Ion Caramitru, dublă recunoaştere internaţională la Festivalul „Actor al Europei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-dubla-recunoastere-internationala-la-festivalul-actor-al-europei/

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, a fost distins de Comitetul Festivalului Internaţional de Teatru „Actor al Europei”, cu titlul onorific de Actor al Europei pentru întreaga activitate. Festivalul Internaţional de Teatru „Actor al Europei” se organizează anual, de 13 ani, la Prespa, în Macedonia.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2016

Președintele și fondatorul acestui festival este cunoscutul dramaturg, romancier și scenarist Jordan Plevnes, autor, printre altele, al piesei „Chiril și Metodiu — who are you?!”, prezentată în premieră absolută la TNB, în cadrul Festivalului Internațional NETA din 2015. Universitatea de Arte Audiovizuale ESRA, care se numără printre organizatorii festivalului, îi va acorda lui Ion Caramitru titlul de Doctor Honoris Causa.

Printre laureații acestui titlu se află deja personalități precum regizorii de film Manoel Pinto de Oliveira și Jiri Menzel, regizorul de teatru Alexander Morfov, cântărețul Charles Aznavour, actorul și scenaristul Jean-Claude Carriere.

Ceremonia decernării este programată pe 6 iulie, în deschiderea festivalului, iar laudatio va fi susținut de criticul George Banu, profesor la Sorbona și președinte de onoare al AICT.

Ion Caramitru, distins recent cu titlul de Ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare-400, a primit în 1995 titlul de Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), pentru activitatea culturală româno-britanică, și a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a. În 1997 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor din Franța, iar în anul 2000 i-a fost conferit Ordinul Pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

În Macedonia va primi cel de-al treilea titlu Doctor Honoris Causa, după cele conferite de Universitatea de Arte din Iași, în 2008, și Universitatea Ovidius din Constanța, în 2012.

Foto: Ion Caramitru – tnb.ro

03
/07
/15

Din 5 iulie, în fiecare duminică, de la 14.45, TVR 1 difuzează serialul Puterea binelui: un bărbat renunţă la viaţa pe care o trăia şi călătoreşte prin lume aproape fără bani, contând pe bunătatea semenilor.

03
/07
/15

Sâmbătă asta e Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, maratonul iubitorilor de cinema ajuns la ediţia 7. De la 7 seara la 5 dimineaţa, spectatorii vor avea parte de 6 ore de scurtmetraje premiate plus un video-show care va aduce la viaţă imagini din filme în cea mai mare sală de cinema construită până acum în România – Pavilionul Central Romexpo.

03
/07
/15

O expoziție intitulată ''Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer și Luca Dotti.

02
/07
/15

Ceau, Cinema! (Festival de Buzunar) se deschide oficial miercuri, 22 iulie, la Grădina de Vară « Capitol », cu unul dintre cele mai discutate documentare ale anului. Prezentat la festivalul de film Sundance şi la cel de la Edinburgh, Chuck Norris vs Comunism (Marea Britanie, România, 2015) invită publicul timişorean să rememoreze era în care filmele occidentale erau disponibile doar pe casete video traficate ilegal în România comunistă.

02
/07
/15

TVR Iași, în colaborare cu Casa de producție TVR, difuzează, în reluare, cele mai recente premiere de teatru TV. Spectactorii ieșeni, și nu numai, vor avea astfel ocazia să se reîntâlnească cu spectacole înregistrate în ultimii doi ani, fie producții proprii – montări în platourile TVR, precum „VINOVATUL”(premiul UNITER pentru TEATRU TV 2014) sau „UNCHIUL VANEA” (în regia lui Iuri Kordonsky) și preluări ale unor spectacole importante din repertoriul teatrelor din România, cum ar fi „CAFENEAUA”(pus în scenă de Horațiu Mălăele), sau „CEI CE NU UITĂ” (regia Gavriil Pinte).

02
/07
/15

Din 3 iulie până pe 30 august 2015, programul Vacanţa de Vară cu Excelsior, iniţiat de Teatrul Excelsior, se va desfăşura în Parcul Carol, pe Aleea Principală. Copiii, părinţii şi bunicii sunt aşteptaţi în fiecare weekend, între orele 18.00 – 22.30, la spectacole de teatru, momente de dans, jonglerii, cântece, filme şi alte surprize.

02
/07
/15

Universitatea Națională de Arte București și Metropolis Center organizează luni 6 iulie 2015, la ora 18:30, vernisajul expoziţei de artă vizuală „Contraste”, la sediul Metropolis Center din str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 6 iulie – octombrie 2015, între orele 10:00 - 18:00.

01
/07
/15

Filmul documentar Gone Wild, în regia lui Dan Curean, va fi proiectat la Cinema Muzeul Țăranului luni, 6 iulie, de la ora 19:00. Producția din 2012 arată o altă față a Deltei Dunării, bogată în faună și floră, concentrându-se în mod particular asupra poveștii cailor sălbatici.

01
/07
/15

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber revine vara aceasta cu cele mai bune 11 filme europene și de autor, în 4 orașe din România! Evenimentul se va desfășura în perioada 7 iulie – 23 august la Arad (7-12 iulie),  Timișoara (14-19 iulie), Brașov (28 iulie-2 august) și Sibiu (18-23 august), iar intrarea la toate proiecțiile este liberă.

01
/07
/15

Festivalul internațional al filmului de animație Anim’est și-a încheiat duminică seara cea de-a doua ediţie, prin proiecţia în aer liber a filmului Minuscule – Valley of the Lost Ants, din Piaţa Sfatului. Încrezători în rezultate, organizatorii încep deja planurile şi pregătirile pentru ediția a treia.