mai importante filme ale sale, Sharunas Bartas este considerat de mulţi ca fiind cel mai mare cineast lituanian.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 mai 2016

Stilul său este unul aparte, destul de rar întâlnit în peisajul festivalier al prezentului – un cinema poetic, contemplativ, non-narativ, în care de cele mai multe ori personajele vorbesc foarte puţin sau nu vorbesc deloc.

Este un cinema al emoţiilor şi al stărilor, nu al acţiunii. Un cinema solicitant, care face apel la răbdarea şi înţelegerea spectatorului, dar care oferă satisfacţii nebănuite. Prin stilul său unic, Sharunas Bartas reabilitează importanţa actului de a privi şi îndeamnă la o meditaţie asupra vieţii şi a morţii.

Cineastul lituanian, care şi joacă în unele din filmele sale, a debutat în 1992, cu „Three Days”, un lungmetraj care nu a trecut neobservat la ediţia din acel an a Festivalului de la Berlin. A urmat, în 1995, „The Corridor”, un film fără niciun dialog, dar un portret tandru al Lituaniei de la acel moment.

În 1996 lansa un nou film profund contemplativ, „Few of Us”, iar în 1997 – „The House”, o coproducţie europeană în care juca şi cineastul francez Leos Carax. Au urmat „Freedom” (2000), proiectat în competiţia Festivalului de la Veneţia, „Seven Invisible Men” (2005), „Eastern Drift” (2010) şi, în 2015, „Peace tu Us in Our Dreams”, prezentat în secţiunea Quinzaine des Realisateurs de la Cannes.

În cadrul TIFF, „Freedom” va mai putea fi văzut joi, 2 iunie; „Peace to Us in Our Dreams” – tot joi, 2 iunie; „Few of Us” – sâmbătă, 4 iunie.

Ionuţ Mareş: Stilul dvs. a fost descris ca fiind poetic, non-narativ, contemplativ. Cum v-aţi dezvoltat acest stil? Când aţi simţit că acest tip de cinema este cel pe care vreţi să-l faceţi?

Sharunas Bartas: Am început să-l fac când aveam 18 ani. Filmam iar şi iar acelaşi cadru. Mi se părea că nu o fac bine. Aşa că am tot repetat, până am simţit că acel cadru exprimă ceva, că văd ceva reuşit acolo.

Acest tip de cinema este ceea ce aţi vrut să faceţi de la început?

Am vrut ca cel care priveşte să poată simţi aceleaşi lucruri – când nu simţi că trebuie să pui întrebări, când lucrurile nu trebuie spuse prin cuvinte.

Credeţi că cinemaul e mai mult despre emoţii şi sentimente decât despre acţiune şi naraţiune?

Există multe feluri de cinema. Acesta este tipul meu de cinema. Dar nu pot spune că tot cinemaul trebuie să fie aşa. Nu este adevărat. Sunt multe lucruri diferite în cinema. La fel ca în literatură – există romane, poezie. Apoi există şi filosofie.

De ce credeţi că este mai important să faceţi spectatorul să simtă aceste emoţii?

Sharunas Bartas

Pentru că nu ai nevoie să explici. Totul poate fi înţeles.

De aceea, spre exemplu, personajele din filmele dvs. nu vorbesc su vorbesc foarte puţin? Este un fel de declaraţie că cinemaul nu înseamnă în primul rând cuvinte, ci imagine? Sau este o convingere a dvs. că există o incapacitate de a comunica?

Nu. Nu sunt împotriva cuvintelor. Unele filme pe care le-am făcut au multe dialoguri. Ideea e că uneori oamenii pot exprima ceva doar prin chipul lor, prin privire, atunci când simt ceva, fără a vorbi.

În primele dvs. filme, prezentaţi o lume confuză, care parcă trăieşte o dezamăgire, imediat după destrămarea URSS. Există mizerie, pe care dvs. o arătaţi într-un mod poetic. E şi multă frumuseţe în filmele dvs. Cum s-au schimbat lucrurile în Lituania şi care este situaţia acum, comparativ cu acea perioadă?

Era diferit atunci. Multe lucruri s-au schimbat, dar lucrurile se schimbă peste tot, în toată lumea. Au trecut 25 de ani de atunci. Este o perioadă destul de lungă ce permite ca aceste schimbări să poată fi văzute. Nu contează dacă e vorba de Lituania sau de România.

Care este relaţia dvs. cu publicul? Într-un fel, forţaţi spectatorul să aibă răbdare, să urmărească aceste cadre contemplative din filmele dvs. şi să accepte convenţia pe care o propuneţi. Vă gândiţi la public când faceţi filme?

Bineînţeles, mă gândesc la el. Dar publicul nu este uniform. Sunt oameni foarte diferiţi, care acceptă lucrurile în mod diferit. Nu cred că îi forţez. Dimpotrivă. Îi las pe oameni să aleagă ceea ce vor să înţeleagă şi să simtă.

Foto: Sharunas Bartas – Vlad Cupsa, TIFF



30
/09
/14

"Toto şi surorile lui", un film regizat de Alexander Nanau şi proiectat la Festivalul de la San Sebastian, oferă o perspectivă "chinuitoare, dar necesară" asupra "vieţilor precare din rândul celor mai întunecate trepte de pe scara socială a Uniunii Europene", scrie The Hollywood Reporter.

29
/09
/14

E greu să alegi doar 5 filme și seriale dintre atâtea producții senzaționale, realizate de-a lungul timpului. Însa eu, astăzi, voi face un clasament subiectiv, după gustul meu, cu toate că e foarte probabil să pierd din vedere multe filme care mi-au plăcut și care m-au marcat.

28
/09
/14

Festivalul de film documentar Docuart Fest începe  pe 1 octombrie, ora 17:00, când publicul este invitat să vadă  realitatea surprinsă și văzută de studenții UNATC, în trei dintre cele mai premiate documentare ale lor.

26
/09
/14

Cinci filme intense regizate de cineaste sau axate pe personaje feminine puternice vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie), la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu. Două dintre ele au obținut premii importante la Cannes: Le Meraviglie a câștigat Marele Premiu, iar Party Girl – Camera d’Or.

25
/09
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

25
/09
/14

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.

24
/09
/14

Jurnaliști puși în situații extreme, soldați reîntorși din Afghanistan, efectul misiunii NASA pe Lună asupra unei comunități de provincie, un fost cercetător devenit gangster, femei la putere versus bărbații la îndeletniciri domestice, un profesor de engleză pornit în căutarea lui John Lennon sunt doar câteva dintre personajele celei mai importante secțiuni, Competiția Internațională, a celei de-a VI-a ediții a Comedy Cluj.

24
/09
/14

Planşa, Productia independenta DaKINO Production si DIUD Film, surprinde o poveste de iubire autentică, trăită în cel mai uman mod cu putinţă, de îndragostiţii pasionaţi de scrimă.”Planşa” a surprins publicul cu o redare unică a artei de a face scrima, un sport al minţii şi al trupului, al controlului şi al anticipării exacte a intenţiilor adversarului.

22
/09
/14

Premiul Publicului celei de-a noua ediţii Anim’est (3 şi 12 octombrie) îi va reveni unuia dintre cele 37 de scurtmetraje de animaţie proiectate în cadrul secţiunii speciale Animash - în afara categoriilor competiţionale ale festivalului - o serie de filme de animaţie selectate ţi premiate la festivaluri internaţionale de renume.

22
/09
/14

“Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie). Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00 când la Cinema Florin Piersic, psihiatrul londonez Hector va da startul distracției și filmelor bune.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?