„Ivana cea Groaznică”, premiat la Festivalul de la Locarno
https://www.ziarulmetropolis.ro/ivana-cea-groaznica-premiat-la-festivalul-de-la-locarno/

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câştigat premiul special al juriului secţiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, care s-a încheiat sâmbătă. Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elveţieni acordaţi de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câştigător în cinematografele din Franţa.

Un articol de Petre Ivan|19 august 2019

Secţiunea Cineasti del Presente este dedicată regizorilor din întreaga lume aflaţi la primul, al doilea sau la al treilea film.

Juriul secțiunii a fost alcătuit din producătorul Jake Perlin (SUA) și regizoarele Shengze Zhu (China) și Yolande Zauberman (Franța).

„Ivana cea Groaznică”, al doilea lungmetraj al Ivanei Mladenović, este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe.

Actriţa sârbă Ivana lucrează şi trăieşte în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, orașul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local – festivalul de muzică Podul Prieteniei – şi, deşi nu foarte convinsă, Ivana acceptă.

Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la Bucureşti şi pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un bărbat mult mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase. Familia şi prietenii sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

Rolul principal e interpretat de Ivana Mladenović, iar din distribuţie fac parte Luka Gramić, părinţii Ivanei: Gordana Mladenović şi Miodrag Mladenović, fratele Kosta Mladenović, bunica Zivka Sorejević, Andrei Dinescu şi regretata artistă Anca Pop.

Scenariul şi regia sunt semnate de Ivana Mladenović, coscenarist este Adrian Schiop, regia artistică a fost realizată de Ana Szel şi Andrei Rus, imaginea – de Carmen Tofeni, montajul – de Patricia Chelaru şi Cătălin Cristuţiu, costumele – de Iulia Popescu, de scenografie au fost responsabile Radmila Simić, Rada Dronjak şi Gordana Mladenović, de machiaj – Iulia Popescu şi Dejana Petrucić. Producători sunt Ada Solomon şi Ivana Mladenović.

„Ivana cea Groaznică” este o producţie microFILM România şi Dunav 84 Serbia, în asociere cu Televiziunea Română, nomada.solo, Verde Stop Arena, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Film Centre Serbia. Cu sprijinul financiar al Hollywood Multiplex şi United Romanian Breweries Bereprod.

Despre Ivana Mladenović

Mladenović s-a născut în 1984, în Serbia. După ce a studiat Dreptul în Belgrad, s-a mutat în România, unde a absolvit Regie de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (2010), precum şi masterul în aceeași specializare (2011). A realizat mai multe scurtmetraje și documentare selectate și premiate la festivaluri internaționale și este cunoscută pentru debutul ei în ficțiune, „Soldații. Poveste din Ferentari”.

Acesta a avut premiera mondială la Toronto IFF 2017 și a fost selectat în competiția oficială de la San Sebastián IFF (unde a primit mențiunea specială Sebastiano), fiind recompensat ulterior cu Prix Decouverte la Namur FFF, premiul Cineuropa la Festivalul de la Trieste, mențiune specială New Talent Grand Pix la CHP PIX, cel mai bun debut în cadrul Zilele Filmului Românesc la TIFF, dar și cu premiul Gopo la aceeași categorie.

*

Filmul portughez „Vitalina Varela”, scris şi regizat de Pedro Costa, a fost recompensat cu Leopardul de Aur (Pardo d’oro).

Cea de-a 72-a ediție a Festivalului de Film de la Locarno, cel mai important eveniment de gen din Elveția, a avut loc în perioada 7-17 august 2019.

Facebook: https://www.facebook.com/ivanaceagroaznica/

Foto: Ivana cea Groaznica – facebook

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.