Isabela Neamţu / Matei Chioariu şi 6 întrebări incomode despre LSD
https://www.ziarulmetropolis.ro/isabela-neamtu-matei-chioariu-si-6-intrebari-incomode-despre-lsd/

Spectacolul „LSD Theatre Show“ de Christopher Durang, cu Isabela Neamţu şi Matei Chioariu, se joacă marţi, 27 ianuarie, de la ora 20.00, la Godot Cafe Teatru. Cei doi actori au intrat în jocul unui interviu neconvenţional, adresându-şi câte trei întrebări provocatoare.

Un articol de Ziarul Metropolis|20 ianuarie 2015

Întrebări de la Isabela pentru Matei

Isabela Neamţu: Cât de mult din tine se regăseşte în personajul din „LSD Theatre Show“?

Matei Chioariu: În lumea noastră se vorbeşte despre acele roluri în care tu, actor, faci un rol de compoziţie. În care tu îi aduci personajului ceva atât de nou şi de diferit în comparaţie cu viaţa ta personala, încât de la vârful degetului mic până-n creştetul capului pare că nu mai eşti TU!

isa si matei3

În care TU (de 1.90 m) faci un pitic care merge-n genunchi şi mai e şi cocoşat, cu o jumătate de picior mai lungă decât cealaltă! Dacă ţi-a reuşit asta… înseamnă că a venit din tine, a făcut parte din tine, înseamnă că acel pitic cocoşat, pe care tu l-ai construit, eşti TU… cândva, undeva, l-ai visat, trăindu-l sau l-ai trăit visând la el…TU eşti compoziţia TA!

Hai la LSD să descoperim împreună cât de mult mă regăsesc în personaj… dar mai ales cât de mult vă regăsiţi voi!

Cum te-a privit breasla după ce ai luat două premii de interpretare în acelaşi an? S-a schimbat ceva?

Două premii în spaţiul teatral „independent“ din România nu sunt tocmai „Palme D’Or“ şi, totuşi, două actriţe românce au obţinut această recunoaştere, iar eu mi-aş fi dorit să le văd parcursul în cinematografie după obţinerea acestui premiu… Acesta e răspunsul meu!

Ce droguri consumi?

În perioada asta, exceptând teatrul, muzica atonală şi basmele lui Hesse, îmi place să MĂ consum… asta e! 🙂

Întrebări de la Matei pentru Isabela

Matei Chioariu: Cum te-ai simţit când eu am fost cel care a luat premiul pentru cea mai bună interpretare la Bucharest Fringe?

Isabela Neamţu: Ei bine, e prima oară când fac publică această mărturisire: am fost destul de supărată când ai a luat premiul pentru „cea mai bună intepretare“. Adică atunci când un juriu profesionist a considerat că ai fost „cel mai bun“, şi la fete, şi la băieţi. În primul rând, eram şi eu în spectacolul premiat, iar asta însemna în mod evident că nu fusesem luată în calcul… ceea ce nu e uşor de „digerat“.

isa si matei 1

Şi mai era şi faptul că era al doilea premiu pentru acelaşi rol, chestie care chiar începea să mă pună pe gânduri! Am stat un pic, am respirat. Şi am decis să iau lucrurile exact aşa cum sunt, adică să recunosc o evidenţă, ceea ce e mult pentru mine! Eşti mulţumit? Sunt pe plus în clipa asta, chiar dacă fără premii la activ… :))

Te-ai gândit vreodată să renunţi la meseria, vocaţia ta şi să te apuci de gătit?

Asta e o întrebare capcană? Da, de nenumărate ori! Şi încă mă mai gândesc! Încercând să analizez un pic de ce… poate fiindcă în bucătărie eu fac „distribuţia“ ingredientelor, eu decid soarta legumelor. Cumva, sunt mult mai în control şi cui nu-i place controlul, nu? Actoria însă e o meserie de ascultare, n-ai ce face!

Şi mai e ceva. Chiar cred că am talent la gătit, cel puţin la fel de mult ca pentru actorie (nici cu modestia nu stau prea rău, se pare)! Dar pe urmă îmi aduc aminte de un profesor de actorie care ne spunea că un actor bun e bun la orice în viaţă. Ceea ce nu ştiu dacă e valabil şi pentru tine…

Devine secundar planul personal atunci când profesia îţi dă totul?

Hmmm… nu cred că asta se întâmplă vreodata, hai să fim serioşi! Sunt momente când crezi că ai totul şi a doua zi îţi dai seama că n-ai nimic de fapt. Aşa e meseria asta, un montagne-russe nepotrivit pentru cardiaci şi împătimiţi, plin de cardiaci şi de împătimiţi! Dar, de fapt, în tot timpul ăsta, îţi sacrifici viaţa personală, ea e tot timpul în plan secundar, ăsta-i adevărul!

Asta nu înseamnă că nu te poţi realiza pe ambele planuri… chestia e că niciodată în acelaşi timp! Sau… cine ştie? 🙂

INFO

LSD THEATRE SHOW de Christopher Durang

Cu: Isabela Neamţu, Matei Chioariu

Live sound design: Rufi
Scenografia: Marian Vasii
Regia: Horia Suru

Durată: 1h35

Producția: Doctor’s Studio

Foto: Petru Sosa

08
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu – destinul unor câştigătoare – o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

07
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

06
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

05
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

30
/06
/15

Tudor Aaron Istodor este fiul Maiei Morgenstern și al actorului Claudiu Istodor. Tudor are treizeci și unu de ani și este tot mai actor. Are deja un nume în teatrul românesc independent.

25
/06
/15

Eseistul George Banu, profesor onorific al Departamentului de Studii Teatrale din cadrul Universităţii Sorbonne Nouvelle – Paris 3, a participat şi anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, recent încheiat: a coordonat întâlniri, a moderat conferinţe, a dialogat cu personalităţi ale teatrului mondial, a văzut spectacole.

14
/06
/15

Actor la Naționalul bucureștean, Liviu Lucaci regizează zilele acestea spectacolul “Cum se cuceresc femeile”, după un text de Woody Allen, care va avea premiera la toamnă, la Teatrul Metropolis.

12
/06
/15

FEST-FDR se află la a douăzecea ediţie. De fapt, în această formulă este doar la a treia. Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) este partea de tradiţie din proiect. Acesteia i s-a adăugat în 2012 partea dedicată artelor spectacolului (FEST). Aşa s-a ajuns la FEST-FDR. Sufletul întregului demers este Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

07
/06
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Letiția Vlădescu (27 de ani). O știți din “Peretele”, musicalul de la Teatrul Metropolis. Letiția provine dintr-o familie de muzicieni și până să dea la Teatru a studiat vioara. Sora ei este pianista Cezara-Lucia Vlădescu. În prezent, pe Letiția o mai puteți vedea și la Teatrul Mignon, dar și la Operetă.