„Invențiile ocazionale”, călătorie în lumea Elenei Ferrante
https://www.ziarulmetropolis.ro/inventiile-ocazionale-calatorie-in-lumea-elenei-ferrante/

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, „Invenţiile ocazionale”, a fost publicată în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecţiei Anansi. World Fiction.

Un articol de Liliana Matei|29 aprilie 2022

Volumul de eseuri le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a scriitoarei și a identității sale auctoriale, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală. Ediția în limba română, apărută în traducerea Ceraselei Barbone și editată în condiții grafice deosebite, a plecat zilele acestea către librăriile fizice și online din întreaga țară.

Recentul volum continuă proiectul colecției sale de scrieri nonficționale Frantumaglia din 2016: asamblarea de fragmente narative ca părți constitutive ale identității scriitorului. Spre deosebire de volumul anterior, care a luat naștere ca o carte ce reunea corespondență diversă, interviuri și fragmente narative nepublicate ale Elenei Ferrante, „Invențiile ocazionale” realizează o cartografiere mult mai coerentă și mai închegată a lumii interioare și a vieții cotidiene a scriitoarei. Regăsim aici multe din dorințele, temerile, ambițiile și eșecurile sale, Elena Ferrante dezvăluind o fărâmă autentică din ea însăși.

„Aceste texte au apărut după ce am scotocit direct în memorie în căutarea unei mici experiențe reprezentative; am dat, fără să mă gândesc, peste convingeri formate despre cărți citite cu mulți ani în urmă, cu care am pierdut și apoi am reluat legătura grație altor lecturi, am urmărit intuiții neașteptate, produse de aceeași nevoie de a scrie, am ajuns la concluzii abrupte din cauza spațiului de acum epuizat. În fine, a fost un exercițiu nou: de fiecare dată coboram în grabă găleata în interiorul unui abis întunecos al minții mele, trăgeam în sus o frază și așteptam cu neliniște să urmeze altele”, mărturisea Elena Ferrante în cadrul unui interviu.

Subiectele textelor reunite în volum, publicate timp de un an de zile de cunoscutul ziar britanic The Guardian, sunt extrem de variate: de la prima dragoste la schimbările climatice, de la amintiri din copilărie la violența de gen și încercările maternității, prietenia dintre femei sau competiția dintre scriitoare.

„Mă preocupă tot ce ține de aceste vremuri, dar ideea că mare parte din specia umană – copii, femei, bărbați – îndură în feluri diferite efectele inegalității mi se pare nucleul tuturor chestiunilor care ne epuizează fizic și psihic”, a mai declarat autoarea.

La fel ca și în cazul romanelor sale, apariția volumului „Invențiile ocazionale” a fost însoțită de cronici entuziaste semnate de critici de la cele mai importante publicații ale lumii: „vocea Elenei Ferrante este limpede, elocventă și plină de forță“ (The New York Times), „o polifonie tematică, o adevărată desfășurare epica a gândurilor un laborator de scriitură și o poetică a dimensiunii aparent obișnuite a vieții“ (Tiziana De Rogatis), „o experiență extraordinară; în scrisul Elenei Ferrante palpită o candoare neliniștitoare și plină de forță” (The Boston Globe).

Încă de la apariția romanului „Prietena mea genială”, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numită „Febră Ferrante“. Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți precum James Wood, John Freeman sau Eugenia Williamson. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie. La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: „Prietena mea genială”, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei ce rămân” și „Povestea fetiței pierdute”, romanele „Fiica ascunsă”, „Iubire amară”, „Zilele abandonului” și „Viața mincinoasă a adulților”, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajă. Povestea fetiței pierdute a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016). Tetralogia Napolitană este ecranizată de HBO sub forma unui miniserial. Cea mai recentă adaptare este cea a romanului „Fiica ascunsă”, debutul în regie al actriței Maggie Gyllenhaal, ecranizare nominalizată la cele mai importante premii în cinematografie ale anului 2022, ce reunește nume importante ale cinematografiei, precum Olivia Colman, Dakota Johnson, Peter Sarsgaard, Jessie Buckley sau Paul Mescal.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

30
/05
/22

Câștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase competiții muzicale din Europa - Concursul Malko pentru tineri dirijori (organizat la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză) este invitat special pe scena Sălii Radio! DMITRI MATVIENKO (născut în Belarus) a fost distins în 2021 cu premiul I și premiul publicului și se va afla vineri, 3 iunie 2022 (de la 19.00) la pupitrul ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.

30
/05
/22

Ediția a XV-a a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, ce se va desfășura între 13-19 iunie 2022, se extinde pe Calea Griviței, în 7 spații creative și culturale, plus trotuarele dintre UNArte și MNLR (Muzeul Național al Literaturii Române din București).

27
/05
/22

Premiera oficială a spectacolului „Cancún” de Jordi Galceran, în traducerea Luminiței Voina-Răuț, cea mai recentă montare a regizorului Felix Alexa. Va avea loc vineri, 3 iunie, și sâmbătă, 4 iunie, de la ora 19:30, la Sala „George Constantin”.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.