Ion Dichiseanu: Am pierdut un mare actor şi un mare om
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-dichiseanu-am-pierdut-un-mare-actor-si-un-mare-om/

Actorul Ion Dichiseanu regretă enorm decesul lui Iurie Darie, despre care spune că era „un om minunat”.  „Regret enorm. Am pierdut un mare actor şi un mare om. Eram student când l-am văzut prima oară în film, „Alo? Aţi greşit numărul!” (…) Cu admiraţie mă uitam la el, un băiat frumos, înalt, siluetă superbă, talentat, […]

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2012

Actorul Ion Dichiseanu regretă enorm decesul lui Iurie Darie, despre care spune că era „un om minunat”.

 „Regret enorm. Am pierdut un mare actor şi un mare om. Eram student când l-am văzut prima oară în film, „Alo? Aţi greşit numărul!” (…) Cu admiraţie mă uitam la el, un băiat frumos, înalt, siluetă superbă, talentat, nu mai vorbesc, şi nu am crezut că o să am parte să joc alături de el. Am jucat după aceea cu el. Primul film cu el a fost „Post restant” în care noi aveam rolurile principale. Atunci mi-am dat seama şi de omul Iurie Darie. Eu eram mai retras, mai inhibat. La filmări m-a luat de umeri şi mi-a explicat anumite chestii şi atunci am văzut ce om minunat şi ce caracter superb avea. Am mai jucat cu el în „Moftul”‘ („Mofturi 1900”, producţie 1964 n.red), în „Muşchetarul român”, în „Războiul de independenţă”, în show-uri … Era un om deosebit, îmi doream toată viaţa să am un partener de film şi teatru ca el”, a declarat, sâmbătă, Ion Dichiseanu, pentru AGERPRES.

El a adăugat că a fost de mai multe ori la spital, dar nu a putut vorbi cu Iurie Darie, acesta aflându-se în comă.

„Am fost şi de câteva ori la el la spital, când era în comă, am luat legătură cu Anca şi cum îmi explica ea, era optimistă, ca noi toţi de altfel. Speram toţi să-şi revină, dar Dumnezeu a fost nedrept şi l-a luat”, a mai spus Dichiseanu.

Actorul Iurie Darie a murit vineri, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferinţă.

Sursa: Agerpres

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.