J.K. Rowling promite că va reveni la scrierea cărţilor pentru copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/j-k-rowling-promite-ca-va-reveni-la-scrierea-cartilor-pentru-copii/

Scriitoarea britanică J.K. Rowling a promis tinerilor săi fani că următoarea sa carte, după volumul „The Casual Vacancy”, pe care l-a lansat recent, va fi dedicată copiilor. Autoarea seriei „Harry Potter” a şocat cititorii cu prima sa incursiune în piaţa de carte pentru oameni maturi, cu „The Casual Vacancy”, care include scene de sex, consum […]

Un articol de |9 octombrie 2012

Scriitoarea britanică J.K. Rowling a promis tinerilor săi fani că următoarea sa carte, după volumul „The Casual Vacancy”, pe care l-a lansat recent, va fi dedicată copiilor.

Autoarea seriei „Harry Potter” a şocat cititorii cu prima sa incursiune în piaţa de carte pentru oameni maturi, cu „The Casual Vacancy”, care include scene de sex, consum de droguri şi scene de automutilare.

Rowling a mărturisit că lucrează la un nou proiect, despre care spune că va putea fi citit în familie. „Ca autoare a lui «Harry Potter», am emoţii să mă dedic unei alte cărţi pentru copii, dar, da, următorul meu proiect este dedicat celor mici”, a spus aceasta sâmbătă la Cheltenham Literature Festival, informează contactmusic.com.

„Am o grămadă de lucruri pe laptop, inclusiv câteva proiecte pentru copii – puţin mai mici decât cei care făceau parte din publicul lui «Harry Potter» -, şi care sunt aproape gata şi vor fi primele lucruri pe care le voi publica. Am testat aceste texte pe copiii mei şi au funcţionat”, a adăugat ea, menţionând că are în lucru şi o carte dedicată cititorilor adulţi, dar aceasta este într-un stadiu incipient.

Publicată la cinci ani distanţă de ultimul volum din saga despre vrăjitori, „The Casual Vacancy” prezintă o poveste despre ambiţii şi rivalităţi, care se desfăşoară într-un sătuc englezesc imaginar, Pagford. Acţiunea se animă atunci când unul dintre conducătorii localităţii moare subit.

Rowling a spus că a încercat să adopte o abordare dickensiană a unei poveşti de tip saga cu numeroase caractere, din care nu lipsesc sexul, satira şi chiar vorbele grele, acestea fiind doar câteva dintre notele prin care noul roman se distinge de celebra serie „Harry Potter”.

Seria „Harry Potter” este unul dintre cele mai mari succese editoriale. Adaptarea cinematografică a seriei a avut la fel de mare succes, atrăgând încasări de peste 7 miliarde de dolari.

În vârstă de 47 de ani, J.K. Rowling, care înainte de a-şi publica romanele din seria „Harry Potter” era o mamă singură ce trăia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit celei mai recente liste publicate de Forbes în martie 2011. Totodată, este considerată una dintre cele mai influente femei britanice şi a fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse literaturii pentru tineri, dar şi cu Legiunea de Onoare, în Franţa.

Sursa: Mediafax

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.