Isabelle Huppert, în dialog cu Cristian Mungiu, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/isabelle-huppert-in-dialog-cu-cristian-mungiu-la-sibiu/

Isabelle Huppert , una dintre cele mai apreciate actriţe franceze, vine la Festivalul International de Teatru la Sibiu  (8-17 iunie) cu un spectacol lectură. Huppert va participa, de asemenea, la un seminar în cadrul FITS 2018, unde îl va avea ca partener de dialog pe cineastul român Cristian Mungiu. Evenimentul va avea loc pe 17 iunie, de la ora 12.00,  la Sala Thalia

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2018

Isabelle Huppert este o actriță franceză care a jucat în peste 100 de filme și în numeroase producții. A câștigat multiple premii pentru cea mai bună actriță: la Festivalul de film de la Cannes pentru Violette Nozière și Pianista, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova pentru Madame Bovary, la Festivalul de Film de la Veneția pentru Une affaire de femmes și La Cérémonie, care i-a adus și Premiul César.

Juriul Festivalului de Film de la Veneția i-a acordat în mod special Premiul Leul de aur. A fost președinta juriului în cadrul ediției cu numărul 62 a prestigiosului Festival de film de la Cannes. Recent, a câștigat câteva premii pentru filmul Elle: Premiul Gotham, Globul de aur, Premiul César și o nominalizare la Oscar. În paralel cu rolurile de film, Isabelle Huppert a urmat și o carieră în teatru, jucând peste tot în lume. A interpretat roluri regizate de unii dintre cei mai mari regizori, precum: Bob Wilson, Krzysztof Warlikowski, Luc Bondy, Claude Régy.

Cristian Mungiu a debutat cu filmul „Occident”, care a avut premiera la Quinzaine des Realisateurs la Cannes, 2002. În anul 2007, cel de-al doilea film al său, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a fost premiat cu Palme d’Or la Cannes. De asemenea, regizorul ieșean a câștigat și premiile Academiei Europene de Film pentru „Cel mai bun film” și „Cel mai bun regizor”. În 2012, Cristian Mungiu a fost distins cu premiul pentru „Cea mai bună regie”, pentru celebrul film „Bacalaureat”.

Foto: Isabelle Huppert – facebook

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.

11
/09
/23

Cea de-a 14-a ediție a Nopții Albe ale Filmului Românesc va aduce în seara de 15 septembrie în sălile de cinema din București un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului.