Invitație în Nardinia. O nouă expoziție de tip feerie la Arbor.art.room
https://www.ziarulmetropolis.ro/invitatie-in-nardinia-o-noua-expozitie-de-tip-feerie-la-arbor-art-room/

O nouă expoziţie propusă de spaţiul expoziţional Arbor.art.room îi va seduce cu siguranţă, începând din această săptămână, pe iubitorii de artă şi frumos din Capitală. Joi, 11 februarie 2021, între orele 17.00 şi 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), va avea loc deschiderea expoziţiei unui artist tânăr şi original, Giuliano Nardin, expoziţie intitulată misterios „Nimic nou la Podul Săbăreni“ (perioadă de vizitare: până pe 7 martie 2021), o inedită propunere expoziţională realizată împreună cu curatorul Doinel Tronaru, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2021

Spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1; puncte de reper: Sala Radio, Parcul Luigi Cazzavillan), aparţinând Asociaţiei pentru cultură şi arte Arbor, a devenit binecunoscut iubitorilor de arte vizuale din vara și toamna anului trecut, printr-o serie de expoziţii cu totul originale (ca mod de abordare şi execuţie), care „au făcut epocă“, cum ar fi: „Woman Unchained“ a artistei basarabene Irina Greciuhina (curator Doinel Tronaru), „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului (curatori: Victoria Nagy Vajda, Anastasia Gurschi), și „The Severed Garden“ a foarte apreciatului peisagist neconvenţional Vadim Creţu, o extrem de originală propunere expoziţională aparţinând curatorilor Andrei şi Andreea Grosu, binecunoscuţi regizori şi oameni de teatru.

De data aceasta, noua propunere artistică a Victoriei Nagy Vajda este un artist deja binecunoscut în spațiul artistic bucureștean, aflat la a treia sa expoziție personală, după „breakthrough“-ul în carieră executat pe parcursul anului 2018, prin două expoziții organizate atunci de H’art Gallery și de galeristul Dan Popescu. Se menține însă situarea în zona expozițiilor de tip feerie, caracterizate printr-o bogată resursă imaginativă și printr-un accent deosebit pus pe culoare și imagine. Explozia de imagini și de culori ieșite din fantezia lui Giuliano Nardin îi va încânta cu siguranță pe bucureșteni timp de peste trei săptămâni, cât va rămâne deschisă expoziția. „«Ţara asta a mâzgălit-o, pe carton, un copil», sunt cuvintele lui Eugen Ionescu cărora trebuie mereu să le subsumăm un astfel de demers. Nardinia ar putea fi intitulat tărâmul în care pășim când trecem de pragul galeriei (precum dulapul/șifonierul prin care copiii lui Lewis treceau în Narnia)“, spune curatorul Doinel Tronaru.

Nu este pentru prima dată când Asociaţia pentru cultură şi arte Arbor interacționează cu acest artist, ținând cont de participarea sa la seria de masterclass-uri pe care Arbor le-a organizat în cadrul instituțiilor de educație artistică din Republica Moldova în anul academic 2018-2019, intitulată Arbor Master Classes in Arts. Giuliano Nardin a ținut atunci un atelier de trei zile cu studenții Colegiului Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală“ de la Chișinău, tema atelierului fiind interacțiunea culorilor. Acum, Arbor.art.room organizează cea de-a treia expoziție personală din București a artistului. Expoziția este intitulată original și enigmatic „Nimic nou la Podul Săbăreni“, trimițând la critica antimilitaristă din romanul „Nimic nou pe frontul de Vest”. Dincolo de celebrul pod care stă să cadă la marginea Bucureștiului, înspre Chitila, Săbăreniul, spune Giuliano Nardin, „este faptul comun, cotidianul, maya“, la care se raportează ca artist. Așadar, plictis, rutină, conformism, din care se iese (artistul iese) prin imaginație și fantezie.

„Eu, tu și Giuliano“. Giuliano Nardin la Arbor.art.room (text curatorial de Doinel Tronaru)

În vârstă acum de 43 de ani, Giuliano Nardin este un pictor român, cu „rădăcini“ italiene în familie, oltean get-beget de trei generații, dar stabilit la București. A terminat studii de pictură sub îndrumarea unui clasic, pictorul Vladimir (Mirel) Zamfirescu, încă din primul deceniu al secolului, dar afirmarea a venit târziu și după o perioadă de retragere în „subteranele“ sistemului instituțional-artistic bucureștean. De fapt, Giuliano Nardin a fost (re)descoperit de un coleg de „arte“ puțin mai copt, pictorul Gili Mocanu, și lansat de-abia în 2018 de galeristul Dan Popescu (cel care-a lansat multe nume ale „generațiilor“ de artiști douămiiste și post-douămiiste). Acesta îi organizează, la H’art Gallery, prima expoziție personală, intitulată chiar așa, „001“, și pusă de galerist sub semnul „vălului de mireasă ca element de putere“. Giuliano trăiește și lucrează în București, în apropierea Parcului Cișmigiu, iar treptat acesta din urmă a devenit un topos fundamental pentru arta sa.

 

„Un artist chagallian, trecut prin Botero“, scriam, în luna mai a anului 2018, la acea expoziție numerotată „001“ de la H’art Gallery, extaziat de descoperirea artistului necunoscut până atunci. Lucrările au fost interpretate la acea vreme ca studii de antropologie, ca încercări de „dez-văluire“ a măștilor cu care ne acoperim, ca o deconstrucție a puterii (ca orice putere) de ordin simbolic. Uleiurile acelea datau însă, după cum însuși artistul mărturisește, de prin 2006-2007, iar în toamna acelui an, odată cu cea de-a doua expoziție personală, organizată tot de Dan Popescu în sălile nesfârșite ale Institutului de Arhitectură (și dedicată în principal Parcului Cișmigiu, ca topos fundamental – exterior și interior – al artistului), lucrările nardiniene aveau să ia altă turnură.

 

În actuala expoziție de la Arbor, care-ar putea fi subintitulată, așadar, „003“, Giuliano pare să fi dat „în mintea copiilor“, numai că, așa cum am spus de atâtea ori, astfel de esențializări și inocentizări ale discursului sunt greu de obținut. „Ţara asta a mâzgălit-o, pe carton, un copil“, sunt cuvintele lui Eugen Ionescu cărora trebuie mereu să le subsumăm un astfel de demers (Eugen, pentru că-i vorba de tânărul Ionescu, cel din „Elegiile pentru ființe mici“). Nardinia ar putea fi intitulat tărâmul în care pășim când trecem de pragul galeriei (precum dulapul/șifonierul prin care copiii lui Lewis treceau în Narnia). Vorbim, în noua serie de lucrări a lui Giuliano, exclusiv de guașe pe hârtie, de o dimensiune oarecum standard, dar al căror principiu ordonator nu este repetivitatea, ci, dimpotrivă, distinctivitatea și o permanentă imaginație creativă.

 

Putem identifica niște teme care se repetă și niște filoane care circulă pe parcursul aparent nesfârșitei serii, dar asta nu ne ajută prea mult. Nardin pictează frenetic, necontrolat, compulsiv, priapic, așa cum respiră și așa cum trăiește, și așa cum alții fac alte lucruri, de ordin artistic sau nu, care-i consumă și-i lasă moi și nesatisfăcuți. Însuși modul actual în care artistul s-a „expus“ arată acest lucru. Giuliano îl invită pe privitor să-i dedice întreaga atenție și să-l urmărească în aventura sa interioară. Se cere timp, dedicație și atenție pentru a sesiza subtilitățile acestei picturi și a înțelege în întregime intenționalitatea artistului. „Principiul terțiului exclus“ (sau „Tertium non datur“, cum i-a mai dat în minte, pentru o ecranizare, și lui Lucian Pintilie), este și el cel sub semnul căruia ar putea să mai stea lucrările nardiniene și această expoziție.

 

Deschiderea expoziției „Nimic nou la Podul Săbărenise va face în conformitate cu toate normele sanitare în vigoare, iar programul de vizitare s-a prelungit pe durata mai multor ore pentru a permite un aflux constant de vizitatori. Intrarea în spațiul expozițional se efectuează direct din stradă şi nu permite staționarea niciunui grup, oricât de redus, de persoane.

28
/04
/21

Joi, 6 mai 2021, între orele 16:00 și 20:00 are loc la Galeria Senat, str. Băiculești nr. 29, Sector 1, București, la Combinatul Fondului Plastic, deschiderea expoziției Depozitul 12, prima din seria Politici ale non-acțiunii.

20
/04
/21

Numeroase lucrări în diverse tehnici, realizate în ultimul deceniu de Maia Ștefana Oprea, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste contemporane din România, se regăsesc începând din 20 aprilie 2021 în expoziţia VR (virtual reality) „On the Naturalness of Things“ / „Despre naturalețea lucrurilor“, curator Ana Sultana Cipariu, „vernisată“ virtual pe platforma Theopen-art.com, fiind cea de-a noua expoziţie în „realitate virtuală“ găzduită aici, alături şi de reconstrucţia virtuală a atelierului marii pictoriţe Valentina Rusu Ciobanu.

20
/04
/21

Expoziția Shaping Design. Together. va avea loc în perioada 5-13 iunie 2021, în cadrul Romanian Design Week, la Muzeul Național de Artă al României.

16
/04
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] este un proiect de recuperare a producției culturale queer din ultimii 20 de ani, care se axează pe trei direcții: arte vizuale, arte performative și literatură. TRIUMF AMIRIA este un efort de diseminare extinsă a culturii queer locale, care își propune în același timp să identifice mai multe direcții pentru viitorul producției culturale queer.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.