Ion Besoiu, Valeria Seciu şi Rodica Mandache, trei noi stele pe Aleea Celebrităţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-besoiu-valeria-seciu-si-rodica-mandache-pe-aleea-celebritatilor/

Marii artişti ai scenei româneşti Ion Besoiu, Valeria Seciu şi Rodica Mandache se alătură “stelelor” prezente pe “Aleea Celebrităţilor” din Piaţa Timpului.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2015

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor şi găzduieşte stele ale celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Ceremonia omagială de decernare a stelelor pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului artiştilor Ion Besoiu, Valeria Seciu şi Rodica Mandache va avea loc sâmbătă, 27 iunie 2015, de la ora 11:00, în Piaţa Timpului, în prezenţa Primarului General al Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu.

Decernarea stelelor se va face în prezenţa colegilor, prietenilor, iubitorilor de teatru şi film, dar şi a rudelor artiştilor.

Este o mare onoare să fim parte a acestui important proiect, de dimensiune naţională, un proiect unic ce omagiază anii de muncă şi devotamentul celor ce slujesc scena românească a teatrului şi a filmului. În luna iunie celebrăm, în spiritul unei bunei tradiţii create în ultimii trei ani, profesionalismul, talentul şi dedicarea cu care ne-au bucurat zeci de ani, mari artişti ai scenei româneşti: Ion Besoiu, Valeria Seciu şi Rodica Mandache. Le mulţumim şi le suntem recunoscători pentru că ne-au învăţat să visăm mai frumos şi ne-au luminat chipurile –  Daniel Stoica, acţionar Cocor.

În cadrul evenimentului, actorii vor primi câte o stea de aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

Ion BESOIU

Ion Besoiu s-a născut în 11 martie 1931, la Sibiu. A debutat în 1957, dar consacrarea a venit abia după turnarea filmului ”Toate pânzele sus”, în regia lui Mircea Mureşan, în care i-a avut ca parteneri pe marii actori Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin.

Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul Bulandra şi a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Aleea

Aleea Celebrităţilor

În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, subliniind contribuţia lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale româneşti, prin prestigioasa şi remarcabila sa activitate de actor, director de teatru şi pedagog.”

În 2002, a primit Premiul de Excelenţă al Cinematografiei Române.

Ion Besoiu este preşedinte executiv al Fundaţiei „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”, asociaţie care îi ajută pe tinerii talentaţi şi care oferă premii etnografilor.

Actorul are o bogată activitate în teatru şi film, drept pentru care, actorul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România, în 2008, şi la Gala “Gopo” din 2011.

Valeria SECIU

Magnetica şi ingenua eternă, sensibila Valeria Seciu s-a născut în Bucureşti. A urmat cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, la clasa lui A. Pop Marţian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soţ.

A debutat în 1964, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti alături de Ion Caramitru în spectacolul cu piesa “Eminescu” de Mircea Ştefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu.

De-a lungul carierei sale în teatru şi în film, a obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul „Înainte de tăcere”. A primit de patru ori Premiul UNITER, de două ori pentru Cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolurile din spectacolele “Spirit” (2002) şi „Cum gândeşte Amy” (2006), în regia Cătălinei Buzoianu, Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul Gloucester din „Lear”, în regia lui Andrei Şerban (2008) şi în 2007 Premiul pentru întreaga activitate.

Rodica MANDACHE

Se hotărăşte să devină actriţă după ce o vede pe Marieta Deculescu în rolul Necunoscutei din spectacolul cu piesa „Steaua fara nume”, de Mihail Sebastian.

Rodica Mandache s-a născut la Iaşi şi a absolvit secţia de Actorie a Facultăţii de Teatru a „Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L.Caragiale'” din Bucureşti, în 1964, la clasa prof. univ. Octavian Cotescu, Pop Marţian.

În 2007 a primit Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru rolul Adel din spectacolul cu piesa “joi.megaJoy” de Katalin Thuroczy, în regia lui Radu Afrim. A

primit premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Aniţa din spectacolele „Aniţa Nandriş-Cudla – Amintiri din viaţă” şi „Aniţa Nandriş-Cudla – 20 de ani în Siberia”.

Aleea

Aleea Celebrităților

În 2009 a primit Premiul pentru întreaga activitate la Premiile Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură, Secţiunea Artele Spectacolului.

Despre Aleea Celebrităţilor

Celebrul Walk of Fame românesc a fost inaugurat în ianuarie 2011.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele altor mari personalităţi, precum Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Iurie Darie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Costel Constantin. Alexandru Arşinel, Ion Dichiseanu şi Sergiu Nicolaescu.

Foto: Aleea Celebrităţilor, Ion Besoiu, Valeria Seciu şi Rodica Mandache

17
/05
/19

Două documentare germane revelaţie realizate la începutul anilor `90 despre noua viaţă de după comunism dintr-o comună bănăţeană şi despre călătoria unuia dintre localnici în America vor putea fi descoperite la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/05
/19

Keanu Reeves, cunoscut în special pentru interpretarea rolului Neo din trilogia ''The Matrix'', a primit marţi unul dintre cele mai vechi privilegii de la Hollywood, actorul lăsându-şi amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa TCL Chinese Theatre din California

15
/05
/19

CRONICĂ DE FILM Cum să redai just în cinema durerea pe care o provoacă celor rămași în urmă moartea unei persoane? Regizorul francez Mikhaël Hers oferă un răspuns emoționant în „Amanda” (2018), cronica plină de delicatețe a relației dintre un tânăr și nepoata sa, în Parisul de după un atac terorist.

15
/05
/19

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început aseară cu proiecţia lungmetrajului „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch, selectat în competiţie. Juriul este prezidat de Alejandro González Iñárritu, primul mexican preşedinte al juriului din istoria Festivalului de la Cannes.

15
/05
/19

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București organizează, în perioada 20 – 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai – 2 iunie (pentru studiile de Licență), Gala Absolvenților UNATC 2019. 

15
/05
/19

Filme de la Marea Neagră, producții despre identități regăsite, poveștile unor tineri din toată lumea pentru care protejarea planetei a devenit o prioritate și filme cu perspective ecologice înviorătoare - toate se vor vedea în premieră națională la cea de-a 8-a ediție Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, care avea loc între 20-23 iunie la Tulcea.

14
/05
/19

Michael Caine a vazut-o pentru prima dată pe Shakira Baksh (fotomodel și actriță, Miss Guyana & locul 3 Miss World) în anul 1971, în pauza de cafea a unei emisiuni TV. Actorul britanic a devenit atunci obsedat de această femeie pe care a considerat-o "the most beautiful... he had ever seen.".

13
/05
/19

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, a ajuns la cea de-a treia ediție. 19 cineaști din 16 țări din întreaga lume, alături de 4 development angels din 4 țări europene sunt angrenați într-un nou proces de lucru, care își propune să se concentreze pe impulsionarea creativității, descoperirea și dezvoltarea de noi povești în zona proiectelor cinematografice cu buget limitat.

Pagina 30 din 264« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »