Jacheta lui Brad Pitt din „Furia: Eroi anonimi”, scoasă la licitaţie pe internet
https://www.ziarulmetropolis.ro/jacheta-lui-brad-pitt-din-furia-eroi-anonimi-scoasa-la-licitatie-pe-internet/

Jacheta purtată de Brad Pitt în filmul „Furia: Eroi anonimi” a fost scoasă la licitaţie pe site-ul eBay.com, alături de o copie a scenariului acestei pelicule, banii urmând să fie folosiţi în scopuri caritabile.

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2014

Jacheta lui Brad Pitt din  „Furia: Eroi anonimi” / Brad Pitt şi-a pus semnătura pe jacheta purtată în timpul filmărilor pentru pelicula „Furia: Eroi anonimi”, în care joacă rolul unui ofiţer, Don „War Daddy” Collier, liderul unui grup de tanchişti care luptă cu naziştii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi a donat-o principalului consilier militar al producţiei, David „Sting” Rae, fost ofiţer al armatei britanice în cadrul regimentului Ligh Dragoons, informează contactmusic.com.

Brad Pitt a semnat şi copia sa de scenariu, iar ambele obiecte sunt acum oferite spre vânzare pe site-ul eBay.com, banii urmând să fie donaţi unei organizaţii caritabile care are legături cu regimentul Light Dragoons.

Mulţi dintre soldaţii şi ofiţerii acestui regiment au participat la realizarea filmului „Furia: Eroi anonimi”, fie ca membri ai echipajelor tancurilor din filme, fie pe post de consilieri.

Licitaţia online se va încheia pe 19 noiembrie.

Brad Pitt, în vârstă de 50 de ani, este actor şi producător de film. Artistul a primit un Glob de Aur şi alte patru nominalizări la aceste premii prestigioase, dar şi patru nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele „Strania poveste a lui Benjamin Button”, „Armata celor 12 maimuţe” şi „Moneyball” (cel mai bun rol principal şi cel mai bun lungmetraj).

Actorul american a mai jucat, printre altele, în „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” (2009), de Quentin Tarantino, şi a primit în acest an primul său premiu Oscar din carieră, în calitate de producător al lungmetrajului „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave”, de Steve Mc Queen, recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun film în 2014.

Foto:  Jacheta lui Brad Pitt – cinemagia

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.