(In)vizibil, un spectacol-colaj la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/invizibil-un-spectacol-colaj-la-teatrul-maghiar-de-stat-cluj/

Marţi, 5 februarie, la ora 20.00, în Sala Studio a Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc premiera spectacolului „(In)vizibil”, un spectacol-colaj, pus în scenă de Leta Popescu.

Un articol de Liliana Matei|2 februarie 2019

„(In)vizibil” este prima producție realizată în urma concursului de proiecte pentru tinerii regizori din anul 2017, celelalte spectacole urmând să fie montate pe parcursul acestei stagiuni.

„(In)vizibil” este un spectacol-colaj din texte semnate de autori contemporani români și maghiari, care se juxtapun cu o serie de imagini construite constant, ca o instalație vizuală. Spectatorul este invitat să privească cu deschidere un act de reflecție asupra lui în lume și asupra lumii din jurul lui.

Leta Popescu, regizorul spectacolului, a mărturisit că spectacolul „(In)vizibil” vorbește despre vulnerabilitate, într-un prezent în care singura constantă pare să fie lipsa de siguranță a lumii și a individului în lume. Traversând șapte episoade ale fragilității (de la Planetă – Continent – Țară – Oraș – Familie – Cuplu până la Individ), spectacolul devine o călătorie printre senzații, pornind de la singurătate și ajungând la solitudine, un sentiment înălțător.

„Am încercat să construim șapte spații diferite care vor exista în aceleași timp în spațiul scenic. A fost un pariu pentru mine să fac un colaj în care aceste șapte elemente să coexiste și să nu se anuleze unul pe celălalt. Spațiul arată ca un colaj de instalații de artă care ar trebui să ajute spectatorii să culeagă și să combine semnificații”, a spus scenograful Mihai Păcurar.

Scenografia, instalațiile video și animațiile sunt semnate de Mihai Păcurar, din echipa de creație mai fac parte: Andrei Dósa (traducere și asistent de dramaturgie), Ferenc Sinkó (mișcare scenică) și Magor Bocsárdi (muzică).

Distribuția spectacolului este alcătuită din actorii: András Buzási, Áron Dimény, Loránd Farkas, Tímea Jerovszky, Emőke Kató, Csilla Varga, Gábor Viola. Voce: Tekla Tordai.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.

05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.