În urmă cu mai bine de un secol, într-o zi de 16 noiembrie (1903) se năştea Dumitru Staniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene şi cel mai mare teolog român. Membru titular al Academiei Române, Părintele Staniloae a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii” (în douăsprezece volume).
Un articol de Petre Ivan|16 noiembrie 2015
Ne reamintim, cu ocazia aniversării marelui nostru teolog, o întâmplare relatată de Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu, plecat dintre noi în urmă cu 4 ani, la vârsta de 89 de ani.
„A fost o vreme când lucram împreună – spune Anania -, în aceeași încăpere din incinta Antimului, pe un etaj căptușit cu cerneală. Ieșiserăm de la Ajud, așteptam să ne crească părul și scriam pentru reviste, măcar că încă nu aveam «drept de semnătură»: el, Stăniloae, trebuia să se iscălească nu-știu-cum, un pseudonim la adăpostul căruia își putea agonisi câțiva bănuți prentru el și familie.”, .
Atunci l-am văzut cum lucrează, și nu știam dacă trebuie să-l invidiez ori să-l admir. Mai-tânărul său coleg, învățat să-nvârtă de douăzeci de ori cuvântul în vârful condeiului, se surprindea fascinat de repeziciunea cu care Profesorul era în stare să aștearnă câteva zeci de pagini parcă dintr-o răsuflare, rând după rând, filă după filă, cu scrisul său aproape imposibil, urât, lăbărțat, dezordonat, eliptic, în desăvârșit contrast cu ordinea de cristal a unui intelect cosmic de-abia ghicit între două căpițe de hârtie. Rar câte-o ștersătură, tot atât de rară verificarea, din fugă, a unui citat patristic. Omul nu părea că mucezise cinci ani în pușcărie; totul într-însul se păstrase rotund și curat, într-un tezaur care nu mai putea fi memorie: era trăire. – ÎPS Bartolomeu Anania, despre Părintele Staniloae
„Ei da, când ajungi să-L trăiești plenar pe Dumnezeu, nu mai e nevoie să-L ții minte, că te ține El. Atunci, urmărindu-L pe Stăniloae cum scrie, am știut că există o febră a Duhului Sfânt: o învăpăiere a celor aleși de Domnul să-I tălmăcească-n cuvinte ceea ce scrisese El, tainic, pe nisip” – a rememorat ÎPS Bartolomeu Anania
Dumitru Stăniloae, scurtă biografie
Dumitru Stăniloae s-a născut la Vlădeni, în Comitatul Braşov, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai lui Irimie şi Rebecăi Stăniloae, nepoată de preot. În 1917 pleacă la Braşov, pentru a urma cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna”.
Cinci ani mai târziu, primeşte o bursă în cadrul Universităţii din Cernăuţi, dar, dezamăgit de manualele şi metodele scolastice, părăseşte Universitatea după un an. Între 1923 şi 1924 urmează cursurile Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti.
Urmează un periplu prin Europa (Munchen, Berlin, Paris), iar în 1932 revine în ţară, unde este hirotonisit preot, pe 25 septembrie.
După cel de-al Doilea Război Mondial, încep persecutiile din partea regimului comunist, fiind obligat, în 1946, să renunţe la rectoratul Academiei Teologice, la cererea lui Petru Groza.
Pe 5 septembrie 1958, este reţinut de Securitate alături de membrii mişcării Rugul Aprins, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa. În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ţinut luni întregi în regim de izolare. Este eliberat în 1963.
În 1968 este invitat la Freiburg şi Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susţine conferinţe, iar în 1969 conferenţiază la Oxford. Merge la Vatican, ca membru al delegaţiei B.O.R., în 1971.
În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1991 este membru titular, în acelaşi an fiind numit Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Atena. În 1992 primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Trece la cele sfinte pe 5 octombrie, 1993.
Foto: Dumitru Staniloae – wikipedia
