James Levine şi Hilary Hahn, un dirijor şi o violonistă care scriu istorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/james-levine-si-hilary-hahn-un-dirijor-si-o-violonista-care-scriu-istorie/

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.

Un articol de Cristina Comandaşu|22 martie 2014

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.

Legenda James Levine

În 24 martie, se lansează la nivel internaţional un disc-eveniment semnat de James Levine; în aceeaşi zi poate fi ascultat, de la ora 19.00, la Radio România Muzical şi este inclus şi în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2014” derulată la www.romania-muzical.ro.

Discul conţine un concert ce a avut loc în 19 mai 2013 la Carnegie Hall din New York – un concert susţinut de Orchestra Teatrului Metropolitan din New York, dirijată de James Levine, cu pianistul Evgheni Kissin solist. A fost un program incitant şi îndelung aplaudat: Preludiul actului I al operei „Lohengrin” de Richard Wagner, Concertul nr.4 pentru pian şi orchestră de Beethoven şi Simfonia a IX-a de Franz Schubert.

Evenimentul a fost unul cu totul special: marca revenirea pe scena de concert a dirijorului american, după doi ani de pauză cauzaţi de boală. Publicul l-a primit foarte entuziast pe James Levine, deja o adevărată legendă: a colaborat pentru prima oară cu Teatrul Metropolitan din New York în 1971, a dirijat până în prezent peste 2500 de reprezentaţii a 85 de spectacole diferite (o performanţă în sine), şi în plus, este respectatul director muzical al acestei atât de importante instituţii americane.

Iar concertul său de revenire după doi ani de pauză impus a fost unul grandios, cu o orchestră într-o formă de zile mari şi cu un pianist de un talent special: Evgheni Kissin, un fost copil minune, este acum, la 42 ani, un artist matur, foarte clasic în viziunile pe care le propune, foarte interiorizat.

În fine, dacă doriţi să vă faceţi o impresie despre cum sună una dintre cele mai bune orchestre ale lumii, merită să aveţi în bibliotecă acest album grandios în concepţie.

Bisurile unei violoniste

Şi dacă James Levine scrie istorie prin relaţia sa atât de specială cu MET-ul new-yorkez, compatrioata sa, Hilary Hahn, face acelaşi lucru prin apariţia ultimului ei disc, apărut în 7 martie 2014.

Pentru că acest disc conţine cele „27 de bisuri ale lui Hilary Hahn”, dar nu lucrări consacrate deja din repertoriul violonist, ci 27 de lucrări create special pentru Hilary Hahn de compozitori contemporani.

Într-o piaţă discografică atât de complicată, numai cea mai mai iubită violonistă a Americii, perfecta Hilary Hahn, şi-ar fi putut impune un proiect care să cuprindă exclusiv muzică contemporană, atât de ocolită de publicul obişnuit.

hahn

Hilary Hahn a comandat special pentru acest disc 26 de lucrări; autorii sunt compozitori pe care violonista îi apreciază – printre ei, Valentin Silvestrov şi Max Richter. A 27-a piesă a fost aleasă în urma unui concurs organizat pe internet: Hahn a primit peste 400 de partituri şi a ales-o pe cea a lui Jeff Myers, pe atunci stabilit în Hawai.

Lumea celor 27 de bisuri este cu totul specială – o muzică în care regăsim şi furie, şi meditaţie, şi tristeţe şi bucurie. Mie mi-a plăcut în mod special lucrarea Tinei Davidson – The Blue Curve of the Earth.

O selecţie din lucrările de pe albumul lui Hilary Hahn regăsiţi în emisiunea difuzată în 17 martie la Radio România Muzical, posibil de reascultat pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2014.

Cele două albume prezentate sunt disponibile şi în România, în magazinele de specialitate sau la www.getmusic.ro.

Foto cu James Levine şi Hilary Hahn – coperte CD

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.