„Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, pe scena Teatrului Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/itinerarii-intr-o-zi-lumea-se-va-schimba-pe-scena-teatrului-bulandra/

Apreciatul spectacol „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, regizat de Eugen Jebeleanu, se va juca luni, 17 februarie, de la ora 20:00, la Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei.

Un articol de Liliana Matei|8 februarie 2020

O montare care la ARCUB s-a jucat mereu cu casa închisă, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” beneficiază, în luna februarie, de un spațiu mai generos pus la dispoziție de Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei, care dispune de o capacitate de 300 de locuri. Astfel, ARCUB, cu sprijinul Teatrului Bulandra, vine în întâmpinarea cererii mari a publicului de teatru de a viziona acest spectacol.

La aproape o lună de la participarea din cadrul Festival Amiens Europe din Franța (14 ianuarie 2020), reprezentația spectacolului „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” de la Teatrul Bulandra se va desfășura în prezența juriului de nominalizare al Galei Premiilor UNITER 2020.

Declarat spectacolul anului 2019 de cei mai mulți critici de teatru din România, în cadrul unei anchete realizate de revista Dilema veche, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” este o coproducție teatrală internațională, realizată de ARCUB și Compagnie des Ogres. Pe un text scris de tânărul dramaturg francez Yann Verbugh, spectacolul lui Eugen Jebeleanu se înscrie în stilistica teatrului contemporan, care interoghează valorile societății în care trăim și reflectă schimbările sociale și politice de astăzi.

Spectacolul își propune să chestioneze tineretul european de azi, pornind de la povești intime, de la mica istorie, pentru a da relief marii istorii, pentru a vorbi despre poveștile personale, despre propriile noastre frici, bariere, limite, frontiere de depășit (…).” (Eugen Jebeleanu, regizor)

Creația decorului și a costumelor îi aparține Velicăi Panduru, iar creația sonoră, lui Rémi Billardon. Designul video este conceput de Ioana Bodale și Vlad Lăzărescu. Din distribuție fac parte: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin (voce din off și video).

Cu un traseu spectaculos încă din momentul lansării, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” a fost inclus anul trecut în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru, ediția 29, și a făcut parte din programul Sezonului România – Franța 2019, cu reprezentații în țară și în străinătate. În luna martie 2020, spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” se va juca pe scena Gallia Théâtre din Saintes (13 martie) și la Théâtre Cinéma din Choisy-le-Roi din Franța (17 martie).

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online de pe arcub.ro sau bilet.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (str. Lipscani, nr. 84-90) și a Teatrului Bulandra – Sala Liviu Ciulei.

Preț bilete: 50 lei.

ITINERARII. ÎNTR-O ZI, LUMEA SE VA SCHIMBA

Textul și adaptarea: Yann Verburgh

Regia: Eugen Jebeleanu

Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin

Scenograf: Velica Panduru

Sound creation: Rémi Billardon

Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici

Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu

Asistent regie: Ugo Léonard

Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné

Supratitrare live: Zamfira Năstăsache (după un soft realizat de Panthea)

Foto credit: Adi Bulboacă

Durata spectacolului: 150 min.

Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Spectacol în limbile română, engleză, franceză, germană, berberă. Supratitrarea existentă face parte din conceptul spectacolului multilingvistic, asigurând înțelegerea de către public a tuturor momentelor.

Spectacolul este realizat în coproducție cu Maison de la Culture d’Amiens, Le Phénix Scène nationale Valenciennes, Théâtre de Choisy-le-Roi, Le Gallia Théâtre, La Comédie de Béthune și Centre Dramatique National du Nord-Pas-de-Calais, cu sprijinul Centrului Național de Scriere pentru spectacole La Chartreuse din Villeneuve-les-Avignon, al SPEDIDAM și al Fondului de donații POROSUS.

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street! și al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival.

 

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.