Ioan Drăgan: România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului XIX
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioan-dragan-romania-nu-si-mai-poate-permite-cantonarea-institutiei-la-nivelul-secolului-xix/

România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, a afirmat vineri directorul Arhivelor Naţionale, dr. Ioan Drăgan, în deschiderea, la Biblioteca Naţională a României, a unei conferinţe internaţionale dedicate arhivelor, istoriei şi politicii României secolelor XIX-XXI. „România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, impunându-se de urgenţă […]

Un articol de |21 septembrie 2012

România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, a afirmat vineri directorul Arhivelor Naţionale, dr. Ioan Drăgan, în deschiderea, la Biblioteca Naţională a României, a unei conferinţe internaţionale dedicate arhivelor, istoriei şi politicii României secolelor XIX-XXI.

„România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, impunându-se de urgenţă reforma Arhivelor, printr-o nouă politică a arhivelor în ţara noastră, o politică responsabilă, care să le aducă la nivelul secolului XXI”, a spus Drăgan.

Directorul Arhivelor Naţionale a apreciat că evenimentul se doreşte „un moment de reflecţie asupra rolului arhivelor în societatea românească la acest început dificil şi provocator la început de mileniu”.

El a vorbit despre importanţa acordată arhivelor de diferite organisme internaţionale – ONU şi Uniunea Europeană -, precum şi rolului acestora într-o guvernare responsabilă, bazată pe faptul că nu există democraţie fără arhive.

Dr. Costin Feneşan, fost director al Arhivelor Naţionale, a subliniat că este nevoie de constituirea Arhivelor Naţionale ca o agenţie naţională, de scoaterea din subordinea MAI şi trecerea în subordinea Parlamentului.

„Câtă vreme nu se va produce acest reviriment esenţial, arhivele noastre vor rămâne o Cenuşăreasă. (…) Ne întoarcem în comuna primitivă a arhivelor”, a fost de părere Feneşan, accentuând necesitatea aprobării unei noi Legi a Arhivelor Naţionale, cea veche, „care zace de mai mulţi ani prin Parlament, devenind caducă”.

De asemenea, fostul director al Arhivelor a susţinut că este necesară fidelizarea personalului arhivelor, trimiterea acestuia la specializări în străinătate, precum şi susţinerea financiară a Arhivelor, propunând, în acest sens, instituirea unei taxe sub forma timbrului arhivistic.

Mihaela Secherneş, director în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), a prezentat mesajul secretarului de stat pentru comunităţile locale Mihai Viorel Fifor, în care a fost exprimată aprecierea MAI pentru modul în care instituţia Arhivelor Naţionale şi-a îndeplinit rolul în restaurarea libertăţilor şi drepturilor democratice ale cetăţenilor României.

Mărturisind că relaţia sa cu arhivele este atât una personală, deoarece, copil fiind, se juca în curtea Arhivelor Statului, cât şi profesională, prof. univ. dr. Zoe Petre, de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, a afirmat nu există stat în istoria umanităţii care să nu aibă arhive.

Ea a apreciat că relaţia cu textul scris în perioada comunistă era „mai degrabă schizoidă”, dar că, pe de altă parte, în Occident, partea de cultură orală, care stă la obârşia oricărei culturi literare şi artistice, a fost demult uitată.

Prof. Zoe Petre consideră că aparenţa birocratică nazistă sau comunistă a arhivării tuturor documentelor care să păstreze memoria peste timp este doar o iluzie, în spatele birocratului aflându-se întotdeauna cel care şterge urmele.

„Absolutizarea documentului scris echivala în comunism cu o amputare a memoriei”, a spus Zoe Petre, convinsă că fără martor orice păstrare a memoriei în documente scrise este numai iluzie.

Acad. Şerban Papacostea, care a afirmat că un sistem de arhivă bine organizat este o garanţie a bunei guvernări a unei societăţi, a rememorat arestarea sa de pe stradă, încarcerarea la Jilava şi trimiterea la Capul Midia pentru păcatul de a fi frecventat un institut cultural străin din Capitală, dar şi desfiinţarea Facultăţii de arhivistică de la Universitatea Bucureşti, din ordinul lui Leonte Răutu.

În cadrul conferinţei, care se va desfăşura vineri şi sâmbătă, vor fi prezentate 52 de comunicări pe diverse teme de specialitate, precum: Teorie arhivistică; Accesul la Arhive; Digitalizare şi tehnologii informaţionale; Din istoricul instituţional al Arhivelor româneşti; Utilizarea documentului de Arhivă; Profesia de arhivist; Distrugeri şi evacuări de arhive; Arhive dincolo de Arhivele Naţionale; Arhivele şi comunismul.

Evenimentul este organizat de Arhivele Naţionale şi Asociaţia Generală a Arhiviştilor din România, în colaborare cu Unitatea Arhive Diplomatice din Ministerul Afacerilor Externe, Banca Naţională a României, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Biblioteca Naţională a României, Uniunea Naţională a Notarilor Publici, Casa de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, Fundaţia Konrad Adenauer şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Cu aceeaşi ocazie, la sediul Arhivelor Naţionale va fi vernisată vineri expoziţia intitulată „Arhivele Statului, 1831-1990”, care va fi deschisă până pe 21 decembrie.

 

Sursa: Agerpres

26
/03
/15

Peste 10.000 de titluri la preţuri „de kilipir” îi aşteaptă pe cititori la ediţia din această primăvară a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Volume pentru copii şi tineret, dar şi pentru cititorii experimentaţi, deopotrivă beletristică, non-ficţiune şi albume de artă, muzică, albume de benzi desenate, agende, jurnale, ceaiuri speciale – acestea sunt produsele care compun oferta expozanţilor, pe parcursul celor cinci zile de târg (25-29 martie, zilnic între orele 10.00 si 20.00), la Galeria Dalles.

26
/03
/15

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, una din cele mai vechi şi prestigioase instituţii de cultură din România, a primit, alături de alte importante instituţii şi personalităţi culturale, Decoraţia regală „Nihil Sine Deo”. Decoraţia i-a fost înmânată directorului general al TNB, Ion Caramitru, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Castelul Peleş,

26
/03
/15

Luni, 30 martie, la ora 19.00, la Café Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc lansarea cărţii „Teoria tăcerii“, de Iulian Tănase, volum apărut recent la Editura Herg Benet. Vor vorbi: Cristian Crisbăşan, Horaţiu Decuble, Vlad Eftenie, Cristian Iftode şi autorul.

25
/03
/15

La Teatrul Metropolis s-a jucat aseară „Cine e fazanul?“, de Georges Feydeau, un spectacol susținut de studenții UNATC, Anul III, Arta Actorului. Coordonatorul proiectului este conf. univ. dr. Paul Chiribuță, decanul Facultăţii de Teatru.

25
/03
/15

Teatrul de Artă București anunță participarea actorului George Constantinescu la Festivalul „25 De Ore De Teatru Non Stop”, cu evenimentul „25 de ore de PAM-PAM”, organizat în perioada 28-29 martie 2015, la Sibiu. Un eveniment inedit, un spectacol maraton în care un actor joacă timp de 25 de ore neîntrerupt, pe mai multe scene, acelaşi spectacol.

24
/03
/15

Cea de-a XIX-a ediție a Bursei de Spectacole de la Sibiu, eveniment în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, se va desfășura în perioada 15-20 iunie 2015, la Hotel Ibis. Până în acest moment şi-au anunțat participarea companii și artiști din 8 țări, precum și din România.

24
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ „De câte ori pierdeam un rol, o situaţie, o prietenie, îmi spuneam: nu-i nimic, dacă pierd înseamnă că sunt bogată. Poate am fost prea mândră, poate am fost doar comodă, poate mi-am dat prea multă importanţă, dar tot ce am făcut a fost de bună credinţă“, spunea Tanţi Cocea, una dintre cele mai interesante actriţe ale României.

24
/03
/15

Documentarul "Pixadores", de Amir Escandari, care prezintă povestea unor tineri din zone marginale ale oraşului São Paulo, a căror artă este alimentată de furie, lipsuri şi disperare, a fost distins cu trofeul "Best Karma", duminică, la gala de premiere a Festivalului One World România.

24
/03
/15

Scriitorul Horia-Roman Patapievici, fost preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), va ocupa funcţia de preşedinte al grupului Artmark, platforma privată de promovare culturală formată din şapte entităţi, printre care şi casa de licitaţii Artmark şi Lavacow.

24
/03
/15

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Printre cei mai ovaţionaţi au fost câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu - Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu - Premiul Lux Mundi şi compozitorul Dan Dediu - Premiul ''In memoriam Iosif Sava''.