Invitaţi şi evenimente speciale la festivalul Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/invitati-si-evenimente-speciale-la-festivalul-ceau-cinema/

A mai rămas doar o săptămână până la debutul primului festival timişorean dedicat filmului european, care va aduce 5 zile de proiecţii şi evenimente speciale la Grădina de vară „Capitol”, Casa Artelor, AMBASADA, şi în proaspăt renovatul cinematograf din comuna Gottlob. Din 22 iulie, Ceau, Cinema ! (Festival de buzunar) va oferi cinefililor timişorenilor nu numai ocazia de a vedea filme premiate şi noi descoperiri cinematografice, ci şi de a întâlni câţiva dintre oamenii aflaţi în culisele platourilor de filmare.

Un articol de Petre Ivan|15 iulie 2015

Actorul principal din filmul Comoara (2015), Cuzin Toma, va participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul, după proiecţia filmului ce va avea loc sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20, la Cinema Gottlob.

Filmul este proaspăt laureat al distincţiei Un certain talent la Festivalul de la Cannes şi spune povestea unui funcţionar dintr-o instituţie publică ce duce o viaţă aparent banală, până în ziua în care se hotărăşte să plece în căutarea unei comori. Dezgroparea legendarei comori prilejuieşte dezvăluirea unei poveşti despre România recentă, spusă cu umor, suspans şi candoare.

Cuzin Toma va participa la eveniment alături de soţia sa, Cristina Cuzin, care joacă la rândul ei în filmul Comoara.

Cu o carieră din care nu lipsesc filme proiectate la festivaluri internaţionale (Aferim, Câinele japonez), dar nici serialele de televiziune (Las fierbinţi), Cuzin Toma este unul dintre cele mai interesante nume ale generaţiei actuale de actori români. În cadrul Festivalului Ceau, Cinema!, el va mai fi prezent pentru întâlniri cu spectatorii şi după proiecţia altor două filme în care joacă: scurtmetrajul The Crossing (2010), proiectat vineri, 24 iulie, de la ora 17, la AMBASADA, unde publicul îl va reîntâlni şi pe actorul Boris Gaza, şi Aferim (2014), proiectat sâmbătă, 25 iulie, de la ora 22, pe Stadionul Gottlob.

Răzvan Georgescu, regizor al documentarului Paşaport de Germania (2014), va răspunde la întrebările publicului după proiecţia filmului său, care va începe sâmbătă, 25 iulie, de la ora 18, la Cinema Gottlob.

Filmul vorbeşte despre preţul scump pe care peste 200.000 de etnici germani l-au plătit, alături de familiile şi prietenii lor, către statul comunist român înainte de 1989 pentru a putea emigra în Germania federală. Răzvan Georgescu va participa şi la proiecţia filmului Testimonial (2008), programată pentru duminică, 26 iulie, de la ora 20, la Cinema Gottlob. Regizorul va mai vorbi despre filmele sale şi în cadrul sesiunii de dezbateri Ceau, cinema vs Filmul documentar, alături de regizorul de film Florin Iepan şi cronicarii de film Irina Margareta Nistor şi Lucian Maier, moderată de profesorul Lucian Ionică, autor al volumului Documentar şi adevăr.

Printre oamenii de film cu care publicul Festivalului Ceau, Cinema! va putea face cunoştinţă directă se mai numără regizorii

Andreea Vasile

Andreea Vasile

unui calup de filme bănăţene proiectat joi, 23 iulie, de la ora 18, în demisolul Casei Artelor.

În plus, actriţa Andreea Vasile, care e membră a juriului festivalului în acest an, va fi prezentă după proiecţia controversatului film De ce eu? (2015) de Tudor Giurgiu, sâmbătă, 25 iulie, de la ora 14, la Cinema Gottlob.

Printre surprizele pregătite de organizatorii Ceau, Cinema! se va mai numără şi prezenţa unui personaj esenţial din culisele filmului Chuck Norris vs Comunism, proiectat în premieră timişoreană în deschiderea festivalului, miercuri, 22 iulie, de la ora 22, la Grădina de Vară „Capitol”.

Ceau, Cinema! este organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală și este primul festival din Timișoara dedicat filmului european.

A doua ediţie se va desfășura în Timişoara şi Gottlob, în perioada 22-26 iulie 2015. Biletele şi abonamentele s-au pus în vânzare la librăriile Cărtureşti (str. Mercy și Iulius Mall), la cafeneaua Klapka (str. A. Pacha nr. 8) și la AMBASADA, cu preţuri care încep de la 10 RON.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu sprijinul unor companii și instituții locale.

Mai multe detalii şi programul complet  al festivalului sunt disponibile pe site-ul festivalului şi pe pagina de facebook.

Foto: Ceau Cinema, Andreea Vasile – ceaucinema.ro şi facebook.com/ceaucinema

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.